• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 17 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 August , 2008

Morgana celor 1,54 miliarde de Euro

Robinetul cu fonduri europene prin FEADR se va deschide a treia oara in acest an. In dulcele stil romanesc, primariile se inghesuie pe ultima suta de metri sa depuna proiecte. In „batalia” pentru sutele de milioane de Euro disponibile pentru aceasta sesiune vor intra si proiecte „reciclate” din primele doua sesiuni. In toamna, primariile maramuresene vor numara milioane de Euro. A treia sesiune de proiecte si cea mai importanta din acest an pentru FEADR va avea loc in octombrie! Masura 322, „botezata” „Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale”, este finantata prin FEADR si se cifreaza la 1,54 miliarde de Euro, bani disponibili pana in 2013. Numai ca, la fel ca in cazul Sapard, masura se poate incheia inainte de termen, daca se acceseaza intreaga suma. Programul a debutat in primavara, cu doua sesiuni de proiecte, consecutiv: martie si aprilie. Dar, pana acum, putine primarii din Maramures s-au incumetat sa depuna proiecte si mult mai putine au reusit sa fie declarate eligibile pentru finantarea europeana. Cele mai multe cereri de finantare depuse de autoritatile locale din judet n-au reusit sa obtina scorul de minim 50 de puncte, necesar pentru obtinerea finantarii, astfel incat au intrat fie pe lista de asteptare (Rona de Jos, Coroieni, Gardani), fie au primit verdictul de neeligibilitate (Barsana, Ocna Sugatag, Recea si Poienile Izei). In primele doua sesiuni, doar trei consilii locale din Maramures (Stramtura, Ieud si Grosi) au reusit sa obtina finantarea europeana. La sesiunea de proiecte din toamna, „batalia” pe banii europeni se anunta mai dura. Pe langa faptul ca numarul cererilor va fi mare si banii mai multi, intra in „cursa” si proiectele declarate eligibile, dar pentru care n-au mai ajuns banii alocati in primele transe. Nicolae David, primarul comunei Ieud, spune ca: „In prima transa, au intrat si proiecte cu punctaj mai mic. Noua ne-au trecut proiectul, cu 60 de puncte. Ne-au scazut 10 puncte, pentru ca mai aveam finantari pe fonduri europene. Dar, in primele sesiuni, au fost acceptate si proiecte cu 50 de puncte, ceea ce nu cred ca se va intampla in toamna. In primavara, au depus mai putini cereri, pentru ca nu aveau documentatii pregatite. Acum, sunt convins ca vor fi mult mai multe cereri. Noi primim 92 de miliarde de lei vechi. Proiectul include modernizarea retelei stradale, sistemul de canalizare si statia de epurare, mijloace de transport si statii de autobuz.” Mai mult, o parte dintre proiectele ce vor fi depuse in octombrie sunt facute „contra-cronometru”. Pe ultima suta de metri, primarii incearca sa „resusciteze” documentatii mai vechi sau sa intocmeasca altele noi. Vasile Zete, primarul din Cicarlau, spune ca a mostenit de la fosta administratie „niste studii de fezabilitate (SF-uri) pentru alimentare cu apa, dar, nefiind puse in aplicare la termenul potrivit, au devenit neoperationale, pentru ca, intre timp, s-a modificat legislatia si trebuie refacute. Plus ca SF-ul nu include si reteaua de canalizare. Am contactat firmele de specialitate si incercam sa promovam spre finantare, in toamna, un proiect integrat cu apa, canalizare si extinderea retelei de gaz intr-o zona industriala”. Alti alesi maramureseni se plang ca, in ciuda tam-tam-ului cu „mormanul de fonduri europene”, programele de finantare, disponibile pana in 2013, nu sunt atat de „roz” pe cat s-au anuntat. Altfel spus, indiferent de numarul de locuitori sau de localitati apartinatoare, comunele pot depune, pana in 2013, maxim 2 proiecte pe FEADR. Mai mult, in primele sesiuni de proiecte, pe Masura 322 s-a alocat deja aproape o treime din banii disponibili pe intreg programul. Stefan Mihalca, primarul din Copalnic Manastur, spune ca: „nu ploua cu bani, asa cum s-a spus. S-a facut tam-tam pe tema fondurilor structurale, dar nu e asa grozav cum s-a spus. De exemplu, si o comuna care n-are sate apartinatoare, si una cu 12 sate poate derula acelasi numar de proiecte. Asta nu mi se pare corect, pentru ca trebuie sa alegi dintre problemele oamenilor si ale localitatilor”. Ce este Masura 322? Masura 322, "Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale", face parte din Axa III - "Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale". Obiectivele programului sunt: imbunatatirea infrastructurii fizice de baza in spatiul rural; imbunatatirea accesului la serviciile publice de baza pentru populatia rurala; cresterea numarului de sate renovate; cresterea numarului de obiective de patrimoniu din spatiul rural sprijinite. Solicitantii eligibili pot fi: comunele, prin reprezentantii lor legali, conform legislatiei nationale in vigoare; autoritatile locale (comune) sau Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitare, prin operatorii regionali, pentru investitiile in infrastructura de apa/apa uzata; Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitare ONG-uri, asezaminte culturale si institutii de cult; persoane fizice si juridice care detin in proprietate sau administreaza obiective de patrimoniu cultural sau natural de interes local si care aplica pentru protejarea patrimoniului cultural de interes local si natural din spatiul rural. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 322 este de 6.000.000 Euro. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.