Nadia Ghiţ, artista care „pictează” creativitate în sufletul copiilor

Educaţia, relaţia cu copiii, în­drumarea şi dezvoltarea lor sunt, cu siguranţă, o artă. Iar dacă la toate acestea adăugăm creativitate, dăruire şi pasiune, avem ta­bloul complet al modului în care o profe­sie se ridică la rang de menire şi misiune.
Nadia Ghiţ lucrează la Şcoala Dum­brăvița din 2003 pe postul de educatoare, iar din toamna anului trecut predă și desen la Școala Rus, care aparține de Școala profesională Dumbrăvița. Pasiunea pentru artă o are din copilărie, şi apoi a perfecţionat-o prin şcoală: „Am absolvit Școala Populară de Artă «Liviu Borlan», în 1998; în 2012 am absolvit Facultatea de Pictură de la Baia Mare, și am și masteratul tot pe pictură”. Artist desăvârşit şi dascăl dedicat, Nadia Ghiţ a început cea mai frumoasă şi importantă „operă” din cariera sa, „pictând” dragostea pentru artă şi frumos în sufletul copiilor: „Din dragoste pentru pictură, acum mai bine de 10 ani am început să-i implic pe elevi în acțiuni extrașcolare, să îi învăț să picteze icoane pe sticlă. Pe atunci, aveam icoane personale și am fost rugată să lucrez și cu copii, iar de aici a început totul. Mai exact, a fost proiectul de la Rus «Dă­ruind vei dobândi», care are o ve­chime de peste 10 ani, o tabără de creație. Încă de pe atunci lucrările executate de copii erau vândute în scopuri caritabile, iar acest lucru îl facem și acum. După Crăciun începem pregă­tirile pentru Postul Paștelui, cu alte lucrări specifice, dar copiii se pregătesc și pentru Olim­piada de meșteșuguri. Ne concen­trăm pe icoane pe sticlă, dar acum lucrăm și într-o nouă tehnică, «mozaic fals», mai exact, bucățile de gresie și faianță sunt înlocuite cu hârtie colorată, reconstituindu-se astfel o serie de imagini. Ce satisfacție mai mare îți trebuie când vezi că în pauza de 10 minute, copiii își rup din timpul lor liber și fug să-și continue lucrarea pe care au început-o? Acum elevii lucrează și în echipă, fac lucrări pe clasă, iar aceste lucrări colective le plac foarte mult. Mai ales că există o concurență între clase și fiecare își dorește ca lucrarea lor să iasă cât mai bine”.
Astfel, Şcoala Dumbrăviţa a devenit o adevărată pepinieră de tinere talente: „Există mai mulți tineri care au câștigat în mai mulți ani la rând premii și recunoașteri pe plan național. Chiar dacă sunt la liceu, și-au continuat activitatea pe partea artistică, ceea ce este îmbu­curător pentru noi, mai ales că bazele
le-au deprins încă de când erau pe băncile Școlii din Rus. O fostă elevă
de-a noastră a luat trei ani la rând premii naționale, de două ori locul I și o dată locul II. Plus că la concursurile de icoane organizate de Patriarhia Ortodoxă Română, o elevă de-a mea a luat locul I pe Maramureș și II pe Maramureș și Sătmar. Am fost cu elevii la concursuri în București și de fiecare dată ne-am întors cu premii, și avem chiar locul I la concursuri internaționale, la San Remo, la Sibiu etc. Este greu să fac un calcul să spun câte diplome și premii au obținut copiii pe care i-am pregătit în acești 10 ani. Dar pot să spun că niciodată copiii nu s-au întors cu mâna goală de la concursurile la care au participat.  De ase­me­nea, avem foști elevi din Dumbrăvița care acum sunt la Liceul de Artă”.

Evident că astfel de activităţi implică şi costuri. Dar s-au găsit oameni cu suflet mare care să ajute: „Într-adevăr există cheltuieli pentru asemenea activități, dar am găsit soluții. De fiecare dată am cumpărat culori și cele necesare și din banii mei, dar am primit și primim sprijin și de la Compania UAC Europe, plus că o parte din lucrările care se vând sunt pentru reinvestirea în culori și materiale necesare pentru a ne continua activitatea. Poate aceasta este partea cea mai grea, pentru că materialele sunt destul de scumpe și ca să obținem calitate folosim culori de calitate superioară. Dar de fiecare dată am găsit soluții. Plus că ne-am convins că nu merită să luăm produse ieftine pentru că am văzut că dacă au rămas culori de la o activitate la alta,
s-au întărit în tub și am dat banii degeaba. Așa că acum nu facem rabat de la calitate. M-am gândit să-i învăț să picteze și icoane pe lemn, dar cel mai greu este să procurăm materialele, pentru că la lemn trebuie pregătit altfel materialul de lucru, și depinzi mult de temperatura în care se lucrează. Pictura pe lemn este mult mai pretențioasă și costisitoare. În cazul icoanelor pe sticlă este mult mai ușor de procurat materialul”.
Dincolo de faptul că tinerii învață să picteze, important este că, prin astfel de activităţi se atinge și o latură religioasă, educativă și morală: „Cine pictează icoane nu poate fi rău. Iar în acest fel li se întărește și credința, creativitatea, răbdarea, disciplina etc. Această activitate impune și o anumită conduită morală, iar tinerii sunt încântați că reușesc să creeze ceva frumos, unanim apreciat. Părinții sunt extrem de fericiți când văd ce reușesc să facă elevii noștri. În perioada când nu aveam orele de desen, am dus o muncă de voluntariat, și a trebuit să fac o selecție între copii pe criterii de disciplină și de talent, pentru că nu puteam lucra cu toată școala. Poate atunci s-au supărat unii, dar am făcut tot posibilul să îi implic pe cât mai mulți în activitățile pe care le-am coordonat.
De ce fac toate acestea? În urmă cu mai mulți ani am trecut prin momente destul de grele, iar atunci, după sărbători, a venit preotul să sfințească casa și fără să știe că aveam preocupări artistice și că treceam printr-o perioadă grea, mi-a spus ca din întâmplare să nu-mi îngrop talantul. Acest lucru a avut un ecou deosebit în sufletul meu și parcă în acel moment m-am deblocat și mi-am propus să fac tot posibilul să-mi înmulțesc talantul, iar aceste activități cu tinerii au tocmai acest scop”.

„Fiecare generație de elevi mi-a adus satisfacții și împliniri sufletești, dar una dintre cele mai dragi amintiri este cu o elevă care se pregătea de Olimpiadă. Mai exact, după ce și-a terminat icoana a avut loc un incident și aceasta s-a distrus. Apoi a refăcut-o și, din neatenție, un coleg a răsturnat-o și s-a spart și a doua oară. Ei bine, acea elevă a avut o asemenea ambiție și dorință încât într-o singură noapte a refăcut a treia oară aceeași lucrare, deși era o icoană foarte complexă. M-a impresionat foarte mult puterea ei de sacrificiu, pentru că nu este ușor la vârsta lor să stai o noapte întreagă să pictezi, și totul din dorința de a participa cu lucrarea la Olimpiadă. Îmi amintesc și acum că era o icoană cu Schimbarea la Față, o lucrare cu multe personaje, format A3, destul de grea”.
Nadia Ghiţ

 

„Ca o curiozitate, mi s-a întâmplat de multe ori să vină elevi să-mi povestească faptul că au avut de mers la diverse zile de naștere, și neavând bani le-au pregătit sărbătoriților câte o icoană, iar bucuria a fost mai mare decât dacă le-ar fi dăruit orice alt cadou. Plus că fiecare lucrare este unică, pentru că nu ies două icoane la fel, chiar dacă le face același om”.
Nadia Ghiţ