Mondo cane / Umbre și cenușă

Pe măsură ce praful se așază pe ruinele sălii de spectacole Crocus, un spațiu care cândva era echivalentul anticipării sunetului plăcut al muzicii, acum acest loc a devenit doar un martor tăcut al unui masacru îngrozitor care a curmat aproape 140 de vieți, loc unde acum se desfășoară o narațiune înfiorătoare care dezvăluie mai mult decât simplu act de teroare.

Înainte ca cenușa să se răcească, înainte ca lumea să poată înțelege amploarea atrocității, negările nesolicitate din partea SUA și Ucraina au străpuns aerul, graba lor trădând o antecunoaștere tulburătoare, prin implicațiile ei. Graba lor de a-și declina responsabilitatea, chiar dacă Rusia încă nu a aruncat vina, pictează o imagine a conștientizării blestematei complicități într-o tragedie pe care Moscova nici măcar nu le-o atribuise, iar asta dezvăluie în mod grăitor cât de mare este frica lor.

Narațiunea, țesută meticulos cu firele negărilor premature, este pusă în lumină pe fundalul unei tragedii în care toți am văzut oamenii înarmați năvălind în sala de spectacole Crocus, transformând o noapte de desfătare într-un infern. Atacatorii, înarmați cu kalașnikov și muniție de luptă, au curmat viețile a aproape 200 de nevinovați, inclusiv a trei copii, lăsând în urmă, pe lângă aceștia, 180 de răniți. Sechestrarea rapidă a celor 4 dintre cei 11 suspecți în apropierea graniței cu Ucraina nu face decât să adâncească intriga, arătând spre o rețea de complicitate care merge către SUA, prin Ucraina, marioneta lor neonazistă.

A fost instructiv cât de repede mass-media aservită colonialismului occidental a atribuit, la ordinul stăpânilor lor guvernamentali, vina către ISIS. Operațiunea „Timber Sycamore”, creația CIA în 2013, a pictat o fațadă a libertății, în timp ce orchestra în culise un teatru al haosului și al tensiunii constante. Sub masca jalnică de a cultiva democrația în Siria, CIA, împreună cu MI6 și Mossad, s-au angajat într-o șaradă calculată, validând „rebeli moderați” ca și „cortină de fum” și intermediari pentru agenda lor reală, distrugerea și supunerea completă a Siriei. Acest șiretlic nu atât de elaborat nu era doar despre înarmarea pretinșilor „luptători pentru libertate”, ci a fost în fapt o „conductă” orchestrată care canaliza ajutoare letale și sume uriașe de bani negri către epicentrele radicalismului ISIS și Al-Nusra, acoperite cu bannerele extremismului wahhabit. Finanțarea și consilierea terorismului fundamentalist nu au fost simple produse secundare ale conflictului, ci calcule strategice occidentale cinice, care vedeau validarea barbariei ca pe un rău necesar în urmărirea dominației hegemonice.

Este clar și revelator că în Siria, în ciuda faptului că ISIS a ocupat depozite vaste de armament american, în timp ce petrolul ilicit curgea liber prin Turcia, SUA au permis în mod uimitor ISIS-ului să prospere necontrolat. Abia când Rusia a intervenit în 2015, ISIS-ul și-a văzut veniturile din contrabanda cu petrol și, ulterior, fortăreața sa grav distruse, din cauza eforturilor concertate ale Rusiei și ale Iranului. Evident, SUA au avut un interes personal în supraviețuirea falsului califat al ISIS, folosindu-l ca pretext pentru a perpetua destabilizarea Irakului și a Siriei. Acest haos a servit scopului dublu: a legitimat jefuirea continuă de către Occident a resurselor și viitorului irakienilor și sirienilor, sub pretextul combaterii unei terori pe care, în mod ironic, au inventat-o, au finanțat-o, au permis-o și au lăsat-o să înflorească.

Atacul barbar de la Moscova, executat cu precizie rece în timpul lunii sacre a Ramadanului, stă ca o mărturie clară a naturii perverse a acestor mișcări falimentare ideologic. După cum subliniază într-o poziție proprie Pepe Escobar, nicio facțiune islamică autentică, pretinzând că reprezintă sfințenia islamului pur, nu ar sancționa, cu atât mai puțin ar comite atrocități într-o perioadă sfântă. Cu toate acestea, acest act odios, departe de orice aparență de fidelitate religioasă, subliniază esența fabricată a acestor demersuri teroriste. Alimentate de amploarea clandestină a spionajului occidental, aceste grupuri funcționează nu pe baza unei ideologii organice, ci ca pioni într-un joc mai larg de manipulări prin lumini și umbre, existența lor fiind susținută de un flux nesfârșit de arme și fonduri secrete.

Încorporat în acest eveniment oribil se află realitatea crudă a puternicului cândva ISIS, acum o umbră jalnică a fostului său sine, un cadavru în descompunere susținut prin perfuziile unor binefăcători nevăzuți, care își realizează, prin ce-a mai rămas din ISIS, propriile lor scopuri nefaste. Apariția provinciei Khorasan, așa-zis controlată de ISIS, ar trebui înțeleasă nu ca o renaștere a unui inamic învins, ci ca o mișcare calculată a celor care beneficiază de haosul pe care acest tip de anunț îl aduce. Această versiune a ISIS, în special fracțiunea sa afgană, a servit ca factor de destabilizare convenabil post-ascensiunii talibane, cu legături care merg în cele mai întunecate colțuri ale intrigii internaționale, unde legăturile americane cu facțiunile talibane radicale sub Sirajuddin Haqqani sclipesc din întuneric în mod amenințător.

Realitatea crudă este că ISIS nu s-ar fi putut susține fără un sprijin extern substanțial, această organizație teroristă funcționând nu pe o bază de autosuficiență ideologică sau economică, ci ca o mașină de război alimentată de bani întunecați și interese strategice. Această entitate, compusă în mod fundamental din radicali analfabeți, fără pregătire sau capacitate militară autentică, a fost transformată într-o forță capabilă să cucerească teritorii, o ispravă imposibilă fără consilierea și ajutorul strategic de război ascuns și sprijinul logistic oferit de patronii din umbră.

Acum, pe măsură ce influența ISIS scade, rămășițele lor din provincia Khorasan servesc ca o amintire a statutului de marionetă a grupului care revendică cu disperare responsabilitatea pentru tot felul de atrocități în încercarea lor de a-și manifesta relevanța. Acest lucru reflectă manipularea mai largă în joc, în care puteri precum SUA și vasalul său, Marea Britanie, prin acțiunile sau inacțiunile lor, au perpetuat ciclul de viață al grupărilor teroriste pentru câștiguri strategice, aruncând umbre lungi asupra unor regiuni precum Afganistan, Pakistan și Tadjikistan, care se încadrează în sferele lor de influență.

Cui folosește?

În teatrul tulbure al conflictului modern, unde liniile dintre operațiunile oficiale și operațiunile din umbră ale statelor se estompează, spectacolul tragic de la sala Crocus apare nu doar ca un act de terorism, ci ca o manevră calculată într-un joc strategic mai larg. În mijlocul ruinelor mocnite și al durerii vieților pierdute, negările rapide din partea Ucrainei și a Statelor Unite înainte de a fi aruncate acuzații oficiale indică o complicitate mai profundă, o conștientizare premeditată care nu poate fi ignorată. Această grabă de a se disocia, de a se lepăda de culpabilitate chiar și în absența unei învinuiri directe, subliniază o recunoaștere tacită a implicării, o recunoaștere tăcută a unui rol jucat în spatele cortinelor intrigilor geopolitice care au dus la acest eveniment nefast.

În timp ce lumea se confruntă cu consecințele acestui masacru, negările premature din partea SUA și a Ucrainei stau ca o mărturie a vinovăției lor, o reflectare a temerii lor adânci că majoritatea globală ar putea vedea, în sfârșit, dincolo de vălul dezinformării. Acest incident, deși este o tragedie de proporții de nespus, servește ca un apel clar pentru a îndepărta straturile de propagandă, pentru a pune sub semnul întrebării narațiunile alimentate de cei care operează în umbră și pentru a cere asumarea răspunderii arhitecților haosului care orchestrează teroarea din siguranța lumii lor ascunse.

Prin urmare, reflectoarele se îndreaptă inevitabil spre Ucraina, către figuri precum Kyrylo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații (GUR) a Ucrainei și către operațiunile tenebroase ale Serviciului de Securitate ucrainean (SBU). Aceste entități, încurajate și hrănite cu informațiile occidentale, în special de la CIA, nu s-au ferit de lumina reflectoarelor, lăudându-se cu operațiuni care lovesc în inima Rusiei. Cu toate acestea, această bravadă a CIA, încapsulată într-un articol lăudăros de The Washington Post în octombrie, servește doar la îndepărtarea straturilor unei narațiuni pe care Occidentul nu mai poate să o ascundă. Propria narațiune a articolului dezvăluie legăturile profunde cu CIA, Ucraina și Budanov, fiind doar interpreți ai unui dirijor sinistru, Washingtonul.

Această narațiune nu este lipsită de precedent. Urma acțiunilor atribuite forțelor secrete ale Ucrainei, de la asasinarea jurnaliștilor din Rusia până la uciderea Dariei Dugina, atacurile teroriste de pe podul Kerci și bombardarea necruțătoare în sute de reprize a centrului orașului Donețk, creează un portret clar al unui stat neonazist încurajat și finanțat de Occident. Fiecare act de terorism, aplaudat de departe, subliniază angajamentul Occidentului, în special al Statelor Unite, față de un război prin procură purtat până la ultimul ucrainean. Totuși, de ce această afirmație absurdă a implicării ISIS tocmai acum? Răspunsul constă în teama care stăpânește Occidentul legat de răspunsul inevitabil al Rusiei la toate aceste serii nesfârșite de provocări.

Occidentul, condus de Statele Unite, se află într-un impas strategic, ambițiile sale sunt înfrânte pe câmpul de luptă, acum aceștia căutând să escaladeze tensiunile printr-un haos care amintește de „Operațiunea Gladio” pentru a reuși să-și mențină alianța de vasali într-o stare constantă de război cu Rusia. Cu toate acestea, în mașinațiunile sale, SUA se confruntă cu o dilemă critică, necesitatea de a-și masca implicarea, de a distorsiona „adevărul” pe care îl livrează unei populații occidentale nepregătite să se confrunte cu realitatea acțiunilor guvernelor lor. Astfel, atribuirea ridicolă a vinovăției către ISIS are un scop dublu: menține aspectul de negare plauzibilă pentru Occident, încercând în același timp să picteze Rusia drept agresor în orice măsuri de represalii ar întreprinde.

În acest joc de șah elaborat de putere și înșelăciune, învinșii sunt întotdeauna viețile inocente prinse în focul încrucișat, pionii sacrificați pentru câștigul cinic.

Tragedia de la Crocus, așadar, nu este un eveniment izolat, ci o manifestare a unei strategii mai ample, maligne, care vizează susținerea unei stări perpetue de conflict, într-un joc existențialist de menținere perpetuă a hegemoniei occidentale. În timp ce lumea se află pe prăpastia escaladării, întrebarea „cui folosește?” este uriașă, cu răspunsul îndreptat fără echivoc către cei care caută să profite de pe urma perpetuării haosului și a diviziunii: SUA. Acum, când Putin în remarcile sale, imediat după acest oribil atac terorist, a declarat hotărât că toți cei responsabili vor fi trași la răspundere, ne întrebăm până unde, până la ce nivel va ajunge această responsabilitate în cele din urmă?

Tragedia de la Crocus, astfel, transcende oroarea sa imediată, devenind o condamnare a blestematelor operațiuni secrete, în special a celor ale SUA, care manipulează întreaga lume prin intermediul terorii, pentru atingerea scopurilor nefaste ale lăcomiei colonialiste. Acest eveniment sinistru ne provoacă să privim dincolo de suprafață, să vedem arhitecții nevăzuți ai unei ordini mondiale maligne construite pe înșelăciune și vărsare de sânge și ne obligă să-i tragem la răspundere în instanța opiniei publice globale. Ecourile negărilor lor premature sunt revelatoare prin graba lor, marchează nu doar această tragedie, ci creează o cotitură dramatică în înțelegerea noastră asupra sinergiilor întunecate care guvernează acest capitol și ne ajută pe fiecare dintre noi să putem, odată pentru totdeauna, să clarificăm cine sunt adevărații făptași, arhitecții din spatele terorismului global.