Mondo cane

La 16 iulie 1990,cancelarul Republicii Federale Germania, Helmuth Kohl şi Mihail Gorbaciov, președintele URSS, s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea. Atunci, s-a acceptat de către URSS unificarea RFG şi RDG, în conformitate cu prevederile Actului Final al CSCE de la Helsinki (1975), şi integrarea noului stat german în NATO.

Acordul încheiat între cei doi lideri a bulversat opinia publică internațională, cancelariile diplomatice şi ierarhia politico-militară de la Moscova.

Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în același an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influență din Europa de Est şi Balcani, sovieticii împreună cu germanii căzând de acord asupra următoarelor chestiuni legate de delimitarea sferelor de influență în Europa de est și Balcani. după cum urmează:

„1) URSS să nu se opună divizării Cehoslovaciei;

2) Republica Cehă va deveni parte a sferei de influență economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania;

3) Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenței în Europa de Est;

4) Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâștiga teritoriile pierdute după Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon (1920);

5) Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria;

6) URSS să nu ridice obiecții la divizarea Iugoslaviei şi să fie de acord cu intrarea Croației şi Sloveniei în sfera de interese economice a Germaniei, precum şi să susțină unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naționaliștii Ucrainei ar desfășura «activități distructive»;

7) În afară de compensația economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să «nu fie activă» în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influență economică a Germaniei”.

Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dezmembrarea acesteia.

După fărâmițarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să fie ruptă în două.

Demn de remarcat este faptul că, după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deși se creaseră premisele aparent optime şi pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova.

Transilvania intra, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influență a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei.

Astfel, nemții au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu încetaseră niciun moment să revendice Ardealul.

Pentru materializarea planurilor germane, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat în Ungaria, în perioada 23-25 august 1989, şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru unificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, cele două țări purtaseră discuții intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă granița cu Austria, permițând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turiști în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranța guvernului maghiar legată de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României au determinat Budapesta să se implice din plin în acțiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceaușist de la București, așteptând doar condiții prielnice şi motivații solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informații, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareșalul Andrei Greciko, a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informații creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizațiile revizioniste maghiare din emigrație, care revendicau Transilvania cu glas tare. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor față de Dobrogea.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceaușescu a fost informat de președintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acționează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalitățile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în URSS şi slujeau în continuare internaționalismul comunist, în general, şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acțiunile diversioniste s-au desfășurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timișoara, Arad, Cugir, Sibiu, Brașov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

Reamintim că, în 1989, anul prăbușirii blocului comunist european, primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foști agenți STASI (Securitatea est-germană), sosiți în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, dețineau hărți în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară.

Din perspectiva compromisurilor puse la cale în 1990 la Jeleznovodsk, în Crimeea și la Geneva, ar putea fi înțelese şi interpretate evoluțiile din arena relațiilor internaționale de la sfârșitul secolului XX şi nu numai, precum şi această…eternă, dar şi discretă, alianță ruso-germană.