Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Trăim timpuri extrem de periculoase, dar deocamdată furtuna s-a mai potolit. Războiul din Ucraina continuă cumva mocnind; atrocitățile din Gaza par că s-au mai diminuat, la știri cel puțin; China amenință Taiwanul, dar o face cu mănuși. De altfel, chinezii au răbdare, rușii sunt prudenți și israelienii sunt într-un mare impas. Ceva nefiresc plutește în aer. Pare acalmia proverbială dinaintea unei mari dezlănțuiri. Și dezlănțuirea poate fi apocaliptică. Ce se petrece în lumea de azi?
Redus la esență, răspunsul e simplu. Asistăm la marea încleștare dintre suveranismul și naționalismul legitim și deschis al popoarelor și globalismul ascuns și perfid al celor care ne manipulează. Asistăm la lupta dintre cei care își iubesc țara și neamul și cei care și-au vândut conștiința. Asistăm la ultima luptă între cei care respectă dreptul la credință și cei care se închină mamonei și îi ridică altare satanei. Între timp, globaliștii au pus mâna pe marile corporații din lume și au subordonat puterea militară a Americii.
În ultima vreme, de teamă că pierd controlul asupra omenirii, globaliștii au decis să iasă la atac. Atacul e disimulat, dar vizibil. Ucraina, tradițional creștină și ortodoxă, a fost împinsă la un război fratricid împotriva Rusiei. Să fie însă clar. Moscova nu va tolera niciodată o Ucraină ostilă. Între timp, un președinte mic, îngâmfat și indus în eroare, a împins Ucraina într-un război din care nu mai are ieșire. Dincolo, peste ocean, un președinte corupt și senil i-a promis micului șef de la Kiev ajutor până la victoria finală, dar nu a explicat ce înțelege prin victorie finală.
Și ce urmăresc marii păpușari globaliști din umbră? Vor controlul material al întregii lumi. Deocamdată, Ucraina a fost slăbită până la punctul la care și-a amanetat toate resursele, dar miza cea mare e Rusia; imensele ei resurse energetice și mineraliere; în special cele din Siberia. Și globaliștii se grăbesc, pentru că omenirea a început să se trezească din somn. Rusia, China, Brazilia, Africa de Sud și, recent, multe alte țări și-au organizat propriul lor for mondial numit BRICS și amenință să răstoarne actuala ordine mondială.
Drept rezultat, bancherii care învârtesc dolarii își văd visurile amenințate și au intrat în panică. Din punctul lor de vedere, mai degrabă declanșează un război mondial decât să piardă controlul asupra banilor.
Aici a ajuns lumea de azi. Totul clocotește.
Între timp, omul nostru de la Kiev a anulat alegerile, dar e menținut în continuare de globaliști pe post de marionetă. În același timp, peste ocean, un președinte șantajabil, pe care îl așteaptă închisoarea, ar putea împinge omenirea la război înainte de alegerile din noiembrie tocmai pentru a-și salva pielea.
Și acum, colac peste pupăză, alegerile iminente din Franța și Anglia sunt și ele semne de rău augur pentru globaliști. Ce se petrece dacă liderii de dreapta, oamenii cu drag de țară și cu frică de Dumnezeu, ajung la cârma națiunilor lor? Aici e marea dilemă.
Vor accepta manipulatorii din umbră o ordine mondială nouă în care ei își vor pierde puterea ori vor arunca în luptă toate resursele diabolice de care dispun riscând să declanșeze un cataclism global?
Numai Dumnezeu știe! Doar El ne mai poate salva… Și lunile următoare sunt cruciale.