Mondo Cane. Calendarul gregorian. Scuze, gregorasian...

Dacă tot s-a agitat oareșce lume prin mediul online că acum vreo două zile am aniversat circa 500-600 de ani de la căderea Constantinopolului, am zis să ne băgăm și noi în seamă cu un savant uitat de aproape toată lumea, care fix acolo a trăit, adică prin Bizanț. D’apoi cum? Tocmai noi să lipsim de la aniversări din astea?
Nu de alta dar, dacă stai să te gândești, toată lumea știe că, odată cu preluarea Constantinopolului de către turci, Renașterea a primit un șut în spate jos, de a fost catapultată pe niște culmi pe care nu le visa nimeni. O sumedenie de gânditori, savanți și alții asemenea ar fi fugit din Bizanț, în special în Italia, punând umărul serios la dezvoltarea curentului renascentist și la ridicarea Occidentului pe înalte culmi de civilizație și progres. Buuun! Aici am vrut să vă aducem. Dacă tot e așa clară treaba asta, numiți și voi, din memorie, zece mari învățați bizantini! Doar zece. Aveți un minut la dispoziție.
Ei? Fiți sinceri! Nu-i așa că n-ați știut nici măcar jumătate? Dar nu face nimic! Stați liniștiți, căci nu sunt mulți cei care ar ști să numească savanți din ăștia din lumea bizantină. Ca să reparăm acest
neajuns, vă promitem că o să mai scoatem noi de la naftalină niște bizantini din ăștia, fix când vă așteptați mai puțin. Că doar de aia dăm doze de cultură generală.
Azi vom vorbi despre primul, Nichifor (sau Nicephorus) Gregoras (1295 – 1360), unul dintre faimoșii oameni de știință din Imperiul Bizantin. Ce a făcut el la viața lui veți afla numaidecât.
Pentru început, o să spunem că tipul era originar din nordul Turciei, din orășelul Heraclea Pontică. Primii ani din viață și i-a petrecut în orașul natal, sub oblăduirea unui unchi teribil de descurcăreț și cu relații la nivel înalt, Ioan pe numele său, care, întâmplător, era fix episcopul din Heraclea. Am uitat să menționez că Nichifor era orfan. În fine. Unchiul său avea planuri mari cu el, așa că i-a făcut cunoștință direct cu operele Platon, Aristotel și ale altor mari gânditori antici, ocazie cu care puștiul s-a dovedit un talent ceva de speriat în absolut toate științele la care avea acces.
Cum biblioteca din Heraclea s-a dovedit rapid prea mică pentru o așa minte scăpărătoare, Ioan l-a trimis pe nepotu’ direct la Constantinopol, unde l-a lăsat în grija patriarhului Ioan al XIII-lea, dar și a lui Teodor Metochites, care era un fel de prim-ministru. Apropo, vedeți că Metochites ăsta a fost iar un nume de referință printre marii gânditori ai vremii și este considerat unul dintre promotorii Renaș­terii în lumea greacă.
N-a durat mult și ăștia doi l-au dus pe Nichifor direct în fața împăratului Andronic al II-lea Paleologul, unde l-au prezentat ca pe cel mai deștept student pe care îl văzuseră ei vreodată, unul care „nu avea superior nici în Est, nici în Vest”. Asta așa, ca să vă faceți o idee despre ce putea Nichifor la nici 25 de ani împliniți. În fine! Ca să nu intrăm prea mult în detalii biografice plicticoase, vom spune că împăratul l-a plăcut, l-a felicitat, l-a pupat și i-a dat mână liberă să ducă știința bizantină pe culmi nebănuite, ceea ce Nichifor a și făcut, înființând o școală de excepție „Mone tes Choras”, unde veneau să se școlească studenți nu doar din Bizanț, ci din toată Europa.
Acolo, Nichifor era un fel de factotum, că el preda și matematică, și filosofie, și teologie, istorie, astronomie și cam toate științele care se inventaseră până la momentul respectiv. El excela în toate. Dacă inventau ăia fizica cuantică în secolul al XIV-lea, fiți convinși că omul nostru ajungea în timp record nu doar să o înțeleagă, ci să o și predea la școală. Dar, ceea ce era mai important am păstrat la final. Anume că Nichifor Gregoras era neegalat și în astronomie. Nu doar că era capabil să anunțe eclipsele de soare sau de lună cu data exactă la care se vor produce (fapt deloc ușor în secolul în vremurile alea), ba s-a mai și apucat să calculeze cu exactitate data Paștilor din anul 1324.
Ei bine, plecând de la calculul ăsta, i-a ieșit lui că îndelung folositul calendar iulian era greșit. Nu e ca și cum nu mai observaseră și alții treaba asta. Mulți o făcuseră, dar niciunul nu a știut să conceapă un calendar nou, fără erorile inițiale. Uite că Gregoras al nostru a știut. Așa s-a dus el la împărat cu noul calendar, a expus cazul în fața tuturor astronomilor adunați acolo ca la urs și toți au fost de acord că Nichifor avea dreptate și că revolu­ționase sistemul.
Și ce-au făcut ei? Păi, au trecut totul sub tăcere. Împăratul Andronic se temea că schimbările astea vor duce la o schismă între Bizanț și ortodocșii din Est, recte rușii, armenii și alții, căci, încă de pe atunci, se știa că esticii sunt mai recalcitranți și nu e bine să le schimbi tabieturile sau să te iei în clonț cu ei.
Acum, nu doar că muncise omul degeaba, ba l-a mai și pus ăl’ cu coarne să se bage ulterior în tot felul de dispute religioase, de s-a ales și cu un fel de arest la domiciliu pe vreo patru ani, cu interdicția de a mai discuta cu studenții, și altele asemenea. Când a trecut în lumea drepților, au intrat fanaticii religioși peste el în casă, i-a târât leșul pe străzi, l-au batjocorit în fel și chip de zici că făcuse cine știe ce crime împotriva umanității. Mă rog, asta a fost, nu mai poți schim­ba nimic acum.
Treaba este că ideea calendarului îmbunătățit a rămas în stand by pentru aproape 250 de ani, până când a decis Papa Grigore al XIII-lea, în sfârșit, să îl lanseze pe piață. Asta se întâmpla la 1582. Era, grosso modo, calendarul lui Gregoras. De asta și titlul de azi...