Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mondo Cane. Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează granițele de azi
Cine crede că Marea Unire s-a datorat numai Adunării Româneşti de la Alba-Iulia din decembrie 1918 şi intelectualității greco-catolice are o viziune patriotic-idilică asupra istoriei.
Marile puteri victorioase hotărâseră, destul de corect, să împartă înfrântul și destrămatul Imperiu Austro-Ungar, după criteriile populațiilor majoritare.
Aveau loc recensăminte, se făcuseră hărți ale tuturor provinciilor imperiale după naționalități, se pregătea înființarea de noi țări şi frontiere.
Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc negocierile, hărți ale Transilvaniei în care zona montană, platourile locuite numai de români din Maramureș, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud etc. apăreau ca pustii.
Într-o primă variantă, populația maghiară, aglomerată în orașe (acolo unde românilor le era interzis să se aşeze), apărea ca majoritară în Ardeal.
E meritul unor misiuni de geografi francezi de a fi urcat pe toate cărările transilvane şi de a fi inventariat şi anunțat existența unor numeroase comunități române, acolo unde hărțile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit determinant la decizia marilor puteri de la Trianon (prin care Transilvania a revenit României).
Acele misiuni de geografi francezi, despre care scria regretatul Radu Anton Roman, au fost conduse de geograful Robert Ficheux.
Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc.
Omul acesta, scria Roman, „făcuse şi dăruise istorie şi geografie României”.
O Românie care, din nefericire, l-a uitat de tot, după trecerea sa la cele veșnice, săvârșită acum un deceniu.
N-am auzit nicăieri să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa.
Acum încercăm să aducem modestul nostru omagiu personalității lui Robert Ficheux, să povestim şi altora despre cine a fost şi cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranța că anii ce vor veni şi, poate, generațiile de după noi îl vor așeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a României.
S-au împlinit 117 ani de la nașterea lui Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează granițele de azi.
Robert Ficheux a fost unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă română şi un mare prieten al României. A fost, alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard, unul dintre cei mai mari iubitori ai țării noastre, de când existăm ca stat „dodoloţ”.
Iată câteva repere din biografia profesorului Ficheux:
- Membru corespondent străin (1 iunie 1948) şi membru de onoare din străinătate (9 martie 1991) al Academiei Române.
- Studii superioare la celebra Universitate Sorbona, fiind licențiat în istorie şi geografie (1919-1920).
- Încadrat, în urma recomandării lui Emmanuel de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez de înalte Studii din București (1924-1927).
- Teză de doctorat cu un subiect privitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munților Apuseni.
- Revenit în România în anul 1932, devine secretar general al Institutului Francez din București (până în 1935), apoi al Misiunii Universitare Franceze în România. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviță, a fost numit succesor al lui George Vâlsan la Universitatea din Cluj-Napoca, unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în Franța.
- Între 1927 şi 1996, a publicat nu mai puțin de 27 de cărți referitoare toate la România.
- Distins cu Ordinul pentru Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer, de către președintele Emil Constantinescu, în 1997.
Două dintre cărţile lui Robert Ficheux le dau şi azi dureri de cap extremiștilor: „Les Motzi” (Moţii), apărută în 1942 şi „Roumains et minorites ethniques en Transylvanie” (Români şi minorităţi etnice în Transilvania), apărută în 1990.
Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România şi românii îi datorează enorm de mult.
Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 şi existenţa ţării noastre între frontierele ei de azi.