Munţii Rodnei, raiul caprelor negre

Caprele negre (Rupicapra rupicapra) sunt un simbol al frumuseţii şi libertăţii, al vieții sălbatice pe crestele alpine. Capra neagră de Maramureş a făcut istorie. În 1899, la prima expoziţie internaţională de trofee vânătoreşti de la Viena, cel mai viguros şi frumos trofeu de capră neagră provenea din Maramureş, Munţii Rodnei.” Mai mult, la expoziţia internaţională de vânătoare de la Viena (1910), trofeul de capră neagră declarat record mondial, având 35 cm lungime, provenea din Piatra Rea, Munţii Rodnei.

Prezentă în stema judeţului, în însemnările istorice şi documentele ştiinţifice, capra neagră a devenit un simbol al Maramureşului.

Capra neagră (Rupicapra rupicapra) este un animal care face parte din familia Bovidae, subfamilia Caprinae. Animalul are o înălțime între 110 si 130 cm, are o coadă scurtă (maximum 8 cm), având înălțimea la greabăn de 75 cm, cântărind între 30 și 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung, terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele sexe cu două coarne inelate și încovoiate spre îndărăt. În spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. În timpul verii, capra neagră are o culoare spălăcită brun-roșcată, partea inferioară a corpului fiind alb-gălbui, având pe spate o dungă neagră. Iarna, culoarea caprei este brun închis, brun negricios, fiind albă pe abdomen și picioare, capul fiind de culoare albă-gălbuie, pe creștet având o dungă de culoare închisă.

„Ţapul porneşte în salturi largi. Unde-şi pune piciorul pe acel perete de stâncă gol? Cum a putut să treacă într-o săritură crăpătura deschisă larg? Cum s-a putut opri deodată, din plin avânt, în buza prăpastiei, cu cele patru picioare pironite pe un loc doar cât palma? În toate mişcările e  hotărâre, îndrăzneală, îndemânare, precizie, o minunată cumpănă a trupului întreg. Din jocul muşchilor de oţel, din ţinuta semeaţă a capului, din supleţea trupului, care răspunde neîntârziat gândului temerar, se încheagă o mare armonie de forme şi mişcări. Omul care priveşte, este copleşit de impresia unei perfecţiuni, care înseamnă adevărată frumuseţe… (Pop Ionel, Homei V., Mamifere din România, vol. 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pg. 44-66)”