Mondo Cane

Putin - ofițerul creat în bucătăria KGB-ului pe o rețetă care decuplează judecățile mature ale intelectului de cele bazate pe emoțiile negative ale distrugerii, urii, cruzimii și înjosirii. Această decuplare operează în mod decisiv și asupra limbajului. Cuvintele, deși expresie a raționalității noastre, odată intrate în malaxorul KGB-ului, își pierd referentul real și încep să funcționeze nu ca sensuri, ci ca vrajă, incan­tație și propagandă. Din nou, tradiția locului își spune și aici cuvântul. Pesemne că niciodată, de când există limbajul, nu s-a mințit în asemenea hal, nu s-a mințit „rusește”, așa cum descoperea istoricul Jules Michelet spre jumătatea secolului al XIX-lea. („Rusul e numai minciună. / … / Se minte la curtea boierului, minte preotul, minte țarul; fals de la un capăt la altul, minciună supremă care încununează toate minciunile”).
Pesemne că niciodată, precum în Rusia, nu s-a înregistrat un asemenea divorț în spațiul public între cuvinte și realități. Comunismul a sistematizat min­ciuna, transformând-o în propagandă, care e minciună antinomică: unui popor care trăiește în plină mizerie i se spune că este în „epoca de aur” sau că, dacă nu este încă, se îndreaptă în ritm alert către ea. În școala pe care a absolvit-o, Putin a învățat să agațe cuvintele de minciuna barocă infinită, să le pună în slujba manipulării și intoxicării practicate la cea mai înaltă scară a pervertirii din istoria omenirii. După Al Doilea Război Mondial, Stalin ocupa popoarele din Estul Europei și declara că le eliberează. Putin transformă astăzi masacrul unui popor în gest de iubire, iar pe cei pe care-i omoară îi numește „prieteni”, „semeni” și „frați”.
Există o grilă mentală a celor care, vreme de un secol, au absolvit „academia suspiciunii și a terorii” fondată de Felix Djerzinski, întemeietorul Cekăi, cel care a stabilit odată pentru totdeauna tehnicile de urmărire a „dușmanului” și de exterminare a lui. Ceea ce s-a pus la punct începând cu nașterea Lubiankăi în decembrie 1917 este grila mentală prin care orice ofițer KGB/ FSB va înțelege întreaga lume și de care nu va scăpa toată viața. Mintea astfel configurată devine o rețea de chei hermeneutice false, menite să descuie ușile fictive ale unei construcții înălțate pe suspiciune continuă. Nodurile acestei rețele premerg oricărei expe­rien­țe și ele sunt, ca atare, moduri apriorice de abordare a realității: conspirația mondială, dușmanul la pândă, amenințarea continuă (complexul „citadelei asediate”), vigi­lența, cruzimea care trebuie să nu cunoască limite, obsesia puterii care trebuie să fie afirmată continuu, de vreme ce totul se rezumă la raportul de forțe, afirmarea planetară a măreței Rusiei ca țel final. Toate acestea sunt conceptele prin care Putin înțe­lege, interpretează și vrea să  modeleze la ora actuală lumea și care fac imposibil orice dialog cu el și orice negociere.
Dar aceasta se întâmplă nu pentru că Putin ar fi nebun. El este un „produs istoric sintetic” realizat prin amestecul exploziv dintre latura negativ-preistorică („inumană”) a naturii umane cu câteva dintre datele nefericite acumulate istoric de „tribul rus” și introduse de o instituție specializată într-o structură cristalizată a răului în variantă con­temporană. Și ce este răul acum, și ce-a fost el dintotdeauna, dacă nu, simplu spus, o răsturnare a tuturor valorilor considerate etern-umane?
Oricât de aparte este cazul Rusiei, trebuie precizat că aceeași ecuație, cu aceleași efecte sinistre, a funcționat în cazul tuturor grozăviilor omenirii, elementul variabil privind doar personalitatea „tribului” și, uneori, religia lui: fie că a fost grec, latin, mongol, amestecat vest-european, musulman, islamic, francez sau, mai aproape de noi, rus, german, japonez, chinez sau cambodgian, fiecare trib a avut momentul său de glorie prin escaladarea a tot ce este negativ în om. Clasamentele nu-și au rostul. Fiecare trib, la rândul lui, a fost cel mai. Și așa se face că „criminalul în libertate” al epocii de piatră revine în istoria noastră „civilizată” și va reveni de câte ori va fi nevoie, de câte ori instinctele violenței se vor reactiva, ascunse sub o uniformă și apărate de legi menite să justifice crima.
Nimeni nu poate spune dacă ome­nirea se va autodevora în timpul ce vine, rămânând la învolburata ei structură tribală până la survenirea extincției finale, sau dacă, dimpotrivă, are vreun sens să privim în zare în așteptarea altei omeniri care va fi găsit formula păcii eterne. Dacă această altă omenire își va da timp să apară, nu cred că va apărea prin acrobație genetică, ci numai printr-un efort planetar inteligent de educație neintruzivă, care va cultiva libertatea ca valoare suverană a ființei umane și va exalta sentimentele pozitive (afecțiunea, rușinea, mândria, cinstea, vrednicia, dem­ni­tatea, blândețea, încrederea, curajul etc.), eliminându-le treptat pe cele care fac din noi doar o omenire aproximativă, o omenire de pasaj către nimic.