Mondo cane. Istorie – așa cum a fost! Proiectul Israelului European și „Republica sovietică socialistă evreiască” de la Botoșani...

Israelul European a fost un proiect al comunității evreiești de a crea un stat al evreilor în Europa.

Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc este dată din timpul ministrului de interne francez (de origine evreiască!) Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880), care a fost un mare susținător al acesteia.

Despre același lucru vorbește şi Paul Goma, care arăta că, la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), președintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureș, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”.

Când, la 23 martie 1924, începe la Curtea cu Jurați din București judecarea aşa-zisului complot al studențimii împotriva propriului guvern (;), are loc celebra depoziție de martori din partea Istoriei şi Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu (;) din care cităm: „Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspirația Forțelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul nostru la suveranitate şi de a fonda aici, în spațiul  carpato-ponto-dunărean...un Israel european. Israelul european: stat binaţional cu evreii, clasă conducătoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată, în calitate de națiune învinsă”.

În momentul în care a apărut la evrei ideea creării unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru.

Astfel că teoria unor protocronişti evrei susține că... evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane. Alții susțineau şi susțin că evreii (de sorginte maghiară!) erau în Dacia în număr mare încă înaintea formării poporului român.
Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler, care în prezent sunt contraziși de lucrarea „Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004.

Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a făcut simțită prezența atât la Conferința internațională de la Berlin din 1878, cât şi la cea de la Paris de după Primul Război Mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să „accepte încetățenirea necondiționată a oricărui evreu” care voia să se stabilească în România.
De menționat este faptul că venirea evreilor în România după 1830 a făcut ca în Moldova, în principalele orașe, majoritatea populației să fie evreiască: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chișinău=45,9%  şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%. Mai mult, în 1933, premierul liberal I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intrarea în țară a încă 300.000 de evrei. Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917, când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru „caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul „revoluționar” care domnea. Mai trebuie evidențiat faptul că, în perioada 1917 – 27 martie 1918, evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă.

Poziția minorităților etnice în ceea ce privește statutul Basarabiei, în perioada 1917-1918, ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Același istoric ne spune că: „pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe naționalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când rușii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”. Astfel că unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau rămânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceștia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip. Organizația politică națională evreiască Bund propaga două idei de bază: autonomia național-culturală evreiască şi menținerea Basarabiei în componenta Imperiului Rus.

După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere şi, datorită lobby-ului făcut, au reușit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), președintele american Woodrow Wilson să susțină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: „Galiția, Slovacia, Maramureș, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – cu capitala la Lemberg (Lvov)”. Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât „începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început să circule promisiunea fermă că, în curând, Tovarăşul  Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, evreii din Chișinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: „Bine ați venit! V-am așteptat 22 ani!” Mai mult, după 28 iunie 1940, evreii cereau şi Transnistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)”

Unul dintre  liderii de seamă ai evreimii din România, Excelența Sa Alexandru Şafran (remarcabil rabin-şef în România), a recunoscut cam cu jumătate de gură cele întâmplate, declarând în 1946: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comuniști”.

La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoșani, evreii care controlau în acel moment orașul şi care-şi formaseră o administrație proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască. Mare parte din populație, precum şi administrația românească, fuseseră evacuate în sudul țării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoșani, astfel că evreii au preluat conducerea orașului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior, sovieticii au instaurat o altă administrație comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere.^. Totuși, Stalin s-a ținut de cuvânt şi, conform cu spiritul propriei politici a naționalităților pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS, la granița cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin național evreiesc. Anterior, „a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeii a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme țara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enunțată mai sus, a unei regiuni autonome.