Naseby, bătălia care a schimbat istoria Angliei

La 14 iunie 1645, la Naseby, aproape de Northhampton, în centrul Angliei, a avut loc bătălia dintre trupele regaliste conduse de regele Carol I şi forţele parlamentare aflate sub comanda lui Sir Thomas Fairfax. Victoria armatei Parlamentului a însemnat înfrângerea cauzei regaliste în războiul civil englez, eveniment care avea să modifice istoria Angliei, caracterul statului şi al societăţii engleze.

Războiul civil englez a început ca urmare a suspiciunii englezilor la adresa politicii autocrate şi catolicizante a regelui Carol I. Acesta a încercat să-şi subordoneze Parlamentul, intrând cu forţa în şedinţa instituţiei din 4 ianuarie 1642, pentru a-i aresta pe oponenţii săi cei mai virulenţi. Avertizaţi, aceştia părăsiseră sala de şedinţe, acţiunea regelui înregistrând un eşec. Cele două tabere, cea regalistă şi cea parlamentară, au început pregătirile de război, o înţelegere nemaifiind posibilă. Nemaisimţindu-se în siguranţă în capitala regatului său, Carol I a părăsit Londra pentru a-şi aduna susţinătorii, gest considerat de istorici o mare greşeală, deoarece controlul resurselor şi instituţiilor din capitală erau extrem de importante.

După ce şi-a adunat trupele, venite în special din nord, unde regalismul avea cei mai mulţi adepţi, din Ţara Galilor şi Cornwall, Carol I s-a îndreptat spre Londra, obţinând la limită un prim succes militar în bătălia de la Edgehill, la 23 octombrie 1642. Forţele parlamentare au reuşit însă să-i oprească înaintarea spre Londra, la 13 noiembrie 1642, în bătălia de la Turnham Green, la vest de Londra.

În anul 1643, vestul Angliei a trecut sub controlul trupelor regaliste. Carol I a reuşit să ocupe oraşul Bristol, dar a eşuat în încercarea de a cuceri oraşele Gloucester şi Hull. În anul următor, o armată scoţiană a intervenit în războiul civil, de partea Parlamentului. La 2 iulie 1644, forţele considerabil sporite ale armatei parlamentare au obţinut o mare victorie în bătălia de la Marston Moor.

Ca multe alte bătălii, cea de la Marston Moor a pornit de la încercarea de a respinge asediul unui oraş, în acest caz oraşul York, atacat de forţele scoţiene şi cele ale parlamentarilor englezi. Bătălia de la Marston Moor a fost o prefigurare a bătăliei de la Naseby din anul următor. Cei douăzeci şi şapte de mii de oameni care formau trupele scoţiene şi parlamentare au lansat un atac surpriză asupra celor optsprezece mii de oameni care alcătuiau armata regalistă.

Victoria parlamentarilor s-a datorat cavaleriei conduse de Oliver Cromwell şi Alexander Leslie, care a reuşit să spulbere cavaleria regalistă. În centrul bătăliei, infanteria regelui a fost zdrobită în momentul în care Cromwell, terminând şarja asupra cavaleriei regaliste, şi-a concentrat efortul asupra infanteriştilor regelui.

Pierderile s-au cifrat la aproximativ o mie şi cinci sute de oameni de partea armatei parlamentare şi de trei mii în rândurile regaliştilor. Armata regală a pierdut şi piesele de artilerie. Mai important a fost însă faptul că trupele regaliste şi-au pierdut coeziunea după această îngrângere, oraşul York a fost ocupat de Cromwell şi nordul Angliei a intrat sub controlul Parlamentului. Carol I a refuzat ideea de a deschide negocieri cu Parlamentul, bazându-se pe faptul că mai controla mare parte din Ţara Galilor, vestul Angliei şi sudul Midland-ului.

Câteva înfrângeri minore ale armatei Parlamentului au dus la reorganizarea acesteia sub numele de Armata Noului Model, condusă de Sir Thomas Fairfax şi avându-l pe Oliver Cromwell şef al cavaleriei. Disputa pentru controlul Midland-ului a devenit tot mai aprinsă, la sfârşitul primăverii anului 1645. Prinţul Rupert, nepotul lui Carol I, a atacat Leicesterul în 30 mai, în fruntea unei armate de treizeci de mii de oameni. Această acţiune a pus în pericol controlul Parlamentului asupra oraşului Northhampton şi cele două armate au ajuns să se confrunte în bătălia de la Naseby, la 17 kilometri nord-vest de Northampton, în ziua de 14 iunie 1645.

Regaliştii, desfăşuraţi ca şi trupele parlamentare, având infanteria în centrul liniei de luptă şi cavaleria pe flancuri, erau mult depăşiţi numeric, dar bătălia a fost decisă de disciplina de care a dat dovadă cavaleria armatei parlamentare. Prinţul Rupert a atacat cu cavaleria sa din dreapta armatei regaliste cavaleria lui Henry Ireton, după care s-a împrăştiat pentru a ataca tabăra parlamentară care i s-a părut a fi o pradă uşoară.

În celălalt flanc al bătăliei, cavaleria condusă de Oliver Cromwell a zdrobit cavaleria regalistă condusă de Sir Marmaduke Langdale, şi apoi s-a întors împotriva infanteriei regaliste din centru, mai experimentată, dar mult depăşită numeric.

Infanteria regalistă înaintase şi împinsese în spate liniile din faţă ale infanteriei Armatei Noului Model, dar Sir Thomas Fairfax şi-a plasat trupele cele mai experimentate în liniile din spate. Acestea au oprit înaintarea armatei regaliste, moment în care cavaleria lui Oliver Cromwell a atacat flancul şi spatele infanteriei regaliste. Prinsă ca într-un cleşte, infanteria regalistă a pierdut lupta şi aproximativ cinci mii de oameni au fost luaţi prizonieri de trupele parlamentare. Din nou, regaliştii au pierdut toată artileria de care dispuneau.

Unul dintre motivele victoriei trupelor parlamentare a constat în faptul că erau mai disciplinate decât cele regaliste şi erau susţinute de o infrastructură şi un sistem de aprovizionare mai eficiente. În rest, echipamentul de luptă şi tacticile folosite pe câmpul de luptă erau în esenţă asemănătoare cu cele folosite de regalişti.

În cadrul Armatei Noului Model, Oliver Cromwell impusese ca promovările să fie făcute în funcţie de meritele personale, generalul preferând ofiţerii şi soldaţii impregnaţi de o mare fervoare religioasă, asemănătoare cu a lui. Acesta a contribuit la o mai mare disciplinare a trupelor, conduse cu mare abilitate şi pricepere de Cromwell, un general de o calitate net superioară celei a prinţului Rupert.

Victoria armatei parlamentare la Naseby a fost înregistrată în trei ore şi, asemeni bătăliei de la Marston Moor, s-a datorat în cea mai mare parte atacului furibund al cavaleriei conduse de Cromwell, demonstrând o dată în plus rolul excepţional al şarjelor de cavalerie în cadrul bătăliilor secolului al XVII-lea. Abilităţile de conducere şi cele de observare, de exploatare a avantajelor tactice şi de folosire cu pricepere a terenului au fost amândouă importante. În acelaşi context s-au înscris şi victoriile lui Cromwell asupra scoţienilor la Preston, în 1648 şi Dunbar, în 1650.

Naseby a reprezentat o victorie decisivă cu rezultate decisive. Majoritatea regaliştilor au conştientizat faptul că războiul civil practic se încheiase cu această bătălie. Carol I a refuzat în continuare să accepte situaţia şi să înceapă negocierile, sperând într-o cotitură ivită în desfăşurarea războiului şi într-un succes obţinut în Scoţia. Până la sfârşitul anului 1645, parlamentarii au înregistrat noi victorii, chiar dacă mai mici ca valoare, reuşind să îi împingă pe regalişti în Ţara Galilor, sud-vestul Angliei şi în câteva fortăreţe izolate din Midlands. În cele din urmă, Carol I s-a predat, la 5 mai 1646, ultimele fortăreţe regaliste predându-se sau fiind cucerite de trupele parlamentare.

Poate că soarta bătăliei ar fi fost alta dacă suveranul englez ar fi urmat sfatul consilierilor săi şi ar fi atacat armata Noului Model încă din ianuarie, când aceasta era în formare. Carol a preferat să se îndrepte spre nord, spre a face joncţiunea cu monarhiştii scoţieni, aşa cum îl sfătuise prinţul Rupert de Rin, principalul lui conducător militar. Acest lucru l-a determinat însă să lase un important detaşament în sud, pentru a apăra oraşul Oxford şi, astfel divizată, armata regală a fost surprinsă de trupele parlamentare şi obligată să dea bătălia la Naseby, unde cavaleria condusă de Oliver Cromwell deţinea deja o poziţie strategică excelentă.     

Făuritorul Armatei Noului Model

Cromwell provenea din clasa gentry-ului de mijloc, şi a fost un personaj mai degrabă obscur în primii patruzeci de ani de viaţă, ajungând fermier yeoman în anii 1630 din motive personale şi financiare. Cu toate acestea, a revenit în rândul gentry-ului mulţumită unei moşteniri lăsate de unchiul său. O experienţă de conversiune religioasă din aceeaşi decadă l-a determinat să adopte un stil independent de puritanism ca nucleu de bază al vieţii şi acţiunilor sale.

Oliver Cromwell a fost una dintre marile personalităţi ale istoriei Angliei, participant direct la evenimentele din timpul Revoluţiei şi figura centrală a Protectoratului. Născut la Hettington, într-o familie de mici nobili de confesiune puritană,Cromwell şi-a făcut studiile la colegiul din Cambridge. El devine unul dintre conducătorii opoziţiei în Parlamentul convocat de Carol I în 1640. S-a evidenţiat printre deputaţi prin figura sa puternică, trăsăturile dure ale feţei,vocea impunătoare, cuvântările adânc religioase, accesibile şi convingătoare. Pentru eroismul manifestat în prima mare bătălie cu armata regală de la Marston Moor, cavaleria lui Cromwell a fost numită „coastele de fier”.

Dictatura militară instaurată de Cromwell cu sprijinul armatei şi burgheziei londoneze a devenit ereditară, dar Lord Protectorul Cromwell a renunţat să se încoroneze rege al Angliei. După moartea lui, Lord Protector a fost numit fiul său, Richard Cromwell, dar acesta s-a dovedit a fi o figură politică neînsemnată, înlăturată de Stuarţi.