Mos Craciun de Surdesti

Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro Mos Craciun exista! Si, mai mult, traieste in Maramures si este un gospodar de „frunce¬ al satului Surdesti. E drept, insa, ca n-are barba alba si nu e foarte batran. Dar il cheama Craciun. Mihai Craciun. Mos Craciun este maramuresean sau, cel putin, are rude in Maramures. Unul dintre cele mai numeroase „neamuri de craciuni” traieste in satul maramuresean Surdesti. „Craciunii” de Surdesti cred ca numele vine de la un strabun care s-o fi nascut de Craciun. Asa ca, in fiecare an de sarbatoarea Nasterii Domnului, isi serbeaza si ei ziua numelui. Cel mai in varsta Craciun de Surdesti e Mihai. Mihai Craciun. Are 65 de ani, dar nu se considera batran² „Craciunul ii mai batran ca mine¬. Cat despre nume, spune ca nici nu l-a incurcat, nici nu l-a ajutat. E mandru oarecum ca are acelasi nume cu unul dintre cele mai iubite personaje, dar e mai mandru ca si-a construit un nume respectat in sat² „am muncit toata viata cinstit. Intr-un an, de Udator, chiar am fost ales intaiul gospodar al satului”. Totusi a intrat si el o data in pielea mosului² „am doua fete si intr-un an m-am imbracat de Mos Craciun. N-am avut haine de aiste ca amu, da¼ mi-am luat o guba si in loc de barba mi-am pus un fuior de canepa, ase gri”. Batranul Craciun a fost dintotdeauna o sarbatoare de basm in familia craciunilor de Surdesti. „Noi am fost 9 frati si de sarbatori mergeam toti la colindat. Era frumos tare Craciunul de demult, desi n-am primit niciodata cadouri cand eram copii. Nici bani nu primeam la colindat, ca se dadeau coci, nuci si mere. Cantam colide frumoase, vechi, care amu nu sa mai canta. Mie imi era draga colinda ceie cu Trei crai de la rasarit si alea cu Dimineata lui Craciun. Frumoasa tare era si Mandru canta un cerb in codru. Mai stiu inca prima strofa. Vreti sa v-o spui? Mandru canta un cerb in codru/ Mandru canta de nu-i modru/ Nime-n lume nu-l aude/ Numa¼ Doamna-Mparateasa/Din curte de dupa masa/ Imparatu s-o sculatu/Pusca-n mana si-o luatu/Dupa cerb o alergatu… No si aieste le zaceam de la fereasta, nu ne bagam in casa. S-apoi noi, baietii, merem primii cu colinda, de cum sa lasa sara. Ca zaceu batranii ca-i bine ca prima data sa te colinde baieti, ca-ti aduce noroc”. In Surdesti se mai pastreaza inca obiceiuri ca „Irodul” sau brondosii. Numai ca, in perioada de dupa Revolutie, brondosii de Surdesti nu erau imbracati in camasi populare si pantaloni largi, tesuti, ci in... salopete. „La noi o fost intaia data brondosi. Apoi s-o luat si Cavnicu dupa noi. Si ce s-o intamplat? Femeile din sat o vandut hainele populare cavnicarilor si a nostri n-o mai avut haine. Ase o fot de sa imbracau in salopete. Da¼ dupa aceie o revenit moda cu costumele populare si amu sa imbraca iara traditional”. Frumusetea sarbatorii era cu atat mai mare cu cat, in Postul Craciunului, nici macar copiii nu mancau carne, lactate si oua² „pana in sara de Craciun, la ora 12 noaptea nu manca nime de dulce. Numai dupa miezul noptii ne puneam tati la masa si mancam curerchi umplut (sarmale, n.red), carnati si cozonac. Asta era meniul de sarbatori”, povesteste Mihai Craciun. Dupa miezul noptii flacaii satului se adunau in grupuri si mergeau sa colinde fetele. „Tare frumos obicei era la noi. Ca fetele pregateau din timp struturi de rozmarin. Fiecare fata facea cate 10-12 struturi si le dadea la baietii care o colindau. Apoi, a doua zi, la hora satului, feciorii isi puneau la clop tate struturile pa care le-o capatat in sara de Craciun. Care ave mai multe struturi, acela era mai de cinste si mai invidiat de ceilalti”. Spre deosebire de copii, feciorii erau poftiti in casa fetei, in camera cea mai frumoasa, ornata din timp cu perne brodate, fata de masa cu dantela, stergare si blide ornamentale, crengute de brad. Cetele de colindatori primeau de la gazda vin, tuica, coronac si bineinteles strutul. De fapt, aceasta podoaba era un fel de intelegere intre fata si fecior ca vor juca la balul de a doua zi. „Balul incepe pa la 12, dupa ce iesea lumea de la beserica si tane pana sara la 7-8. Nu ca amu¼, cand tane disco tata noaptea. No, si acolo mereu fetele cu mamele si feciorii. Batranele stateau pa o laita, sa vada cine cu cine joaca. Sa distrau si ele. Iara feciorii luau la joc fetele de la care o capatat strut. Aveam ceterasi arvoniti. Era frumos tare”. Revelionul de altadata era la fel de efervescent ca si Craciunul. Imediat dupa sarbatoarea Nasterii Domnului, flacaii si fetele cautau o locatie pentru petrecerea Anului Nou. „Ne adunam fete si feciori la oricare acasa, puneam bucate pa masa, povesteam, spuneam glume, cantam. Mai incolo, cand o aparut televizoarele, ne uitam la programul de Anul Nou”, isi aminteste Mihai Craciun. Dar principala distractie din noaptea dintre ani era alta. „Faceam babe si mosi de paie. Cum iera de fapt² fata care sa marita in anul respectiv capata in noaptea de Anul Nou un mos de paie. Faceam un om de paie, legat cu sarma, ii puneam clop si il imbracam. Fata il lua din odor ori de la geam si il baga in casa. Numai la feciori era mai rusinos. Fetele faceau babe din paie la Boboteaza, tat ase cu batic si imbracate cu haine femeiesti si le puneau in fata casii feciorilor batrani, care nu aveau trecere. Cum adica nu aveau trecere? Adica nu treceau, cum nu trece marfa cand o duci in piat. Nu-si gaseau nevasta. Da¼ fetele puneau baba intr-un copac si taiau crenjile sa nu se poata sui feciorii sa o ieie jos, or o atarnau pa stalpii de curent. Si a doua zi, cand mereau oamenii la biserica, vedeau baba in fata casii feciorului. Era de rusine feciorut cela, dara”. In Surdesti se practica si obiceiul „stragarilor¬ de pe dealuri. Subiectul strigaturilor erau de obicei tocmai feciorii si fetele care primeau mosi si babe. Grupurile rivale de stragatori se asezau pe doua dealuri opuse, pregateau focul si cum se lasa seara incepeau „stragele¬. In prima parte erau barfite persoanele cu o conduita imorala, betivii, lenesii si zarcitii. Unul din grupuri se adresa celuilalt intreband daca au auzit ce a facut cutare. Grupul de pe dealul opus raspundea afirmativ si intrebau la randul lor daca au auzit de purtarea lui cutare. Apoi persoanele care se casatoreau in anul respectiv sau dimpotriva nu-si gasisera perechea, desi depasisera varsta de insuratoare sau maritis, avea parte de stragaturi sau poezii similare, garnisite cu diferite intrebari. Uneori, strigaturile erau insotite de cuvinte vulgare ce aveau rolul de ¬a-l indrepta¬ pe cel care calcase stramb. Craciun de Surdesti spune ca putine dintre aceste obiceiuri se mai pastreaza acum. Asa ca farmecul sarbatorilor de altadata s-a mai risipit. Insa, cel putin in familia craciunilor, Craciunul tot ramane cea mai importanta sarbatoare de peste an. Ca doar e Nasterea Domnului si ziua lor de nume…