Monument istoric, in deriva

Arduzel este o localitate apartinatoare orasului Ulmeni, la o distanta de aproximativ 4,5 kilometri, pe drumul judetean (DJ 108T) Ulmeni – Somes Uileac. Satul este atestat documentar din anul 1405, de-a lungul timpului purtand mai multe denumiri: Kisardo, Ardo, Kovsardo. In anul 1461, satul a apartinut de judetul Solnocul de Mijloc (Kozepszolnok), in anul 1549, de Cetatea Chioarului (Kovar), apoi, fara a fi cunoscuti anii, de judetul Crasna (Krazna) si Salaj (Szilagymegye), situatie care s-a pastrat pana dupa al doilea Razboi Mondial. Odata cu infiintarea regiunilor (1950), comuna Ulmeni (deci, si Arduzelul) trece la regiunea Maramures. Apoi, infiintandu-se judetele (1968), a trecut la judetul Maramures. Se spune ca, in anul 1733, in Arduzel existau 6 familii, fara a fi mentionate confesiunea sau etnia acestora. In 1750, erau 176 de suflete greco-catolice (adica de nationalitate romana), in 1847 numarul populatiei, pe confesiuni, era: 14 romano-catolici, 230 greco-catolici (romani) si 93 de reformati. Puternica legatura intre poporul roman si legea sa stramoseasca a fost pastrata in mod nealterat de-a lungul zbuciumatei istorii a Transilvaniei, romanii acestor tinuturi pastrandu-si identitatea impotriva asupririi sociale si nationale, dar si impotriva asupririi religioase, dorind si luptand pentru libertatea de care tara a fost vitregita de multe secole. In viata neamului romanesc, un rol deosebit de important l-a avut biserica, impreuna cu slujitorii sfintelor altare – pastori sufletesti, dar si luminatori de neam. Crestinii romani ai acestor meleaguri au trait prin biserica – scut si aparare, mangaiere in vremuri de restriste, dar si nadejde catre noi zori de zi. Dincolo de aspectul unicitatii a tot ceea ce reprezinta acest sat in peisajul unui Maramures presarat de traditii si istorie, Arduzel se poate mandri, pe langa locuitorii primitori si constienti de traditia pe care sunt datori sa o duca mai departe, si cu un monument istoric important. Este vorba de o biserica din lemn, numita „Sfintii Arhangheli”. Cu toate ca are dimensiuni relativ reduse (9.70 m lungime, 4.70 m latime, inaltimea turnului – 10 m), biserica reprezinta o adevarata valoare pentru locuitorii satului si nu numai, prin vechimea ei. Desi nu se stie cu exactitate, se pare ca aceasta a fost ridicata in jurul anului 1650. Prin 1970, in Arduzel a fost ridicata o biserica noua, iar cea veche, din lemn, a fost abandonata. Starea constructiei a ajuns, in scurt timp, deplorabila. In timp, acoperisul s-a distrus si el. In anul 2000, biserica a fost reabilitata din fondurile Ministerului Culturii si Cultelor, prin Oficiul National al Monumentelor Istorice, in cadrul Programului National de Restaurare. Se pare insa ca firma care a executat, atunci, lucrarile de reabilitare nu a folosit peste tot material lemnos de calitate. Ba, mai mult, s-au pus la loc barne putrede. In plus, in august 2006, dupa o furtuna puternica, au fost afectate toate elementele structurale din lemn, rezistenta scazand cu aproximativ 50%. Evident, s-a pus problema restaurarii urgente a bisericii – monument, insa povestea acesteia a cunoscut, de-a lungul timpului, o serie de poticneli, cu toate ca nimeni nu poate gasi o explicatie logica atunci cand apar intrebari de genul: de ce nu s-a finalizat nici pana in prezent proiectul de restaurare? Cine este responsabil de amanarea finalizarii lucrarilor, de strangerea si administrarea cumpatata, dar eficienta de fonduri etc? Anul trecut, au fost alocati niste bani din partea Consiliului Judetean Maramures pentru proiect, care a fost realizat in totalitate. Ulterior, tot Consiliul Judetean a mai dat 150 milioane lei vechi, suma care a constituit avansul pentru demararea lucrarilor de restaurare, executantul fiind SC WALDER CONS SRL. S-a achizitionat si lemnul necesar, lucrurile pareau sa urmeze un curs firesc, fara probleme. Acestea au aparut, totusi, in momentul in care niciun alt ajutor financiar nu a mai fost acordat pentru finalizarea acestui proiect. In momentul de fata, lucrarile stagneaza. Parohia nu dispune de fonduri suficiente nici macar pentru reluarea lucrarilor, iar finantarile intarzie sa apara. Preotul Radu Botis spune ca a facut demersuri in toate directiile de unde, in mod normal, s-ar fi putut astepta la un feed back pozitiv. Promisiuni exista, insa atata timp cat ele nu se concretizeaza in niciun fel, cei implicati au impresia ca lupta cu nimic altceva decat cu morile de vant. Este trist ca se gasesc bani pentru a se ridica diverse constructii, mai mult sau mai putin folositoare comunitatii, peste noapte, in timp ce adevaratele valori ale neamului (ne referim, aici, la monumente istorice cum ar fi biserica din lemn din Arduzel) se pierd, din cauza nepasarii celor care ar trebui sa se implice. Ne intrebam daca cei care ar trebui sa ia hotarari in asemenea cazuri sunt prea ocupati, pentru a-si apleca atentia asupra unor cazuri de genul celui de fata. Vom reveni. Monika KRAJNIK monika@gazetademaramures.ro