Mondo Cane

Mai întâi în secolul VIII bizantin, apoi în secolul XVI protestant și, acum, sub presiunea mișcărilor militante antirasiste din lumea anglo-saxonă, statuile sunt dobo­râte pentru a corecta păcatele și a face loc dreptei credințe. Dar obsesia statuilor are o istorie mult mai bogată. Schimbările revoluțio­nare de regim au fost însoțite adesea, de demolarea și de distrugerea statuilor și a monumentelor legate mai mult sau mai puțin clar de existența orânduirii, a statului sau a liderului de stat înlăturat.
Revoluția maghiară din 1956 a început cu doborârea uriașei statui a lui Stalin din Budapesta. În 1989-1990, una dintre primele porniri publice după răsturnarea comunismului a fost demolarea statuilor lui Lenin și Marx, prezente obligatoriu în centrul mai tuturor orașelor mari. Până și statuile unor socialiști non-violenți ca Dobrogeanu-Gherea au fost, la un moment dat, în pericol. În 2003, răsturnarea lui
Saddam Hussein a fost imediat urmată de demolarea uriașei statui a dictatorului, din centrul ca­pi­talei Bagdad. Mai devreme sau mai târziu, în ziua în care regimul comunist Nord Coreean va înceta să existe, e de crezut că va fi mult de lucru la îndepărtarea nenumă­ratelor statui de cult ale dinastiei comuniste care conduce țara de 75 de ani. Cruciada declanșată violent de grupurile militante antirasiste americane se bate cu sclavia și continuatorii ei în Statele Unite. Acum câteva luni, în aprilie, Republica Cehă a reintrat în com­plicațiile luptei cu statuile.
Un monument al Mare­șa­lului sovietic Ivan Konev a fost îndepăr­tat din Praga. Konev a condus Armata Roșie la prima intrare în Praga și era încă în viață, în 1968, la a doua invazie sovietică. Tot la Praga, strada pe care se află Ambasada Rusiei a fost rebotezată cu numele lui Borin Nemțov, politicianul asasinat la Moscova în 2015, în condiții misterioase și neelucidate. Federația Rusă a protestat. Primarul orașului Praga a cerut protecție, declarând că e urmărit, iar autoritățile cehe au vorbit de apariția unui personaj purtător de ricin - agentul chimic folosit pentru anihilarea unor adversari ai regimurilor sovietic și rus. La capătul acestei lungi istorii de anihilare a statuilor, o surpriză! Sau, poate, nu? Reflexul iconoclast e viu în cea mai avansată democrație a lumii. Dar nu în felul cunoscut, adică nu imediat după înlăturarea unui opresor cunoscut sau imaginar, ci la aproape 200 de ani de la dispariția lui. Cea mai recentă realizare aparține unei mulțimi care a doborât și aruncat într-un canal din Bristol-Marea Britanie, statuia unui personaj, astăzi, puțin cunoscut, pe nume lui Edward Colston. Acum 200 de ani, Cols­ton a fost una din figurile de vârf la Royal Africa Company, o firmă de comerț care a transportat zeci de mii de sclavi africani și a lăsat în urmă mii de victime. Orașul Bristol i-a dedicat o statuie, nu pentru comerțul activ cu sclavi, ci pentru opera enormă de înzestrare și binefacere revărsată asupra orașului: școli, spitale, locuințe pentru săraci, burse și fonduri de caritate. Justițiarii antirasişti au judecat, însă, în baza unei economii radicale și au conchis că tot ce a făcut Colston stă pe bogăția adusă de banii câştigaţi din comerțul cu sclavi. Păcatul pe care ei îl înfruntă după 150 de ani. Vom mai discuta des­pre Londra…