Natiune, naratiune, fictiune - Capcane pentru ingeri

De la o vreme, batranul se arata tot mai rar prin crasma unde oamenii erau obisnuiti sa-l vada, la masa lui joasa din colt, band acea bautura ciudata, jumatate bere, jumatate vodca si rom. Dupa ce arsura bauturii i se retragea din carnea grumazului, lasandu-i in sange doar amintirea surda a durerii, se ridica si se indrepta spre iesire cantand. Starnea rasul celor care nu-l stiau si nu-i cunosteau obiceiul. Cantecul vesel, statura pitica, capul mare, chel, conturat doar in partea de jos de-o barba incalcita si mai ales, mersul lui schiopatat ce aducea cu jocurile clovnilor de la circ, faceau din batranul pictor un personaj ciudat pe care il indrageau chelneritele pentru bacsisurile grase si-l vanau ziaristii pentru povestile ce se teseau in jurul lui. Unul, care lucra pentru un ziar de scandal, castigase bani buni de pe urma pictorului, scriind despre el ca vaneaza ingeri: „Braconierul de ingeri” aparuse in gazeta sub o fotografie a pictorului, ce-l infatisa pe o jumatate de pagina, cu capul pe spate si cu bautura aceea ciudata curgandu-i din barba, ca intr-un extaz dintr-un ritual pagan. Ziaristul inventase o poveste care prinsese bine la public: „... seara pictorul isi pregateste atent panzele. Amesteca var de pe biserici, lapte de magarita crescuta la o manastire de maici, cenusa din cartile bisericesti atinse de lumanari si intinde pe panze un pat moale si alb de vopsea cleioasa. Apoi, asa proaspete, inrameaza panzele si le pune seara la usa spitalului de nebuni. Dimineata, inainte de a se trezi portarul, vine si le recupereaza. Atunci panzele nu mai sunt imaculate. Pe suprafata lor se vad urme de maini incordate, fete speriate cu ochi mari, dinti marunti care au incercat sa roada panza. In coltul din dreapta, chiar umbra unei aripi. Pictorul rade si isi aduna sub bratul drept capcanele, in care poti jura ca mai vezi zbatandu-se muschi de ciuta. Atunci, batranul pleaca de la poarta spitalului de psihiatrie cantand si leganandu-se vesel pe picioarele lui scurte. Uneori, dimineata panzele erau sfartecate si pe asfaltul de sub panzele inramate se vedeau urme proaspete de vopsea. Atunci pictorul pleca intristat si schiopata mai vizibil, abia tarandu-si piciorul stang dupa el...” O vreme n-a mai scris despre batranul pictor, desi nu prea mai gaseau nici un subiect de prima pagina in acel oras inecat in aerul vascos al verii. Intr-o dimineata, l-a gasit pe treptele casei sale, ridicandu-se pe varfuri sa desprinda o panza inramata ce fusese agatata deasupra usii sale. Ca si cum nu l-ar fi vazut, batranul se chinuia sa desprinda fasiile de panza de pe perete si ingana o litanie ca si cum ar povesti cu un prieten care ii tine scara: „Cum ti-am zis... Diavolul s-a apucat sa faca dihanii de plop, ca sa-l manance pe Dumnezeu, si a facut pe lup. Iata, vine Dumnezeu! „Ce faci?” - il intreaba. „Ia, fac si eu, numai nu poate imbla.” „Mai ciopleste-l putin!”... L-a cioplit. „Da-mi-l mie, zice Dumnezeu, c-a imbla.” „Ti-l dau!” Dumnezeu l-a blagoslovit si s-a facut lup; iar din surcelele cioplite, cateii si i-a asmutit asupra dracului. Dracul, la fuga. Lupul si cainii, dupa drac. Dracul, de frica, s-a suit intr-un copac, da’ lupul a sarit si l-a apucat de calcai.... Pictorul a luat tabloul sfasiat de langa usa ziaristului si a coborat scarile, schiopatand parca mai mult decat inainte... de sub calcaiul sau stang ramaneau pe ciment urme de vopsea alba.... Emanuel LUCA