natiune, naratiune, fictiune: Crucea din soare

Oamenii se obisnuisera cu el si cu palmele lui aspre care zdreleau aerul cand incerca sa le explice un lucru, numai de el vazut. Se apropiau de el si-l iscodeau, mai mult doar sa vada mainile acelea muncite cum se petrec pe dupa nori si se cufunda in noroiul drumului, ca sa scoata de acolo cuvinte pe intelesul lor, caci tot satul credea ca el, Clopotarul, stia mai multe decat pot ei pricepe. De multe ori, cei ce ieseau de la crasma se priponeau in fata lui cand el cobora din turla bisericii si cautau o continuare a imaginilor tremurate de pe fundul paharelor de horinca. Cei care se imbatau de necaz cautau in vorbele lui un alt inteles pentru durerea care-a cazut peste ei, iar ceilalti, care beau „de buieci” - cum le striga Clopotarul - ajungeau sa se tina dupa el, pana ce le spunea despre rosturile vietii si, intotdeauna ii linistea, caci nu abatea asupra lor nici sfintii, nici dracii. Simtindu-i cum se impleticesc pe langa el, Clopotarul se oprea, tacea putin pana ce „buiecii” isi gaseau linistea si apoi le vorbea despre lucrurile pe care ei le vad, dar nu le „pricep”, caci asta spuneau ei cand termina Clopotarul de vorbit² „No, amu¼ am priceput”. De la o vreme, Clopotarul nici nu mai astepta sa-l iscodeasca cineva³ de cum cobora din turla bisericii, dupa ce tragea clopotele de opt seara, se aseza pe piatra de la intrare si incepea sa vorbeasca. Ca si la o lectie programata, oamenii se strangeau langa el. Ridica bratele ca si cum ar fi inca legate de funia clopotului si o alta putere il misca precum pe o papusa, iar povestea lui nu vine decat sa umple aerul modelat intre palmele aspre. Cand vorbea despre draci, isi acoperea cu mainele orbitele seci ale ochilor, ca intr-o spovedanie² Dracii, de aceea trebuie sa fie, caci altfel n-ar avea cine ridica Soarele. Soarele e tare fierbinte, ca el tare alearga. Parca omul, cand merge repede, nu se infierbanta? Ori roata de la caruta, sa pui mana, ce fierbinte e! El atata ca seara, cum asfinteste, intra in mare pe sub pamant si se scalda vro cateva ceasuri. De acolo merge drept sub pamant in mare, la casa lui, de sta doua ceasuri pe loc si doarme. Pe urma se scoala si se scalda in mare si din scaldatoare il radica dracii in sus. In fiecare zi trebuiesc 77 de draci ca sa-l radice. Cat e in mare, ei pun mana pe dansul, nu-i frige³ iar cum il scot afara, toti cad arsi si a doua zi vin altii in loc. De aceea, pentru ca se scalda, Soarele nu ne arde pe noi, dar daca nu s-ar racori, ne-ar frige, ne-ar omori! Si pentru ca Sfantul Soare se scalda, nu e nimica asa de curat. El e om. Acolo in mare are sotie. Soarele e cu aripi de foc. Aripele lui sunt asa rotunde, ca vin laolalta, de se pare rotund, dar in mijloc e un om cu crucea-n spate. Cine se uita bine la Soare, il vede, drept in mijloc. Eu l-am vazut, demult... de atunci imi duc si eu crucea.... Clopotarul isi spunea povestile doar pana cand auzea copiii care manau vacile² No, mergeti catre casa, ca aveti si altceva de facut... Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro