Mondo Cane. Problema celor doi „R”

(Partea a doua)

Cel lovit de ceandala trebuia să părăsească imediat casa. Nu avea voie să rămână în satul sau orașul său și nici în vreun sat sau oraș indian. Pleca în emi­grație. I se luau veșmintele și i se dădeau zdrențe. Nu avea voie să poarte podoabe de aur sau argint, ci numai podoabe de fier sau tinichea. Probabil din această interdicție milenară există apetitul țiganilor noștri pentru colane și inelele din aur masiv, palatele cu turnulețe și multe camere nelocuite. Desigur se pune adesea problema de ce țiganii altor regiuni europene sunt atât de diferiți de aceia din Valahia ? Aceasta se întâmplă pentru că țiganii reprezintă un barometru social foarte fin privind nivelul de civilizație al popoarelor în mijlocul cărora sălăsluieșc timp de generații. Ei au preluat, forțat sau prin mimetism, calitățile și defectele  popoarelor în mijlocul cărora s-au așezat. Calități și defecte care au accentuat, menținut sau eliminat efectele ceandalei. Privind spre reversul medaliei, ceandalaua s-a menținut sau nu, în funcție de gradul de toleranță al popoarelor care au acceptat-o. Paradoxal chiar țiganii spanioli sunt umiți de violența celor din România. Țiganii au instinct de solidaritate tribală uluitoare ( Ștefan Zeletin în eseul „Din țara Măgarilor”)
Regiunea Kosovo ne dovedește faptul că teritoriile zise națio­nale nu sunt ale celor care le revendică, ci ale celor care le stăpânesc demografic.

În anul 1994, în zona Olteniei, adică triunghiul Craiova – Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu ,,împăratul țiganilor a vrut să proclame  aici stat independent” ( vezi Adevărul, 24.11. 2000 p.11 ).  Cum Europa se confrunta cu un proiect secular nereușit așteptărilor sale, privind socializarea comunităților țigănești de pe cuprinsul ei, asocierea dintre „român” și „rrom” ar tebui să ne pună pe gânduri”. Revoltele italienilor și spaniolilor față de violența țiganilor din România certifică teoria ciocnirilor civilizațiilor detaliată de Samuel Huntington. Popoarele Europei occidentale nu sunt  tolerante cu nesimțirea, murdăria și agresivitatea  plăsmuite sub indiferența lui „merge și așa’’.  Uniunea Europeană ar putea găsi ,,soluția” împreună cu India, țara lor de origine a acestor expulzați milenari, nimic altceva decât o extensie culturală și de civilizație, care ar trebui sa aibă șansa revenirii la matcă.
 Românii nu aveau voie să se căsătorească cu țigănci chiar eliberate din robie. A fost o realitate istorică și socială, care deși aparține Evului Mediu, a avut o extindere bizară până la mijlocul secolului al XIX-lea (vezi Pravila lui Matei Basarab din 1642 ).  Etnia țigănească urbanizată este destul de bine articulată istoric: au gust pentru vestimentație, igienă, pe alocuri chiar finețuri întelectuale de nivel mediu pe care arareaori le întâlnești printre fiii de muncitori care au colonizat Bucureștii în anii puterii populare.
Acest progres este mai întâlnit la femei sau adolescente. La aceas­ta se adaugă o mare abilitate mercantilă, în crește progresivă începând cu anii  puterii populare, când mulți țigani au intrat în structurile statului, pe funcții publice înalte sau medii, chiar dacă nu știau carte, Aveau „origine  sănătoasă”. Cam de atunci centrul vechi al Bucu­reștiului a fost golit de vechii proprietari și colonizat cu aceia pe care-i vedem astăzi.