Mondo Cane

Mulți se întreabă: cum se pot caracteriza vremurile pe care le trăim? Răspunsul este simplu: vremurile visate de Marx. Karl Marx, autorul celebrului „Ma­nifest al Partidului comunist”, teo­re­tizează fundamentele revo­lu­ției comuniste care, spre nenorocirea lumii întregi, a și urmat. Semnificative fiind cele două propoziții cu care începe și se termină scrie­rea: respectiv: „O nălucă umblă prin Europa – năluca comunismului” și în final: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Manifestul Comunist a fost publicat prima oară la Londra, în februarie 1848, și ca „să nu rămânem și noi de căruță” a fost tradus în română din franceză de Panait Mușoiu, după 44 de ani de la publicare, prin traducerea cărții lui Mermeix, „La France socialiste”. Aburii alcoolului în care a fost impregnat, mai tot timpul, creierul și obsesia după sex a lui Marx, conferă o eventuală ex­plicație a frustrărilor din toată viața lui, care în perioada matu­rității avea două dorințe: revoluția și moartea mamei sale. Revoluția – pentru că avea o viziu­ne apocaliptică asupra lumii. O voia distrusă și visa să vadă finalul spectacolului. O frustrare imensă, acumulată în copilărie. De aici furia pe care o regăsim în toate textele sale. Și a doua dorință: moartea mamei sale spre a-și încasa, cât mai repede, partea de moștenire. Era lefter, nu avea resurse și era mereu îndatorat. Moartea mai­că-sii i-ar fi rezolvat pentru un timp problema sărăciei lucii în care trăia. Nu s-a gândit o clipă să câştige din muncă banii cu care să-și întreţină familia nu­meroasă. Ar fi fost sub con­diția lui de… burghez. Plus că era și un mare leneș. Când nu se bețivea prin cartier, zăcea pe ca­napeaua din mijlocul apartamentului. Marx provenea dintr-o familie evreiască, care avea o lungă tradiție de rabini, cunos­că­tori ai Talmudului. Tradiția se frânge odată cu tatăl său care trece la religia protestantă, pentru a putea să practice avocatura. Copiii primesc educație laică. Maică-sa – dintr-o familie evre­iască olandeză – nu a ieșit din cultura tradiţională. În disprețul pe care îl avea pentru maică-sa, posibil să se afle sursa antisemitismului vehement al lui Marx. Era o apariție aparte. Avea tenul negricios, i se spunea Maurul. Purta o coa­mă de păr vâlvoi prin care nu prea trecea pieptănul. Avea o barbă răsculată, neagră și deasă, care îl făcea să semene cu un
diavol. Părea că voia să te temi de el și lua înfăţişarea asta. Cert este că îi plăcea să impună, era setos de putere, voia să aibă întâietate, să domine pe cei din jur. Nu suporta, încă de mic, să fie contrazis. Era o persoană agitată, care nu-și găsea locul. A peregrinat prin Koln, Paris și Bruxelles, ca în final să-și găsească sfârșitul, în 1883, la Londra. Este înmormântat la Highgate Cemetery și este condus pe ultimul drum de numai 11 persoane. Cine vizi­tează în prezent mormântul lui găsește de multe ori grupuri de vizitatori care îl comemorează. Susți­nătorul lui financiar, din ultima perioadă a vieții sale, a fost Friedrich Engels. Engels trăia din exploatarea muncitorilor din fabrica lui din Manchester. Altfel spus, din supra-munca stoarsă de la muncitori, conform teoriilor lor. Plus-valoarea o împărțea apoi cu Marx. Marx lua banii senin, uitând de propriile lui precepte și angajamente morale față de muncitori. Banu-i ban! Nu apar­ținea lumii proletariatului pe care, de altfel, îl detesta. Deși vitupera împotriva burgheziei și îi cobea sfârșitul, Marx a fost un burghez 100%. Soții Marx au declarat de atâtea ori că doresc fierbinte să se înfrățească cu săracii, cu decla­sații, cu lum­penii! Lucruri în care nici ei nu credeau! Întrebat de un reporter la sfârșitul vieții lui: Ce este?, Marx răspunde scurt: „În orice caz, nu sunt marxist!”. Deci primul vis a lui Marx se împli­nește în aceste zile, cu deosebire că nu numai în Europa.