Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Muzeul de Artă din Baia Mare, locul în care legea nu este obligatorie
Muzeul de Artă a devenit o instituție în care se lucrează, la fiecare sfârșit de săptămână, pentru a se pune la punct ce lipsește din managementul „performant” al directorului Robert Șterbeli. Adică, se fac fișe, se redactează memorii, se întocmesc motivații, se dau sancțiuni, se trimit observații. Prin urmare, orice în afară de munca obișnuită într-un Muzeu de Artă.
Cele două materiale pe care le-am prezentat cititorilor noștri, în ultimele săptămâni, au scos în evidență lipsuri și probabile afaceri cu zestrea Școlii de Pictură de la Baia Mare. Angajații care au părăsit muzeul sau cei din interior au depus memorii la Consiliul Județean, în care solicitau rezolvarea de urgență a situației. Dincolo de aceste memorii, există o mișcare băimăreană ce contestă profesionalismul lui Ștrebeli. Noi nu avem nimic cu acest director. Nimic personal. Dorim doar ca muzeul să redevină ce a fost.
La Muzeul de Artă băimărean sunt câteva mii de tablouri, cele mai multe care aparțin Școlii de Pictură de la Baia Mare. Un patrimoniu de mare valoare, de nivel european, care trebuie promovat prin toate mijloacele de care dispune un muzeu.
Ce se întâmplă de mai bine de un an de zile este taman invers.
Nu se promovează patrimoniul muzeului, ci interesele unor negustori de artă aduși de pe coclauri sau interesele maghiare venite din Ungaria. Trebuie să menționăm clar, nu avem nimic cu maghiarii, dar unele lucruri ce se leagă de mandatul lui Ștrebeli ne fac să vedem lucrurile altfel.
Apoi, există și o componentă politică în toată această poveste. Consiliul Județean are un consilier repartizat în Consiliul de administrație al Muzeului. Un domn Ilieș este cel care, teoretic, ar trebui să ajute muzeul să fie mai bun, mai performant. De mai bine de un an, am fost la vreo două manifestări organizate de muzeu. De fiecare dată, Ilieș a avut de transmis mesaje din partea administrației.
La început, am crezut că este un tip care curăță costumul directorial. Cu grijă, a luat scamele invizibile și le-a trimis în spațiu din jur. Ilieș este cel care a adunat din birourile CJ mai multe tablouri și a organizat cu Ștrebeli o prezentare de parcă ar fi venit Chagall în Baia Mare. O colecție de tablouri de o valoare subțire. Îi transmitem lui Ilieș că tablourile valoroase care existau la Palatul Administrativ au dispărut în momentul Revoluției din 1989 și după primii ani 90. Sunt mai mulți care știu de furturile de atunci. Ce s-a lăsat la Palat a reușit acum să strângă Ilieș. Dintr-un anumit punct de vedere, este meritoriu. Dar este aiurea modul în care se lăudau unul pe altul Ilieș și Ștrebeli. Iar această atitudine a continuat și continuă și acum. Ilieș este, dacă nu ne înșelăm, membru USR. Domnule Dan Ivan, poate luați măsuri.
Alte anomali de la muzeul băimărean. În jurul lui Ștrebeli sunt câteva persoane ce fac această muncă ce nu necesită studii de specialitate, munca prin care sunt redactate tot felul de mesaje. În fine, nu intrăm în amănunte, dar este ciudat ca, în poziții de conducere care necesită studii și experiență, să fie promovate de către Ștrebeli persoanele care îi sunt loaiale. Singurul criteriu. Desigur, aici probabil se încalcă legea. Dar nu este o problemă. Legea a ajuns la Muzeul de Artă, la intrare, pe post de ștergătoare de pantofi.
În timp ce redactam acest material, a venit o confirmare a ceea ce am scris. Ce coincidență!
Am primit de la Muzeul de Artă o invitație la o manifestare ce va avea loc peste câteva zile.
„Va avea loc vernisajul expoziției temporare «Capodopere ale artei băimărene din colecții private», organizată de Galeria Ernst din Budapesta, sub egida Programului Moștenirii Culturale din Europa Centrală. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale anului, întrucât expoziția va prezenta 30 de capodopere ale Centrului Artistic de la Baia Mare, care până acum nu au fost expuse public decât în cadrul licitațiilor. Majoritatea lucrărilor etalate se află în colecții particulare din Ungaria, ceea ce face ca această expoziție să fie o oportunitate unică pentru publicul larg de a le putea admira”. Aceasta este o parte din invitație.
Desigur, tensiunea a urcat din nou... Iar aducem lucrări din Ungaria pentru a vorbi de Școala de Pictură de la Baia Mare. Este al doilea colecționar din Ungaria care expune anul acesta la muzeul băimărean. Bineînțeles, nu strică câte o expoziție adusă de cine știe unde. Dar acești colecționari își fac pedigri la lucrările prezentate. Apoi, doar colecții ungurești și de reproduceri.
Tot ne lăudăm că avem în depozitul muzeului băimărean un patrimoniu vast. De ce nu este folosit? Poate planurile expoziționale, care momentan nu există, ar putea întări o politică privitoare la caracterul multinațional al Școlii de Pictură de la Baia Mare. În invitație se arată că vor fi capodopere. Să fim serioși. Există lucrări, mai rar opere, iar capodopere cel mai rar.
Și pentru a fi bine înțeleși de Ștrebeli și de echipa lui minunată, vă prezentăm câteva idei ale unor specialiști de mare valoare: Marius Porumb și Tiberiu Alexa.
În vara anului 1896, la Baia Mare, în micul oraş al minerilor a sosit un grup de tineri artişti, având în frunte pe maestrul lor Simon Hollósy (1857-1917). De numele acestui pictor, originar din Maramureş şi stabilit la München, se leagă fondarea şi activitatea primei etape a fenomenului artistic băimărean, ce va ocoli încă din start statutul de mișcare artistică provincială locală, fiind de la început o mișcare artistică de anvergură europeană, nu numai prin participarea unor artiști veniţi din diverse ţări ale continentului, dar şi prin modul de abordare stilistică sau prin noutatea exprimării, evoluând ascendent cu vigoare şi continuitate până în contemporaneitate.
Centrul artistic de talie europeană, depăşind un secol de existenţă, fenomen artistic la care au participat peste trei mii de pictori, faimos prin realizările sale şi prin marii artişti ce au activat aici, este un reper important pentru lumea artistică central-est europeană. Acest centru poartă numele BAIA MARE.
O scurtă privire retrospectivă asupra istoriei ne duce spre constatarea că oraşul medieval, numit în latina documentelor de epocă Rivulus Dominarum, în traducere românească Valea Doamnelor, în maghiară Aszonypataka, în germană Frauenbach sau Neustadt, era centrul unei regiuni miniere, unde se extrăgea argint şi aur, preţioasele metale de aici fiind cunoscute în întreaga Europă, nu numai pentru valoarea lor intrinsecă, dar şi pentru creaţiile argintarilor şi aurarilor sau pentru frumuseţea monedelor bătute în monetăria băimăreană. Baia Mare este înconjurată de ţinuturi cu o străveche cultură şi istorie, iar oraşul avea, încă din secolul al XVIII-lea, o numeroasă populație românească, ce conviețuia pașnic şi în bune relaţii cu maghiarii, germanii, evreii, slovacii şi rutenii.
În 1896, populaţia oraşului era de circa 9800 locuitori, iar în prezent Baia Mare este unul din orașele importante ale României. Baia Mare este o poartă spre Maramureșul Istoric, regiune fundamentală pentru istoria şi cultura românească, țară a străvechii arhitecturi de lemn, cu monumentalele sale biserici de lemn, ce fac parte din patrimoniul mondial UNESCO al Umanității.
Școala de pictură întemeiată în capitala Bavariei, la München, de prestigiosul artist Simon Hollósy, originar din Sighetu Marmaţiei, era frecventată de doi tineri băimăreni, respectiv János Thorma (1870-1937) şi István Réti (1872-1945), care împreună cu Károly Ferenczy (1862-1917) şi Béla Iványi-Grünwald (1867-1940) au fost primii şi principalii susținători ai proiectului de a veni la Baia Mare, împreună cu colegii lor din alte țări europene, pentru a-şi petrece vacanța la o școală de vară.
După prima expediție din 1896 la Baia Mare, Simon Hollósy a condus în anii următori, până în 1901, Școala de vară, devenită ulterior Şcoala Liberă de Pictură, care de la început a avut o participare internațională, conferind fenomenului artistic băimărean o anvergură europeană. Între 1896-1901, la Baia Mare au participat 237 de artişti din următoarele ţări: Austria, Australia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Germania, India, Lituania, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Ucraina, Ungaria, S.U.A.
Evoluţia centrului artistic băimărean a fost într-o continuă creştere şi în perioada anilor 1902-1918. Debutul Şcolii Libere de Pictură în anul 1902 are semnificaţia sa în creşterea numărului de participanţi, de la câteva zeci în primii ani, numărul lor depăşeşte o sută la sfârşitul etapei, totalul celor şaisprezece ediţii fiind de 582 participanţi, numeroşi fiind cei care au fost de mai multe ori. Marea majoritate a participanților proveneau din mediul cultural maghiar, respectiv din spațiul austro-ungar. Privind retrospectiv, cronologic, constatăm că activitatea Centrului artistic băimărean s-a desfășurat sub administrație ungară timp de douăzeci şi șase de ani, respectiv între 1896-1918, precum şi patru ani în timpul Dictatului de la Viena, din septembrie 1940, până în octombrie 1944.
După Marea Unire din 1918 şi până în prezent, cu o întrerupere nefericită de patru ani, activitatea artistică s-a desfășurat sub administrație românească. O simplă comparație a celor două perioade, precum şi evoluția ascendentă a Centrului Artistic este deosebit de concludentă. În perioada interbelică, Centrul artistic Baia Mare a beneficiat de importante programe susţinute de Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti, printr-un aport financiar fără precedent. Menționăm aici efortul organizatoric făcut în anii 1920-1921 de pictorul Ipolit Strâmbu, profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pentru realizarea proiectului de extindere şi sistematizare a Coloniei pictorilor din Baia Mare. Participanții la cursurile de vară de la Baia Mare proveneau în mare parte din spațiul cultural românesc, din centrele universitare din București, Iași, Cluj şi Chișinău.
„Baia Mare s-a manifestat ca un centru – alternativă viabilă, cu o capacitate de atracție regională exercitată asupra unui spaţiu geografic transfrontalier şi asupra unor spații culturale suprapuse, internaționalizante. Privind-o fie şi numai din perspectiva acestei egale implicări în spaţiile române şi maghiare, mişcarea artistică băimăreană se cuvine să figureze – in integrum – în panoramele istoriilor de artă ale ambelor culturi. Iar la acest fond vin să se adauge iradierile sale cultural-artistice, care ne conduc către alte spaţii culturale europene...” (Tiberiu Alexa, O incursiune neconvenţională în istoria Centrului Artistic Baia Mare, în vol. Centrul Artistic Baia Mare 1896-1996, Baia Mare, 1996, p.37.)
În prezent, la Baia Mare, Filiala Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu o vechime de aproape şapte decenii, este una din cele mai active şi mai numeroase filiale din ţară. Filiala băimăreană, împreună cu Muzeul de artă dedicat Centrului Artistic, şi-au asumat rolul de continuatori ai vechilor tradiţii artistice, de coordonare şi organizare a unor manifestări expoziționale de anvergură, a unor tabere şi cursuri de vară, a unor evenimente cultural-artistice de înaltă ținută, având un permanent sprijin din partea Municipalității şi a instituțiilor județene.
Încercarea de a confisca un asemenea fenomen de talie europeană în folosul unei entități restrânse sau a unui grup etnic ar însemna o diminuare a valorilor europene şi universale pe care le emană mișcarea artistică băimăreană de-a lungul celor douăsprezece decenii de existenţă. Prin calităţile sale, prin participarea masivă a pictorilor aparţinând numeroaselor naţiuni la grandioasa înfăptuire cultural-artistică, Centrul Artistic Baia Mare reprezintă un tezaur ce aparţine umanităţii, o moştenire ce merită a fi transmisă viitorimii, fiind un puternic argument pentru a fi înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
