Mondo Cane

După ce şi-a scrântit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: „Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior”.

Celebrul compozitor Hans von Bülow, plimbându-se într-o sea­ră prin Berlin, îngândurat, s-a lovit de un trecător. Acesta s-a oprit iritat și s-a răstit la muzician:
- Dobitoc!
Bülow și-a scos pălăria și a spus:
-Încântat de cunoștință, numele meu este Bülow!

Un lingușitor îi atrase atenția lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multă lume se strânsese să-l vadă. „Tot atâția ar fi fost şi dacă m-ar fi dus la eşafod”, fu răspunsul.

O echipă de zidari lucra la repararea parterului unei case cumpărate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Într-o zi, în timp ce cântărețul repeta câteva arii într-o cameră de la etajul I, se prezentă la el maistrul. „Do­riți să terminăm reparațiile luna asta?” „Bineînțeles!ˮ - răspunde Caruso. „Atunci, fiți amabil și nu mai cântați! Imediat ce vă aud, oamenii mei lasă totul baltă și stau să vă asculte...”ˮ                                              

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atracție la masa unor aristocrați. Amfitrioana, cunoscută pentru inteligența sa cam șubredă, făcu imprudența să-l întrebe: „Spuneți-mi, vă rog: am auzit că peștele regenerează materia cenușie. Ce pește mă sfă­tuiți să consum?” „Balenă!”, răs­punse prompt Shaw.

După ce a eşuat în campania militară din Rusia, în 1812, Napoleon se retrăgea grăbit spre vest. În dreptul râului Niemen, el împreună cu suita sa se opriră şi cerură ajutorul unui ţăran barcagiu din împrejurimi să-i treacă pe celălalt mal. Când ţăranul îi ajută să treacă râul, Napoleon se interesă: „Mulţi dezertori au trecut râul zilele acestea?” Naiv, ţăranul i-a răspuns: „Niciunul, dumnea­voastră sunteţi primul!”

Împăratului Octavian Augustus i-a fost prezentat un grec care semăna uimitor cu el şi, în plus, avea şi cam aceeași vârstă. Glumind, Augustus îl întrebă dacă nu cumva maică-sa fusese în tinerețea ei pe la Roma, cam prin vremea când şi tatăl împăratului era tânăr. Răspunsul grecului fu prompt: „Mama nu a fost, dar tatăl meu a stat la Roma mai de mult. Cam cu un an înainte de nașterea ta, Cezar!”

N.T. Orăşanu, poet şi publicist, autor de epigrame şi pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumărate ori la închisoarea Văcăreşti, fiind­că pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le pri­mească, însă Orăşanu îi răspundea: „Nu-ţi fie teamă, o să primeşti şi ordinul peste câteva ceasuri”. Fapt ce se adeverea întotdeauna.  

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi: „Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot”. „Când, stimabile?”, l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat. „Acum o oră”. „Ce măgar!”, a exclamat Caragiale. Apoi, luându-l gura pe dinainte: „Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!”