Muncitor, la 83 de ani

* In satul Slatioara, batranii nu au sansa sa se odihneasca Godja Ion, in etate de 83 de ani, locuitor al Slatioarei, dupa ce a fost concentrat in pusta ungureasca, a fost „fugar” urmarit de Securitate patru ani de zile. Dupa ce a muncit o viata intreaga, a ajuns la varsta senectutii sa-si castige existenta tot muncind. Nu are nici un leu venit. L-am intalnit pe marginea drumului, la iesirea din sat. Satul Slatioara, comuna Glod. Purta costum traditional maramuresean, cu „camesa”, „lecric” si opinci; avea barba si toiag, precum un apostol din alte vremuri, si mergea agale, pentru ca varsta, cu ale sale necazuri, nu-l lasau sa se miste mai repede. Era Ion Godja, unul dintre „veteranii” satului, un om extraordinar de simpatic. Nascut pe 23 noiembrie 1923, a ajuns la respectabila varsta de 83 de ani. O viata lunga si chinuita. Cu toate acestea, batranul are o alta parere: „Demult, viata n-o fo’ ra, da’ buna-i si amu’.” In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, Ion Godja a fost concentrat in pusta ungara, fara sa cunoasca ororile razboiului. In Ungaria a muncit in domeniul constructiilor, la padure si in agricultura. La inceputul anilor ’50 a avut parte de o noua perioada critica, cea mai dura din viata sa. Parintii sai erau mult mai instariti fata de restul satului, asa ca i-au lasat mostenire vreo 12 hectare de pamant. Ca atare, Godja a fost declarat chiabur. Pamantul i-a fost confiscat de stat, iar el a inceput sa fie cautat de Securitate, pentru a fi arestat si intemnitat ca chiabur. In atare circumstante, Godja a „fugit pa paduri”, vreme de vreo patru ani de zile. N-a avut arma, deci n-a fost partizan, ci a preferat sa se ascunda doar, evitand lupta deschisa. A pribegit prin hotarul satului natal, prin muntii Varatec si Tibles, pana cand i s-a dat de veste ca nu mai este cautat. In acei ani, cumplit de grei, despre care evita sa povesteasca, Ion Godja s-a intalnit cu partizani cunoscuti, precum Frunzila sau fratii Pasca, dar si cu potera sau cu fiarele padurii. Desi el este membru de drept al celor catalogati ca luptatori din Rezistenta Anticomunista, nu a fost inregistrat ca atare nicaieri. Batranete chinuita Intors acasa, omul s-a reapucat de munca pamantului. A fost si la oi, vreme de vreo cinci veri. Din cauza conjuncturii nefavorabile, razboi si apoi fuga de Securitate, Ion Godja nu a facut decat trei clase, si acelea absolvite in decursul a mai multor ani („amu’ o luna, atunci doua, si tat ase, de abia am gatat cele tri clasa in vreo septe ani”). In ce priveste starea materiala, Godja s-a descurcat, chiar daca pamantul (padurile) ii fusesera confiscate de comunisti, cultivand pamantul si crescand animale: „pa vremea me am avut 12 marha (n.red., vite), dar amu’ am numa’ un raios de cal, care nu da nici un fel de lapte, atata ca mai trage din cand in cand cate-un lemn”, ne-a declarat el manios. Ajuns la 83 de ani, cu puterile slabite, Godja are o mare suparare: nu mai poate munci ca demult, dar nici nu se poate opri cu totul, pentru ca „nu am nici un fel de pensie, nici un leu de nicari, nici de o pita macar, ase ca trebe sa fac ce pot”. Baiul cel mai mare, insa, e altul: copiii nu-i au grija, dupa ce le-a dat tot ce avut. Asa ca batranul pribegeste din nou, acum, la batranete, in propriul sau sat, printre propriii sai semeni, precum Diogene de odinioara. Ion Godja, unul dintre sutele de octogenari ai Maramuresului, isi castiga un blid de mancare spargand lemne pentru unul sau altul. La 83 de ani. Asta facea cand l-am intalnit: mergea la cineva, sa crape butuci pentru o farfurie de supa! Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro