Muzeul ţărăncii române din Dragomireşti, singurul muzeu dedicat femeii

Primul muzeu din ţară dedicat în exclusivitate femeii se află în Maramureş. Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti a fost inaugurat în 2001. Casa în care se află acest muzeu a fost construită în anii 1720-1721, din lemn de molid rotund, fiind cea mai veche construcţie din lemn de pe întreaga Vale a Izei. Muzeul este unic în ţară şi adună valori materiale care constituie adevărate dovezi ale existenţei noastre în acest spaţiu legendar.

În centrul oraşului Dragomireşti există „un colţ de rai”, desprins parcă din alt secol: unul din punctele de atracţie ale localităţii, Muzeul Ţărăncii Române. Unicat în ţară, muzeul este amenajat într-o casă ţărănească de oameni gospodari, ce datează din anul 1722, ridicată din piatră, lemn şi chirpici, fiind una dintre cele mai vechi case din zonă.
Casa este locuibilă şi a aparţinut Ilenei Chiş. După moartea ei, Nicoară Timiş, cu sprijinul Primăriei din localitate, a pus bazele muzeului. Acesta a fost inaugurat în anul 2001 şi reprezintă un omagiu adus femeii pentru rolul important pe care l-a avut şi îl are în dezvoltarea societăţii, păstrând vie, de veacuri întregi, credinţa creştină, datinile, obiceiurile tradiţionale şi portul popular. În acelaşi timp, muzeul este o dovadă vie a hărniciei şi înţelepciunii populare care, fără niciun fel de mijloace
moderne, a reuşit să-şi făurească toate cele de trebuinţă, de la îmbrăcăminte la obiecte casnice.

Înainte de a ajunge la muzeu, turistul trece, ca într-un ritual, pragul uriaşei porţi construite în stil maramureşean, în care meşterii sculptori au dăltuit, pe scurt, în semne şi simboluri, istoria locului lor de baştină. Pe unul din stâlpii porţii avem o mireasă şi două druşte, pe urmă avem cocoşul, simbolul Dragomi­reştiului şi porecla «mireştenilor», steagul dacilor, lupoaica cu Romulus şi Remus, un grup de femei, lângă un leagăn, pentru că aici, la botez, mergeau doar femeile. În curte, se află o troiţă de lemn şi un fus „cu ţurga­lău“, cum spun dragomireştenii. Câţiva paşi mai încolo, un grup statuar închinat femeii, în toate stadiile de vârstă: copilă, fetişcană, femeie, mamă, bunică. În faţa casei, aproape de intrare, într-un copac înalt, din care au ră­mas doar crengile, asemeni unui cuier uriaş, stau aşezate, frumos, oalele gospodi­nei. Casa este construită după tipicul unei gospodării tradiţionale maramureşene, cu obiectele specifice şi cu cele ce reliefează obiceiurile culinare de peste an: colacul mirelui, stolnic (un colac mare, împletit, de formă rotundă - n.r.) de Crăciun şi de Anul Nou, pasca, cozonacul, ce se dă la mort - prescuri la preot, pupii, colacii. Tot aici se pot admira şi frumoasele costume populare maramureşene.