Natiune, naratiune, fictiune - Iarna, in crasma

Doar povestea cu Marisca i-o spunea in fiecare seara, ca si copiilor pe care-i speria in serile lungi de iarna cu Omul Padurii. Se distra pe seama lui vazand cum numele femeii il transfigureaza si-l trezeste de parca ar arunca o galeata de apa inghetata peste trupul sau imputinat de lumina slaba din crasma. Marisca nu mai statea de multa vreme in satul lor, Dumnezeu stie pe unde-si duce viata, de nu s-o fi prapadit si ea, ca au trecut ceva ani buni de cand a plecat din Sacatura. Dar Ionu’ Voievodului il speria spunandu-i ca in timp ce dormea a fost Marisca pe acolo, a sta la masa cu el si-a baut vin. Ca sa-l creada, il lua martor pe Moisa, care se distra si el pe seama omului buimac de somn: „Intelege, mai Vintule, c-o fost aici. Poate sa-ti spuie si Moisa”. Si Vintu se intorcea ca un copil spre crasmar care aproba din cap, fara sa spuna nici un cuvant, de frica sa nu-l apuce rasul. „O intrat in crasma, mintenas dupa ce mi-am baut eu fartaiul de horinca. S-o pus linga tine la masa si ti-o baut vinul ce-l mai aveai in canceu. Apoi te-ai trezit si tu si-ati mai baut vin toata noaptea... Cum focu’ nu-ti aduci aminte? Zici ca vorbesc de inceputu’ Lumii... Adam si Eva erau in Rai, in al noualea ceri. In Rai era tare frumos. Era o gradina si in gradina ceea era un mar, din care Dumnezeu le-a zis sa nu manance mere. Dar un serpe sedea in mar si a indemnat pe Eva sa guste. Eva a inghitit si i-a dat si lui Adam. Adam si-a adus aminte de porunca lui Dumnezeu si s-a apucat odata de grumaz si i s-a oprit bucatica in gat; de aceea au barbatii montul acela la gatlej, da’ femeia nu, ca a inghitit. Pana atunci, oamenii erau imbracati cu unghie pe ei, dar cum au pacatuit, pe loc s-au vazut goi si le-a fost rusine, cand i-a strigat ingerul. Dumnezeu i-a alungat pe pamant si i-a blestemat sa se hraneasca din furca si lopata...” Vintu se uita pe rand la fiecare, apoi isi proptea privirea de fundul paharului. „Si ati baut hat mult, ca Moisa intruna tot va umplea canceul...” „Da’ io ce-am zis? intreba Vintu convins ca Ionu’ Voievodului spune adevarul.” „D’apoi cum suparare nu-ti aduci aminte, mai Vintule, intra in joc si Moisa, ca v-ati sfadit ca turcii, mi-era sa nu va bateti sa-mi spargeti oarece pe aici. Ce n-ai mai spus, cate nu v-o iesit pe gura?... Da’ de baut, ati baut amandoi, cot la cot, stie-va puterile unde incape atata vin in voi!” Iar Vintu ii privea descumpanit pe amandoi: „Si ce-am mai facut?” ii intreba el, cu ochii privind undeva departe, prin peretele intunecat al crasmei. Cei doi isi pleacu ochii, fara sa mai spuna un cuvant... „Ce-am mai facut, ma!? racnea Vintu, lovind cu pumnul in lemnul mesei.” „Ce faci si acum, mai Vintule... te-ai enervat, ai strigat... te-ai ridicat si i-ai dat o palma...” „Si? intreba el tot mai atatat Si ce-am mai facut, ce-am zas, ce-o zas ea? Spuneti-mi, ma, nu ma fierbeti si ma-ndraciti!” „Apoi, ce sa zaca ea? S-o pus pe scaun si-o inceput sa planga....” continua bland Moisa privind cum se schimba chipul omului din fata sa. Clocotul sangelui se stinse in obrazul lui si inchise ochii. Mainile, ca niste gheare se agatasera de nervurile lemnului si din piept ii iesi un suier greoi. Statu asa cu ochii inchisi, pana ce Moisa ii puse iar vin pe masa... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro