Mozart, omul-miracol

În urmă cu 260 de ani, la 27 ianuarie 1756, la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, s-a născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Amadeus Mozart,  unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice. 

Tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart, Leonard Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea principelui arhiepiscop din Salzburg, foarte apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În anul naşterii sale, tatăl său a publicat un remarcabil manual de vioară, care s-a bucurat de succes şi i-a adus numeroşi elevi. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat ca Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de „Amadeus”, traducerea latină a lui Theophilus, „Iubitor de Dumnezeu”.

Încă de mic copil, Mozart a dat dovada geniului său muzical. Atunci când micul Mozart a împlinit vârsta de patru ani, tatăl său a început, mai mult în joacă, să-l înveţe câteva menuete şi piese pentru clavecin. La vârsta de cinci ani, înainte de a şti să scrie, micul Mozart a compus câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În noaptea de Anul Nou, 1762, două mii de locuitori ai oraşului tirolez Salzburg au asistat la concertul de Anul Nou, un concert solemn cu orchestră, orgă şi cor. Mozart, la nici şase ani, a cântat la vioară şi apoi la orgă.

În ianuarie 1762, Leopold Mozart a obţinut de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. În realitate, acest turneu a durat nouă ani.

Prima apariţie a avut loc la München, unde Wolfgang a cântat la clavecin în faţa principelui elector de Bavaria, după care familia Mozart a plecat la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. A urmat un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. La Paris i-au fost publicat primele sonete pentru vioară. Mozart a rămas un an la Londra, apoi s-a întors în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Johann Christian Bach, supranumit Londonezul, a exercitat o influenţă deosebit de importantă asupra lui Mozart, care l-a vizitat la Londra, în 1764 şi 1765.

Între decembrie 1769 şi martie 1771, Mozart a întreprins un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele oraşe în care a susţinut concerte. Peste tot, publicul a fost fascinat de talentul copilului precoce, devenit în timp adolescent. În călătoriile sale, de mic, Mozart nu doar că a întâlnit un număr mare de muzicieni şi s-a familiarizat cu operele altor compozitori, dar, probabil, s-a transformat într-un răsfăţat pentru tot restul vieţii, datorită cadourilor şi atenţiilor primite de la cele mai puternice familii regale ale Europei, în faţa cărora a concertat.

Mozart a beneficiat şi de o memorie fabuloasă. O piesă auzită o singură dată putea fi memorată perfect timp îndelungat. La Roma i s-a dat permisiunea să asculte lucrarea „Misere”, a lui Gregorio Allegri, în Capela Sixtină, în timpul Săptămânii Patimilor, din 1770. Partitura era strict păzită, fiind interzisă copierea acesteia. După o singură audiţie, Mozart a rescris-o în întregime din memorie, revenind asupra ei doar pentru a corecta greşeli minore, realizând astfel prima copie ilegală a acestei opere aflate sub controlul atent al Papalităţii.

Familia Mozart a revenit la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang a împlinit 16 ani şi a plecat pentru câteva luni la Bologna, unde a studiat cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), un renumit pedagod în arta compoziţiei. La întoarcere a fost angajat ca maestru de concert de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Collorado, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce reprezenta o sumă considerabilă pentru vremea aceea.

A rămas în funcţia respectivă vreme de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu au fost dintre cele mai amicale, acesta tratându-l ca pe un angajat şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta acele convenienţe sociale, Mozart şi-a dat demisia în 1777 şi a plecat, însoţit de mama sa, la München, unde a solicitat un angajament la curtea prinţului elector Maximilian al II-lea. Acesta l-a refuzat. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, s-a hotărât să-şi încerce soarta la Paris, în ultimul turneu din 1763, a avut mare succes.

Publicul parizian nu-şi mai amintea însă de copilul minune din urmă cu câţiva ani şi Mozart s-a lovit de multe greutăţi. La toate acestea s-a adăugat moartea mamei sale, care îl însoţise peste tot.

Starea sa morală s-a ameliorat cu greu, compoziţiile sale au început să fie apreciate la curţile princiare. Lipsurile materiale l-au constrâns totuşi să părăsească Parisul. La 15 ianuarie 1779 se afla din nou la Salzburg, unde a rămas doi ani. Între timp a compus opera „Idomeneo”, cu care a înregistrat un mare succes.

În 1781, s-a decis totuşi să plece la Viena, capitala imperiului. La vremea aceea, Viena era capitala mondială a muzicii clasice. Mozart s-a simţit în sfârşit independent şi şi-a creat un cerc de relaţii, conştient de faptul de a fi un virtuoz fără egal al pianului. A înregistrat primul mare succes cu opera „Răpirea din serai”, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif al II-lea cu cuvintele: „o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre”.

Mozart a susţinut numeroase concerte publice şi private, executând din propriile compoziţii, improvizând spontan pe teme date. Aplauzele nu conteneau, publicul era în extaz. Mozart a redescoperit operele lui Bach şi Händel, pe care le-a făcut cunoscute publicului vienez.

La 4 august 1782, Mozart a fost vizitat de tatăl său, Leopold, care, până atunci foarte reticent, a constat cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. A fost încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: „fiul dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”.

La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif, prezent în sală, s-a ridicat în picioare agitându-şi pălăria şi strigând „Bravo Mozart!” Alături de rapiditatea fenomenală cu care compunea, celebră a rămas şi capacitatea improvizatorică a lui Mozart. Muzica ţâşnea fără nici un efort, iar spontaneitatea aceasta uimea şi, deopotrivă, aprindea rugul invidiei.

În aceeaşi perioadă Mozart a compus într-un ritm neobişnuit, a lucrat cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera „Nunta lui Figaro”, după o piesă a lui Baumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii.

În timp ce Mozart definitiva compoziţia operei „Don Giovanni”, tătal său s-a îmbolnăvit şi a murit la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Marele artist s-a căsătorit cu Constanze Weber, cu care a avut şase copii, doar doi dintre aceştia supravieţuind copilăriei. În scurta perioadă de succes financiar, a adoptat un stil de viaţă îmbelşugat. Între 1784 şi 1786, Mozart a realizat în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei „Don Giovanni” a avut loc la Praga şi a fost primită de public cu entuziasm. A urmat opera „Cosi fan tutte”, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart a pierdut treptat din popularitate. Între timp a murit şi protectorul său, împăratul Iosif al II-lea, cel care îl numise „compozitor al curţii imperiale”.

Pe la jumătatea anului 1788, Mozart s-a mutat cu familia din centrul Vienei în suburbia Alsergrund. Mozart a început să împrumute bani tot mai des de la prieteni. Se pare că, în 1790, oameni de afaceri înstăriţi din Ungaria şi Amsterdam au achitat datoriile lui Mozart, în schimbul unor compoziţii ocazionale.

În martie 1790 a susţinut ultimul său concert public, interpretând un concert pentru pian. A mai compus opera „Flautul fermecat”, cu care a obţinut un succes enorm. Începând din noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart s-a degradat progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.

Cauza decesului lui Mozart nu este clară. Diagnosticul medicului constatator a fost „febră cu eczemă”. Alte cauze pomenite au fost: febră reumatică (infecţie stratococică), sifilis, trichineloză, „hiperemie generalizată”, congestie renală, insuficienţă cardiacă şi venisecţie. Probabil cauza morţii lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde să considere că a fost vorba despre o infecţie de streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, şi ca urmare s-a produs o insuficientă cardiacă şi care a antrenat şi afectarea altor organe.

Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivali, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră şi datorită filmului lui Milos Forman, „Amadeus”, care a câştigat nu mai puţin de opt Premii Oscar.

La 4 decembrie, starea lui de sănătate s-a ameliorat trecător. A mai lucrat la compoziţia „Recquiemului”, pe care nu a reuşit însă să-l termine. Există mărturii că „Recquiemul” i-a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în veşminte negre. Persoana a fost mai târziu identificată. Aceasta era un slujitor al contelui Welsegg, personaj cunoscut. Acesta avea intenţia de a interpreta „Recquiemul” compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamând creaţia drept o compoziţie proprie. Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte.

În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart s-a stins pentru totdeauna. Avea doar 35 de ani.

După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ştefan din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart a fost dus fără un cortegiu de însoţitori (cu toate că avut parte de succes în timpul vieţii, din cauza vremii nefavorabile, foarte puţine persoane care l-au cunoscut pe Mozart au însoţit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx.

În scurta sa viaţă, Mozart a compus un număr enorm de piese muzicale, cele mai multe neegalate în frumuseţe sau profunzime. A fost autorul a 41 de simfonii, 27 de concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, orchestre pentru clarinet, pentru harfă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade. În domeniul muzicii de cameră sunt de menţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, triouri pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul „O glumă muzicală” etc. Pasionat de operă, a compus 17 opere, 19 mise, cantate, motete pentru soprană şi orchestră, oratorii.