Natiune, naratiune, fictiune

Slujba de rit nou Pe coltul stang al calendarului de pe peretele din bucatarie scrie 25.000 lei. Imi ia prea mult timp sa calculez cat face kilogramul de sfant in zilele noastre. Prea mult, spune profesorul suplinitor din satul pierdut intre munti; prea putin, spune preotul ce vrea sa puna termopane la biserica de lemn din satul unde el a aterizat dupa o facultate hranita din plin cu horinca si carnati. Babele intra in biserica facandu-si cruce in fata icoanei (interzisa sub 16 ani) reprezentand taierea Sfantului Ioan Botezatorul. In biserica se face rece, iar glasurile se strivesc sub bolta veche, aproape ruginita de umbra parasita de ingeri: „Auzit-ai, lele Nastasie, ca fecioru’ sefului de post o divortat?”. Se citeste Evanghelia, nimeni nu respira. Babele isi leaga, sub barbie, zadiile si se pleaca in genunchi. Se ridica, urnind din genunchi, greutatea pacatelor din tinerete. „Am banuit io asta... pe jendarii astia nu-i poti lega de casa omului”. Intre broderiile rochiei, mana aspra gaseste un punct de sprijin (aici, ingerii cazuti se aduna intre cutele rochiei, ascunsi de ochii lui Dumnezeu): „Io, am fost la cununia lor si-am vazut cum mor lumanarile in mainile nanasilor. Asta n-o fost semn bun”. Cadelnita din mana preotului imparte liniste si impacare. „Si-am auzit ca s-o luat cu gestionara de la cooperativa... Curva asta ii drac! Doamne, iarta-ma ca-s in sfanta biserica”. Palizi, sfintii isi pierd vederea, cercetand adunarea. Peste ei se asterne pacea unui ritual implinit. Oamenii, marunte fiinte, s-au adunat sub tampla altarului. Din umbra mainii, purtata de la stanga spre dreapta, rasare conturul credintei: „Si-amu, ce crezi c-or face? Ne-or face de rusine... El are doi copii”. Preotul isi indreapta fata spre icoane. „ Nu-i bine, lele Nastasie, nu-i bine... Uita-te la ea in ce haine vine la biserica. Asa nu e bine!”. E vremea sa ne facem cruce: „Pazeste-ne, Doamne, de Cel Rau, da-ne alinare si liniste in suflet”. - E Postul cel Mare si ei nu se necajesc. „Ti-ai luat rasaduri? O fost miercuri in piata, o vinit din Damacuseni.... tare mandre”. Se pomenesc cei plecati in pamantul rece de sub umbra bisericii. „Nici pa mamuca-sa n-o lasa sa-i tihneasca pa cee lume. N-o trecut nici un an de cand o ingropat-o si ei fac tata seara cate-un chef, ca aduce asta de la cooperativa bauturi de cele scumpe. Nu stiu cum ii mai rabda Dumnezeu pe fata pamantului...” Babele ies din biserica, strangand in maini fire sfinte de busuioc. La poarta bisericii, un Crist proaspat vopsit priveste deasupra credinciosilor. „Mandra slujba, tare bine stie canta popa nost’. Placu-ti, lele Nastasie, hainele ce i le-am cumparat de la manastire? O fo’ scumpe, da’ nu ma uit io la asta. Amu’ atata mi-o mai ramas, sa ma ingrijesc de cele sfinte. Vezi cum vin io in fiecare duminica la biserica, pun bani si ma rog. Pa mine nu ma intereseaza cate se vorbesc prin sat. Dara ma cunosti pe mine...” Emanuel LUCA