natiune, naratiune, fictiune - Despre incalzirea globala

Multe ii sunt date omului sa vada si sa auda intr-o viata. Lucruri pe care nu ti le poti explica, doar simti cum iti trece o raceala prin oase si o ceata moale se lasa peste gandul ce-l iscodesti. Asa, cu transpiratii si frisoane, cu banuieli si frici abia murmurate, cu supozitii si presupuneri, in fine, cu ipoteze si concluzii isi ducea viata, sub imperiul incertitudinii, plutonierul Borsila. Caci, in noptile lungi de veghe din postul de politie, cand insusi gandul se sperie de singuratate, plutonierul studia legatura dintre greselile oamenilor si fenomenele meteorologice ce se abateau asupra localitatii lor. Caci nu doar defrisarile si poluarea, moartea balenelor si cantecul de jale al delfinilor sunt de vina pentru incalzirea globala si urgiile cu care ne pedepseste natura. Cum Dragobetele tocmai fugarise fetele prin sat si sarbatorile fetelor stateau sa inceapa, Borsila si-a adus aminte de-o poveste mai veche din sat, care-l solicitase si pe el, in calitate de organ competent. Se facea ca... era o noapte asa senina incat Verjinica, fata lui Ionut Morarului, nu s-a priceput sa-l refuze pe Niculae, tractorist cu patalama, cand acesta a invitat-o in tractorul rosu, mare si greu, ca s-o conduca acasa de la jocul din sura clopotarului. Numai ce s-a urcat in cabina si Niculae a inceput sa fluiere o manea de jale, Carul Mic a clipit o secunda pe cer, motorul a intrat intr-a-ntaia si tractorul a pornit catre casa ei, aflata la 10 minute de sura clopotarului. Era asa senin in noaptea aceea, de parca toate stelele coborasera in indicatoarele de pe bordul tractorului si ea nu-si mai aducea aminte cand Niculae i-a spus ca s-a infundat filtrul de ulei si trebuie sa coboare din tractor, tocmai cand erau in tertiul din dosu’ casei preotului. Sa fi trecut patru-cinci ceasuri pana cand a ajuns acasa, da’ ea nu credea lucrul asta, nici cand tatal ei si-a luat cureaua lata, nici cand bunica-sa, blestemand, si-a legat zadia sa plece, in toiul noptii, catre casa lui Niculae, pogorand toti sfintii asupra casei lui si, mai ales, asupra tractorului. Nu credea ca bunica-sa are atatea cunostinte de mecanica si ii venea, din nou, sangele in obraji, auzind-o cum injura: „Dau-ar dracii-n ‘tomobilu’ tau, plezni-ti-ar bujiile si rupe-ti-s-ar arborele cotit, ca mare blastam ai adus pa fata noastra”. Mai tinea minte ca se pornise o furtuna cadentata de blestemele bunicii si de cureaua tatalui: „Vezi cum te-a bate Dumnezeu, ca nu degeaba trazneste ase tare”. Si, printre dinti, suierand ca o serpoaica, i-a mai spus ca doar asa se crede ca furtuna se dezlantuie atunci cand Sfantul Ilie il urmareste pe Diavol, care se ascunde pana si in casele oamenilor: „Cand afara e furtuna, romanul aprinde tamaie in casa. Dupa credinta poporului, Necuratul nu se apropie de tamaie, caci Sfantul Ilie trasneste dupa Necuratul, oriunde ar fi ascuns”. Furtunile se dezlantuie atunci cand „s-a facut moarte de om”, „cand cineva si-a facut singur seama” sau „la greseala unei fete mari”. Cu toate astea, fetei lui Ionu’ Morarului ii placeau furtunile, tractoarele si mirosul de ulei ars. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro