Mustafa Kemal Atatürk, marea legendă a Turciei

 

Mustafa Kemal s-a născut la 12 martie 1881 la Salonic, oraş important la vremea aceea în Imperiul otoman, iar viaţa cu caracter multinaţional din acel orăşel, târg şi port, avea să-i fie prima influenţă în formare şi educare. Mai apoi a avut ocazia să vadă toate colţurile imperiului şi chiar să-l compare cu alte ţări în care a călătorit.Tatăl său, Ali Riza, era un mic slujbaş la vamă, iar mama sa, Zübeyde, era casnică. Rămânând de mic orfan de tată, Mustafa a cunoscut greutăţile vieţii, dar nu a renunţat la studiile începute, îmbrăţişând cariera militară.

Datorită cunoştinţelor sale de matemtică, profesorul său l-a poreclit Kemal, care înseamnă „Perfect”. Influenţa traiului din cartierul musulman al Salonicului, în care s-a născut, cu viaţa specifică a comunităţii, cu bunul simţ dobândit prin educaţia într-o comunitate mică, unde toţi oamenii se cunosc, şi-a pus amprenta asupra personalităţii sale.Nu în cele din urmă, nivelul educaţiei şi pregătirii tatălui, a mamei, precum şi clasa socială de mijloc din care aceştia făceau parte, aveau să-şi pună imperceptibil amprenta asupra deciziilor pe care urma să le ia.Mustafa Kemal a intrat de timpuriu în mişcarea „Junilor turci”, luând parte activă la evenimentele din 1909, care vor izbucni tocmai în oraşul său natal, Salonic. Tot el a fost cel care a redactat şi proclamaţia către populaţia din Istanbul cu prilejul înaintării spre capitala otomană a „armatei de şoc”, pentru înăbuşirea contrarevoluţiei din 31 martie.

 

Kemal a participat la luptele din Tripolitania (1911-1912), împotriva Italiei, iar după războaiele balcanice (1912-1913) a îndeplinit o vreme funcţia de ataşat militar la Sofia, girând acelaşi post şi la Bucureşti şi Belgrad, prilej cu care a vizitat România. Kemal s-a distins îndeosebi în luptele din Dardanele, din 1915, în faţa flotei engleze, dovedindu-se un bun strateg militar şi comandant militar. La sfârşitul primului război mondial, Mustafa Kemal Paşa avea 37 de ani. Era un tânăr general controversat, iubit şi apreciat de camarazi, perceput de întreg poporul turc ca fiind o legendă vie, dar şi pizmuit, sau cel puţin neapreciat, oricum suspectat ca nefiind de încredere, de către sultan şi camarila sa.În perioada imediat următoare încheierii primului război mondial, Mustafa Kemal, a fost numit la comanda celei mai mari divizii otomane; o structură importantă a Armatei, denumită Yildirim Ordulari. După armistiţiu, oricum această structură a fost desfiinţată, iar generalul avea să se întoarcă, în data de 13 noiembrie 1918, într-un Istanbul trist şi umilit, aflat sub ocupaţie. I s-a atribuit, de această dată, o funcţie administrativă în Ministerul de Război Harbiye Nezareti. Tot în acest timp, se petrecea ocuparea Turciei continentale, de către forţe britanice, italiene, franceze şi greceşti.

 

După primul război mondial, în condiţiile armistiţiului de la Mudros din 30 octombrie 1918, care marca sfârşitul Imperiului otoman, Mustafa Kemal şi-a îndreptat eforturile spre crearea unui stat naţional turc, în focul luptei de eliberare naţională de sub ocupaţia puterilor intervenţioniste. Generalul Mustafa Kemal a fost numit, la 30 aprilie 1919, inspector al Armatei a IX-a. În aceeaşi zi, el a luat contact cu forurile competente din zonă, pentru a stabili clar atribuţiile pe care le avea de îndeplinit în Anatolia şi a fixa caracterul acestor misiuni.Mustafa Kemal, fusese numit inspector al trupelor din Anatolia, prin aranjamente de culise, iar sultanului i-a fost indusă ideea că rolul său este să tempereze lucrurile şi să adapteze armata turcă la noua situaţie. Intenţiile sale erau total contrarii, motiv pentru care nu a pierdut nicio clipă după sosirea sa, în Samsun, pentru a identifica toate măsurile care trebuiau luate ca să ridice poporul la lupta de eliberare. După reuşita acestor prime acţiuni, Mustafa Kemal şi asociaţii săi au pleacat la Sivas, unde au ales un Comitet reprezentativ, care avea să organizeze apărarea Turcei. Acest comitet era, în fapt, executivul naţionaliştilor. Astfel, mişcare pornită şi organizată de geniul politic al tânărului general Mustafa Kemal a căpătat un evident caracter de mişcare naţională bine structurată, dar şi reprezentativă. S-a remarcat, deasemenea, măsura de diplomaţie şi abilitate politică a lui Mustafa Kemal, prin care urmărea satisfacerea sentimentelor religioase ale populaţiei. Astfel rezultatele congresului de la Sivas, au fost înaintate către sultanul-calif, prin intermediul unui memoriu. Însă guvernul din Istanbul a împiedicat înmânarea memoriului, evitând astfel implicarea sultanului. Înainte de a recurge la forţă, liderii din Anatolia au făcut un ultim apel patriotic Sultanului, pentru a-i acorda pe viitor un sprijin tacit. Acest apel nu a fost ascultat însă, nici de această dată de sultan care, prin acest refuz, şi-a semnat definitiv detronarea.În politica sa faţă de puterile occidentale, Mustafa Kemal a fost ghidat de aceleaşi obiective, care direcţiona politica sa şi către Est, şi în special cu Rusia, cu diferenţa notabilă că Turcia era după încheierea unui conflict armat cu puterile Antantei, care ocupaseră deja o mare parte a teritoriului său, inclusiv capitala Istanbul. Prin urmare, scopul tânărului lider a fost de a expulza aceste puteri din Turcia, prin diplomaţie, în primul rând, pentru că nu avea resurse militare adecvate cu care să impună o evacuare în forţă a aliaţilor. Mustafa Kemal a fost încrezător că poate ajunge la un compromis cu Puterile Antantei, cu condiţia ca acestea să recunoască mişcarea naţională turcă şi să ofere Turciei o pace onorabilă.La începutul lunii ianuarie 1921, puterea şi prestigiul naţionaliştilor turci şi a lui Mustafa Kemal au crescut, atât în ochii vecinilor Turciei din est, cât şi a occidentalilor, care s-au convins, în special Marea Britanie, de necesitatea de a revizui politica lor cu privire la Tratatul de la Sevres şi în privinţa Mişcării Naţionale Turce.În acest context, conflictul central pe care l-au susţinut turcii, în efortul lor de a-şi dobândi independenţa, a fost Războiul greco-turc (1919-1922). După o serie de lupte, armata greacă a înaintat până pe râul Sakarya, ameninţând Ankara cu linia frontului doar la optzeci de km vest de locaţia noului legislativ turc, Marea Adunare Naţională, ce-şi desfăşura activitatea legislativă în Ankara. Cele două armate au ocupat poziţii pe râul Sakarya, într-o stepă dezvelită şi deluroasă din Anatolia.

Acolo a avut loc bătălia decisivă a războiului de independenţă. Aceasta a durat timp de douăzeci şi una de zile şi s-a încheiat cu o victorie turcă, evidentă abia atunci când forţele elene au început să se retragă. Mustafa Kemal a fost declarat comandantul suprem al forţelor turce cu puteri depline. Naţionaliştii se pregăteau să treacă într-o nouă etapă a reacţiei lor militare, etapa finală, contraofensiva. Bătălia a intrat în istorie atât prin rezultat cât şi prin spiritul de sacrificiu şi îndârjirea turcilor. Urmare a acestei acţiuni Mustafa Kemal s-a întors triumfător la Ankara, unde Marea Adunare Naţională, recunoscătoare pentru aceasta victorie, i-a acordat rangul de mareşal, precum şi titlul de Gazi sau „luptător al credinţei împotriva infidelilor”.În data de 1 noiembrie 1922, Marea Adunare Naţională a Turciei a votat abolirea sultanatului otoman. Apoi, mai mult de atât, s-a susţinut faptul că instituţia califatului a aparţinut Imperiului otoman şi a devenit caducă prin dizolvarea sultanatului. Sultanul a părăsit Istanbulul, pe 17 noiembrie, la bordul unui vas de război britanic cu destinaţia Malta.

O dimensiune importantă al actului de conducere exercitat de Mustafa Kemal în reformarea sistemului politic turcesc şi în promovarea suveranităţii naţionale a fost abolirea califatului. Mustafa Kemal a dorit să integreze puterea califatului în puterea parlamentului, iar activitatea iniţială a acestuia a început cu data de 1 ianuarie 1924. Mustafa Kemal a legat reforma educaţională de eliberarea naţiunii de dogme, care credea el fost chiar mai importantă decât, însăşi războiul turc de independenţă. La iniţiativa lui Mustafa Kemal Atatürk, a fost creat noul alfabet turc, ca o variantă a alfabetului latin. Această activitate, de implementare a caracterelor latine, a fost efectuată de către Comisia pentru Limbă, care a decretat alfabetul turc prin lege, la 24 mai 1928, iar pe 15 decembrie a aceluiaşi an, primul din multele ziare turceşti a fost publicat cu utilizarea nou alfabet. Decretul privind îmbrăcămintea viza însemnele religioase, utilizate în afară ori în cadrul cultului islamic.

Mustafa Kemal a adoptat o serie de legi, începând cu anul 1923, în special Legea Fesului (Pălăriei), din anul 1925, prin care a introdus utilizarea de pălării în stil occidental în loc de fes. Această lege a fost completată cu legislaţia referitoare la interzicerea îmbrăcămintei tradiţionale adoptată în 1934. Turcia a adoptat calendarul gregorian şi ziua de 24 de ore la sfârşitul lunii decembrie 1925. Anul oficial, începea la 1 ianuarie 1926, (anul 1324 a devenit astfel 1926), iar ora 1.00 după amiază, devenea ora 13.00.

 

Atatürk a murit în data de 10 noiembrie 1938, la ora 09:05, în apartamentul său din Palatul Dolmabahçe, învins de boala de ficat de care suferea. Stilul său de viaţă a fost întotdeauna unul obositor. Consumul de alcool, din timpul discuţiilor purtate la cină, fumatul, nesfârşitele ore de muncă, somnul foarte puţin şi mai ales concentrarea pe munca la proiecte şi transformarea în realitate a viselor sale, au fost modul lui de viaţă. Corpul neînsufleţit, a fost dus la un loc de odihnă temporar, la Muzeul Etnografic din Ankara, la 21 noiembrie 1938. Apoi când mausoleu a fost finalizat, a fost mutat în locul de odihnă veşnic, printr-o mare ceremonie, organizată în data de 10 noiembrie 1953.

 

 

Portretul unui lider„Statura puţin mai înaltă decât mijlocie, umerii şi pieptul largi, corpul bine legat şi proporţionat, ţinuta elegantă, îi dădeau lui Atatürk o distincţie rară. Avea trăsături pronunţate, care exprimau un calm rece şi înţelepciune. Ochi lui, de culoare cenuşiu deschis, trădau multă voinţă şi energie. Darul vorbirii îl poseda nu ca un talent oratoric în sine, ci, ca un mijloc de exprimare clară, şi adâncă, a lucrurilor. Avea un glas nu prea puternic, dar cald şi extrem de sugestiv. Ca şi tonul, forma discursului său rămânea şi ea întodeauna moderată, conciliantă, foarte civilizată, conţinutul însă era de oţel.Avea o judecată adâncă şi solidă, o excepţională capacitate de a lua hotărâri rapide şi curajoase. Cu aceeaşi dăruire şi exigenţă, s-a consacrat carierei sale militare până la sfârşit, menţinând acelaşi ritm, chiar şi atunci când a devenit comandant suprem al războiului de eliberare naţională. În lunga sa carieră de militar, a obişnuit să studieze psihologia maselor, nu doar a individului. Ştia cum reacţionează ostaşul, dar şi armata pe de-a-ntregul. Acest lucru i-a fost deosebit de folositor mai târziu, în activitatea sa politică. Atatürk, nu avea ore fixe de lucru, muncea câteodată zi şi noapte, fară încetare. Este neîndoielnic faptul că acest bărbat avea capacitatea necesară să conducă, iar opoziţia unor tovarăşi în a-i oferi această şansă nu a făcut nimic altceva decât să asigure bazele constituirii unei legende, pe care a sesizat-o şi care a folosit-o din plin pentru realizarea simbolului de mai târziu.”Aurel-Mircea Romocea.