Mondo Cane

Jacques Prévert (n. 4 februarie 1900, Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța – d. 11 aprilie 1977, Teloché, Q88521114, Franța) a fost un poet și un scenarist francez, asociat cu suprarealismul.
După succesul primului său volum de poezii, Paroles (la vârsta de 45 de ani) devine, grație limbajului familiar și a jocurilor de cuvinte, un mare poet popular. Poeziile lui sunt celebre în cadrul statelor francofone și sunt învățate în școlile franceze.
Un text foarte frumos scris de Jacques Prévert. Frumos și atât de adevărat…
,,Ziua abia a început și... este deja șase seara.
  Abia a sosit luni și este deja vineri.
... și luna s-a terminat deja.
... și anul aproape s-a încheiat.
... și deja 30, 40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.
... și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
... și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem...
Deci... să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas...
Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac...
Să punem ceva culoare în griul nostru... Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.
Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne. Să încercăm să eliminăm „după” ...
O fac după...
Voi spune după...
Mă voi gândi la asta după...
Lăsăm totul pentru mai târziu de parcă „după” ar fi fost al nostru.
Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:
după aceea, cafeaua se răcește....
după aceea, prioritățile se schimbă...
după aceea, vraja este spartă...
după, sănătatea trece...
după aceea, copiii cresc...
după aceea, părinții îmbătrânesc....
după aceea, promisiunile sunt uitate...
după aceea, ziua devine noapte...
după aceea, viața se termină...
Și atunci este adesea prea târziu....
Deci... să nu lăsăm nimic pentru mai târziu...
Pentru că așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente...
cele mai bune experiențe,
cei mai buni prieteni,
cea mai bună familie...
Ziua este astăzi... Momentul este acum...
Nu mai suntem la vârsta la care ne putem permite să amânăm ceea ce trebuie făcut imediat până mâine…”