Moş Crăciun, te rugăm să aduci lumină şi în căsuţa noastră!

Între litera legii şi situaţia grea a familiei în care s-au născut, patru copilaşi locuiesc la margine de sat, într-o căsuţă fără curent electric. În secolul XXI, copiii familiei Petran se grăbesc să-şi termine lecţiile înainte ca seara să acopere cu umbre micuţa măsuţă la care se înghesuie şcolarii.

Electrica şi Comuna Ariniş l-ar putea ajuta pe Moş Crăciun să aducă lumină în odaia copiilor care, în ciuda condiţiilor în care trăiesc, merg „FB” cu şcoala.

Rodina, un sat cu oameni vrednici, în Ţara Codrului. Undeva, la hotar, acolo unde încep ogoarele, o căsuţă mică de vreo 25 de metri pătraţi şi câteva anexe, mai mult dărăpănături, poartă în scriptele locale numărul 58A. E nevoie de multă îngăduinţă ca să numeşti gospodărie acest loc mărginit pe două laturi de o vale plină de răchiţi şi mărăcini, o troiţă şi câteva funii întinse pe care sunt prinse haine puse la uscat. Aici locuieşte familia Petran.

Lângă căsuţa ridicată tot de el, capul familiei a încropit, din bucăţi de materiale strânse de ici-colo, nişte acoperişuri precare sub care, separate de scânduri, convieţuiesc un cocoş şi o găină, un purcel şi o vacă pricăjită, toată averea familiei. Un câine ţinut pe lanţ roade cutiile goale în care a fost laptele primit de copii la şcoală. O grămadă de tulheni arată că o mică parte din pământ a fost semănată cu porumb. Câţiva pari înclinaţi bătuţi într-o palmă de pământ indică rămăşiţele unei grădini de legume. În rest, mărăcini şi buruieni îngheţate peste cele 50 de arii de teren ale familiei. Niciun pom fructifer, niciun lujer de viţă de vie. Niciun blid de cireşe culese din propria ogradă nu a îndulcit încă verile copiilor lui Petran. 

În sat i se zice Mirel. În buletin, îl cheamă Petran Milian Aurel, are 44 de ani şi este căsătorit, dar nu-şi aduce aminte anul în care a luat-o de nevastă pe Floarea. Venitul familiei se strânge din cei aproximativ 900 de lei primiţi de la firma unde este angajată soţia, aflată acum pe maternitate, 168 lei, alocaţiile copiilor şi 160 de lei, ajutor de la primărie. El lucrează cu ziua prin sat, la tăiat de lemne, la cules de porumb, la tăiat coceni. „E greu cu serviciu, cu banii. Avem patru copii şi mai aşteptăm unul. Soţia este din Bistriţa-Năsăud, ne-am cunoscut la mănăstire în Satu-Mare. Soacra vine şi ne mai ajută pe-aicea, mai îngrijeşte de copii, vine mai răruţ c-o-mpiedică ajutoru’ social pe care-l are, că trebuie să margă să semneze la două, trei luni. Eu am lucrat pe la Maracarn, şi-n tăiere, şi-n tranşare şi la rampa de spălare. Am fost şi la paznici o perioadă, nu prea mare, după aia, am fost şi la gardienii publici, de-acolo s-o redus posturile şi, după aia, am fost în construcţii, încoace-încolo, n-am nicio calificare. La început am locuit puţin mai încolo. Părinţii mei o venit din Gârdani, acum 30 de ani, şi s-o stabilit aicea; mai îngrijeau de vacile satului. O dat de nişte bătrâni pe drumu’ de la Asuaj şi i-o grijit pă bătrâni şi bătrânii ne-o lăsat acolo o casă şi nişte pământ şi, no, am cerut de la mama o bucată de pământ să ne facem o casă şi n-o vrut să-mi deie. Ne-am dus la Bistriţa, până ne-am mai strâns nişte bani. Soacra o vândut acolo nişte pământ şi ne-o dat, şi cu ce-am mai avut am cumpărat terenu ăsta. Năcazu’ mare-i că n-am curent şi am copii, şi le este greu cu şcoala, cu învăţatu’; le-aş oferi şi eu cât de cât... Curentu ăsta-i cel mai greu, în rest..., mă mai descurc, mai ţân o vacă, mai ţân un purcel, mai ţân două găini... Apă am de la fântână. Tăt m-am zbătut, am fost şi la Prefectură, acuma-s doi ani, am auzit că se fac ceva audienţe şi m-am gândit că m-ar putea ajuta cumva cu curentu ăsta. Şi acuma, am fost la primar în Ariniş, să-mi fac o cerere cum că aş ave nevoie mai repede de curent. O zâs că-i proiect în demarare şi am rămas aşe”, povesteşte Milian Petran.

Familia are patru copii şi în curând este aşteptat al cincilea. Emanuela e cea mai mare, are nouă ani, este în clasa a III-a şi îi plac ştiinţele naturii. Gemenii, Nectarie şi Nicolae, au şapte ani, învaţă în clasa I şi se întrec să anunţe că le place matematica.

Mezinul Trifon are trei ani. Copii frumoşi, cu obrajii înroşiţi de aerul rece de-afară se-nghesuie în căsuţă voioşi, ţiuind bucuroşi „Săr’mânaa!”, atunci când ajung acasă de la şcoală. Doar aştrii cerului şi zâmbetul lor luminează odăile strâmte în care îşi duc traiul. Familia Petran nu are curent electric şi copiii îşi fac lecţiile repede, cât e lumină de afară, pe o măsuţă în care abia poţi alătura trei foi de hârtie. Şi totuşi, aceşti copilaşi îşi arată cu mândrie carnetele de elevi, pline de „Foarte Bine”.

În căsuţa dreptunghiulară în care o sobiţă de teracotă dezmorţeşte aerul din odăile cu pereţii scorojiţi până la cărămidă, manualele digitale ale ministrului Pricopie devin o glumă proastă. Dar copiii sunt exuberanţi şi râsul lor pare a ţine departe toate grijile ce-i înconjoară. Încă!

În graniţele acestui „încă”, pentru aceşti copilaşi a căror privire mai e senină, GAZETA de Maramureş a relatat povestea familiei Petran din satul maramureşean Rodina, un sat cu oameni vrednici, din Ţara Codrului.

„El şi-a construit ce are acolo pe un teren cumpărat aşa, pe înţelegere. Nu ştiu dacă are un contract de vânzare cumpărare de mână. Document oficial nu are. Terenul trebuie intabulat după care se poate emite autorizaţie. El s-a apucat şi a construit acolo. Noi, era culmea acuma, trebuia să-l demolăm. Am închis ochii, să nu stea în drum, pentru că asta este. E o problemă socială. Acum lucrăm pe un proiect european, pe GAL (Grupuri de Acţiune Locală – n.red.), şi, efectiv, am prins acea porţiune pentru extindere de iluminat. Dar nu ştiu dacă o să reuşească el să-şi definitiveze documentele necesare pentru teren până când noi o să începem lucrarea acolo, pentru ca noi să-l aducem în legalitate, să-i autorizăm construcţia. După care şi RENEL-ul poate să-i aducă curentul până la poartă. Altfel noi, ca primărie, nu putem să-i emitem documentele pe care ni le cere RENEL-ul, numărul autorizaţiei de construcţie, data ş.a.m.d. Legislaţia e foarte strictă şi cu toată dorinţa de a-l ajuta nu poţi ieşi din cadrul legal. Numai pe un contract de mână nu se poate. Chestiunea a fost discutată şi la nivel de prefectură, am fost şi la Preşedintele Consiliului Judeţean.

 Problema este şi lipsa de fonduri pentru că o prelungire de cât e nevoie acolo, în jur de 200 de metri, dacă bine am reţinut noi, investiţia RENEL-ului e undeva la aproape 20.000 lei. Această lucrare se va face, este cuprinsă într-un proiect european, pe GAL-ul nostru, dar aici merg mai încet lucrurile, pentru că este foarte multă birocraţie. Noi o să încercăm şi o variantă provizorie, dacă vom reuşi să-i montăm un contor pentru deschidere de şantier sau ceva de genul ăsta, ca să-l ajutăm. Am luat legătura cu o firmă acreditată de RENEL şi sper ca de sărbători să aibă curent”.

Gheorghe Mureşan, primarul comunei Ariniş