Muzicieni contemporani despre Mihai Eminescu. (Reverență - Anul 170)

Cu prilejul aniversării a 170 de ani (n. 15 ianuarie 1850) de la coborârea, dintre luceferi, printre noi, al celui mai strălucitor și blând - MIHAI EMINESCU pe numele Său -, m-am gândit că s-ar cuveni, și din parte-mi, o reverență înfloritoare de suflete; dar și una mai deosebită precum s-ar putea crede, tema fiind, desigur, cea din titlul de mai sus.
În arhiva-mi din biblio-fonotecă am găsit toate cele de trebuință pentru realizarea acestui deziderat. În raftul din bibliotecă pe care l-am numit simplu și pe bună dreptate - LUI -, în rândul din spate, mai de lângă perete am găsit volumul de care, vag, mi-am mai adus aminte, deși, în demersul meu mi-a fost cel mai de folos: EMINESCU ȘI MUZICA, apărut în anul 1989, la Ed. Muzi­cală, autori fiind nimeni alții decât Zoe Dumitrescu Bușulenga și mu­zicologul, dar și renumitul organist, Iosif Sava, ambilor fiindu-le de prisos orice prezentare. Motto-ul de pe prima pagină (mai sunt și altele pe parcurs...) este acesta: „Cântecul eminescian, imposibil de confundat cu un altul, lucrează cu puteri magice asupra cititorilor și duce cu sine mesajul gânditorului, al rapsodului iubirii, al patriotului ardent.” (Tudor Vianu în Luceafărul din 6 iunie 1964). Urmează Cuvântul introductiv, nesemnat, pe 130 de pagini, iar la final autorii (?) au tipărit patru întrebări esențiale adresate unor muzicieni români contemporani (cca 40 la număr), de diferite profiluri profesionale. La toți li s-a cerut să răspundă sincer la întrebările adre­sate. Nu toți, însă, au fost de acord cu această solicitare și au răspuns fiecare după vrere, nici măcar la toate ci doar la unele mai puțin indiscrete, după opinia dân­șilor. Și acum iată cele patru întrebări, iar în paginile următoare și răspunsurile Domniilor Lor:

1) - Ce loc ocupă opera, personalitatea lui MIHAI EMINESCU, în viața și creația dumneavoastră?
2) - Ce lucrări ați compus pe texte eminesciene?
3) - Care vi se pare cea mai interesantă lucrare de inspirație eminesciană din literatura muzicală românească?
4) - Ce datorii credeți că mai are muzica românească față de moștenirea eminesciană?

Liana ALEXANDRA
(27 mai 1947 - )

… Sper să-mi fie dat să pot compune ceva pe versurile eminesciene. Nu le-am abordat în creația mea de până acum, din prea mare respect pentru acest spirit de excepție al neamului românesc, poate și din teama că este prea mare și că e păcat să fie alterat de orice fel de muzică, sau poate pentru că versurile LUI au fost în felurite chipuri transferate în arta sunetelor.
… Sper să-mi fie dat să ating acea maturitate spirituală, care să-mi dea imboldul de a atinge aburul meta­forei eminesciene și acel ritm interior al tensionării imaginilor, precum și limpezimea de cleștar a anumitor versuri.
… Sper să-mi fie dat să ajung la acel echilibru interior, care să-mi permită să compun o lucrare vocal - simfonică pe versurile unui obsedant poem de dragoste care spune: „Căci scris a fost ca viața ta / De doru-i să nu-ncapă / Căci te-a cuprins asemenea / Lianelor din apă...” Sper!
 

Pascal BENTOIU
(22 aprilie 1927 - 21 februarie 2016)

1) Locul ocupat de Eminescu?
a) - în viață: unicul poet liric de care avem nevoie mereu, mereu.
b)- în judecata literaturii române: locul prim la egalitate cu I.L.Caragiale.
c)- în creație: destul de considerabil, probabil primul loc ca număr de pagini consumate, al doilea ca timp consumat după Shakespeare.
2) Lucrări:
a) Poemul simfonic Luceafărul (Emi­nesciana I-1957).
b) Eminesciana II (Trei scenete - 1958)
c) Eminesciana III (Concertul pentru orchestră - 1977). Este o piesă pentru orchestră concertând - încerc cel puțin - dramaturgia primei părți a Scrisorii a III-a, și încă vreo trei (P.A.).

3) Cred că cea mai interesantă lucrare de inspirație eminesciană n-a apucat să fie terminată și ea se cheamă Simfonia a V-a de George Enescu. Tot ce știu despre ea îmi arată că - finită - ar fi fost suprema expresie muzicală a poeziei emines­ciene.
 

D.D. BOTEZ
(2 iulie 1893 - 18 martie 1973)
 

1) - Nu am îndrăznit niciodată
să-ncerc a-mi închipui că modesta mea creație corală ar putea să se ridice la înălțimea versurilor emi­nes­ciene. Poezia lui Eminescu are muzica ei și convingerea mea este că ar trebui să fii mult prea mare creator, pentru a te putea apropia de Muzica LUI. Pentru poezia lui
Eminescu ne-ar trebui un Enescu care a compus minunea de cântece pe versurile mai multor poeți din li­rica universală. S-a scris și la noi multă muzică excelentă pe versurile eminesciene, dar mi se pare că nu am atins încă culmile Eminescului. De compus am compus și eu câteva lucrări pe versuri eminesciene, câteva chiar la vârsta primelor iubiri dedicate unei fete frumoase pe care o iubeam nespus. Primul lied l-am compus însă cam prin anii primei tinereți. Mai târziu am mai compus două lucrări corale pe versuri populare din colecția lui Eminescu. Am mai compus încă o lucrare având ca temă un dialog între o fată și un băiat, doi îndră­gostiți nepereche, pe versuri tot din colecția Eminescului. Mu­zica e scrisă în stil popular, cu motive autentic populare.

2) La această întrebare îmi este foarte greu de răspuns, întrucât o mare parte din aceste lucrări nici
n-au fost cântate încă. Din tot ce cunosc eu aș opta pentru cele patru madrigale a lui Paul Constantinescu, lucrări pe care de câte ori le-am dirijat mi-au dat o liniște nemărginită, dar nu pot da un verdict, de vreme ce mai sunt atâtea lucrări ce-mi sunt necunoscute. O părere personală...

4) Poezia eminesciană așteaptă să intre în atenția compozitorilor importanți pentru o frumoasă cola­borare. Este o datorie a noastră să ne aplecăm asupra creației poetice a lui Eminescu, asta nu înainte de-a ne măsura temeinic forțele. pentru a nu o îmbrăca într-o muzică banală, inexpresivă. Poezia Eminescului Mihai așteaptă mâna unui maestru care s-o îmbrace într-o muzică după merit. Dacă aș fi un om bogat aș da un premiu celui ce mi-ar înfățișa o muzică demnă de aceste versuri. (La întrebarea a 3-a, maestrul a răspuns pe scurt și la modul general; P.A.).
 

Teodor BRATU
(1922 - 2015)
 

1) - Cu versurile marelui Mihai Emi­nescu am luat primul contact în clasele 3-4, la școala primară din satul meu natal. Evident că nu se poate vorbi de o înțelegere adecvată a poeziei eminesciene, însă pot spune cu mîna pe inimă că muzicalitatea versurilor au trezit, în sensibilitatea mea de copil, un ecou ce nu s-a mai stins niciodată. Îmi sunau ca un basm spus de bunica, sau ca un cântec murmurat de mama în clipele ei de visare. Nu știu de unde, în casa noastră apăruse o carte veche cu poeziile lui Eminescu. Cam tot pe-atunci am învățat să cânt la vioară (după ureche, desigur...), iar muzicalitatea poeziei fermecate s-a
în­trepătruns încet cu melodiile în­­chi­puite de corzile viorii, conti­nuând un început ce avea să germineze mult mai târziu, după absolvirea Conservatorului. După câțiva ani, spre anii matu­rizării, Eminescu mi-a devenit un ideal de gândire și simțire artistică. De altfel atunci am publicat primele versuri, în care ușor se putea des­coperi matricea eminesciană.
2) - Cu o naivă cutezanță am încercat să pun pe muzică, pentru corul de țărani din satul unde eram învățător, câteva poezii eminescie­ne. Mărtu­risesc, însă, că înălțimea operei emi­nesciene, este atât de copleșitoare încât nu mă pot decide să încerc un urcuș pe culmile ei inaccesibile.
3) - Gândirea și viața lui Mihai Eminescu au atras totuși pe mulți compozitori, începând de la finele secolului trecut (al 19-lea. P.A.). Din lucrările pe care le cunosc rămân în admirația mea câteva lucrări ce au ca trăsătură comună spiritul, trăirea puternică, gândirea rece de-o luciditate siderală, proprii versurilor eminesciene. După păre­rea mea o perlă a muzicii corale românești este micul lied „Somnoroase păsărele” de Tu­dor Flondor, iar în domeniul muzicii vocale de cameră ar fi cele patru madrigale de Paul Constantinescu. Mai pot fi amintite și câteva lucrări simfonice de mare amploare pe versuri din Luceafărul de Pascal Bentoiu, sau Simfonia cu cor de Anatol Vieru, opera Poesis de Gh. Dumitrescu ș.a. Dar în afară de acestea mai există numeroase lucrări de-o înaltă valoare, în toate genurile, care și-au tras obârșia din opera poetică eminesciană dovedind laolaltă puternica și rodnica influență pe care personalitatea lui Mihai Eminescu a exercitat-o asupra creației muzicale românești.
4) - Datoriile muzicii noastre față de opera și viața lui Mihai Eminescu nu au limită, fiind veșnice. Nutresc convingerea că din fiecare nouă generație de compozitori se vor afla mereu câțiva care se vor apropia cu dragoste și venerație de acest magnific monument al literaturii româ­nești din totdeauna, încercând, și reușind chiar din ce în ce mai bine, să grăiască la unison cu Poetul:
„Ce-ți doresc eu ție, / Dulce Ro­mânie, / Țara mea de glorii, / Țara mea se dor!”
 

Doru POPOVICI
(17 februarie 1932 - 5 martie 2019)
 

1) - Datorită operei lui Mihai Eminescu literatura română poate privi, de la egal la egal literatura tuturor popoarelor cu o străveche tradiție culturală. Pentru oricare om de omenie din țara noastră, el este simbolul nepieritor al spiritualității românești. Ar fi o imensă greşeală să-l socotim doar poet, deoarece este și un autentic prozator, un estetician profund și rafinat, pentru care patria constituie marele univers al inspirației sale, nemaivorbind de gazetarul extraordinar care a sădit nobile idei și sentimente în inimile tuturor semenilor, convinși fiind, ca și dânsul, că buna învoire între oameni și iubirea adâncă
constituie marea fericire pe al nostru pământ. Încă din adolescență am început să-l aprofundez și departe de mine gândul, după care, aș putea spune că îl cunosc, prea bine. Față de Enescu, Eminescu mi se înfăţişează ca un creator mult mai variat, și când afirm acest lucru socotesc că Enes­cu a fost și rămâne marele liric al se­colului 20, în componistica mon­dială. Eminescu are afinități cu Enescu, în sensul complexității mă­iestriei sale, în schimb mi se pare mai depărtat de simplitatea și hieratismul lui Brân­cuși. Eminescu, Enescu și Brâncuși sunt cele trei nume prin care sufletul românesc poartă dialogul dorului cu infinitul.
În calitate de compozitor am consi­derat că în toată viața mea trebuie să revin la aprofundarea operelor lui Eminescu, tezaur de idei fecunde. Eminescu m-a învățat că o operă este valoroasă în măsura în care, adâncind-o, putem înțelege sufletul unui popor. De aceea, m-am despăr­țit de tot ceea ce reprezintă aspect vetust și crepuscular în arta secolului nostru și încerc să mă contopesc până la identificare cu semnificațiile solare ale patriotismului eminescian, fiind convins că muzica este cea mai internațională dintre arte, dar, în acelaşi timp, fiecare muzician trebuie să aibă o patrie. Avem menirea de
a-l continua creator pe Eminescu, el fiind poate unul dintre cei mai con­secvenți creatori din lume punând principiile frumosului, adevărului și binelui în fruntea esteticii sale, refuzând să facă vreun compromis de nici un fel. Nu întâmplător a socotit că scopul vieții sale este să lupte împotriva nedrep­tăților naționale și sociale ale vremii sale, considerând independența patriei ca o temă ma­joră cea care trebuie să ne călău­zească precum steaua polară pe drumețul pasionat și neobosit. Dacă n-ar fi existat Eminescu, lumina ar fi fost văduvită de puritatea mișcătoare a unei opere, în care înțelepciunea, și măiestria se identifică Odei bucuriei, ducându-ne cu gândul la semnifi­cațiile olim­piane ale Simfoniei a IX-a de Beethoven. Nu întâmplător, simbolul lui Eminescu semnifică pentru mine o ideologie, românească prin excelență și menită să reziste precum piramidele Egiptului, trecând dincolo de spațiu și timp, în veșnicie.
2) - Am scris trei lieduri pe versuri de Mihai Eminescu bucurându-se de o popularitate neașteptată pentru mine. Trebuie să recunosc, însă, că m-a influențat într-o oarecare mă­sură, tainicul Gabriel Faure (compozitor francez, 1845 - 1924; P.A.). Influenţa folclorului precum și a unei simplități generatoare a unei expresii nude, sunt aspecte incontestabile ale acestor lieduri care-mi sunt foarte dragi. În aceeași perioadă am compus corul „Ce te legeni codrule”,
de-o largă popularitate. O altă lucrare la care țin foarte mult este „Omagiul lui Eminescu”, pe un text excepțional a lui George Călinescu. Îmi vor ră­mâne veșnic în minte tulbură­toarele cuvinte ale poemului în proză creat cu o totală dăruire de către marele cărturar, eminescolog de excepție: „Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
3) - Mi-e foarte greu să spun care este lucrarea cea mai interesantă, generată de un compozitor român, având inspirație eminesciană... În ceea ce mă privește prețuiesc liedurile lui Gheorghe Dima (1847 - 1925), George Ștefănescu (?- P.A.), corul „Revedere” de D.G. Kiriac (1866 - 1928), „Somnoroase păsărele” de Tudor Flondor, poemul simfonic „Luceafărul” de Pascal Bentoiu (1927 - ?), cantata „Dintre sute de catarge” de Wilhelm Berger (1929 - 1995), Simfonia a V-a de Anatol Vieru (!926 - 1998), poemul „Odă în metru antic” de Cornel Țăranu (1934 - ), liedurile și poemele simfonice pe versuri eminesciene, compoziții de excepție ale unor compozitori iluștri precum Dan Constantinescu (1909 - 1963), Tudor Ciortea (1903 - 1982), Nicolae Coman (?), madrigalurile ale unor maeștri precum Paul Constantinescu (1909 - 1963), Liviu Rusu (?), Gh. Dumitrescu (1914 - 1996), la care se mai pot adăuga încă vreo câteva nume nu mai puțin cunoscute.
4) - În ultimul timp se compun foarte puține lieduri pe versuri emines­ciene. Cei din generațiile trecute și din generația mea cred că și-au făcut datoria, sub cerul mereu senin al acestei constelații sufletești înălță­toare. Cei mai tineri evită muzica vocală propriu-zisă. Trebuie să ținem seama și de faptul că o anume avangardă din vestul european a contribuit sensibil la înlăturarea canta­bilității. Or, nu prea văd cum s-ar putea tălmăcii în muzică poeziile lui Eminescu, utilizând tehnica unui Xenakis, Nono sau Boulez. Noul romantism, noua cantabilitate, noua tonalitate se leagă de unele succese incontestabile ale muzicii românești din ultimele două decenii. Am con­vingerea că mai ales tânăra generație va avea un rol important în ce privește abordarea liricii emines­ciene. Ar fi trist să nu fie așa, deoa­rece Eminescu a fost, este și va fi Poetul Național, cel căruia i-a fost sortit să se nască la Ipotești, să genereze spațiul poeziei eminesciene și să-și trăiască nemurirea plutind printre luceferi.

„Muzica întotdeauna mă predispune spre o visare creatoare.”
(Mihai Eminescu)

„Eminescu este steaua polară a gândirii românești.”
(Cornel Țăranu - compozitor)

„Pe piscul culturii românești, opera lui Eminescu străluceşte și va lumina de-a pururi gândirea românească.”
(Mircea Chiriac - compozitor)

„Pentru a-i depăși pe clasici, trebuie mai întâi de toate să-i ajungi.”
(Mircea Chiriac - compozitor)

Sursa de documentare: Biblioteca personală, arhiva documentară și casetă audio P.A.