Mondo Cane

Uriașul scandal amorsat după scoaterea la lumină a incidentelor din casa senatoarei Diana Șoșoacă a trecut granițele. Faptele, pe scurt: senatoarea Diana Șoșoacă primește vizita unei echipe de jurnaliști ai televiziunii Rai Uno, care urmau să-i adreseze trei întrebări convenite în prealabil cu parlamentarul. Pe parcursul interviului, ziarista Lucia Goracci se răz­gândește și se abate de la înțelegere, punând alte întrebări, probabil incomode. Șoșoacă se enervează și le cere să iasă afară, se produce scandal, se solicită intervenția poliției, se ajunge la altercații fizice. Ziarista italiană depune plângere penală susținând că echipa sa a fost sechestrată și că ea, personal, a fost mușcată de soțul senatoarei. Care ar fi ultragiat și un polițist. Omul primește control judiciar 60 de zile, iar ancheta începe cu audierea im­plicaților. Ciudățeniile apar, când presa  italiană  titrează la unison că o jurnalistă italiancă de prestigiu a fost sechestrată 9 ore (8, după alte surse) de către o senatoare antivaccinistă din România și a fost eliberată doar la intervenția ambasadei Italiei la București. Două minciuni groso­lane și o precizare dubioasă. Nu a fost vorba de nicio sechestrare de 8-9 ore, chiar Goracci declarând că poliția română a venit la 10 minute după ce fusese solicitată de senatoarea Șoșoacă.
Și nu a existat nicio intervenție a ambasadei Italiei. Cât despre precizarea dubioasă din titluri ori subtitluri, e vorba de statutul de antivaccinistă al senatoarei. Când subiectul e sechestrarea abuzivă a unei ziariste, ce sens are acea precizare, atât de insistent scoasă în față? Pare că presa peninsulară a avut motive precise pentru a lipi ostentativ eticheta de antivaccinistă pe frun­tea senatoarei românce. Două minciuni grosolane menite să dea scandalului o amploare infinit mai mare decât ar fi cazul. De ce să se fi întâmplat asta?

În Italia se înregistrează o situație dificilă: în pofida unor măsuri restrictive extrem de dure ale guvernului Draghi, puternic susținut de Rai Uno, pandemia nu se calmează. Populația suportă în general bine restric­țiile, dar numărul mare al infectărilor, deși rata de vaccinare e mare, începe să producă nervozitate, și tot mai multe voci, în special ale intelectualilor de renume, încep să ridice problema eficienței respectivelor măsuri.

Ce se poate face într-o asemenea situație? Ce s-a făcut mai mereu în istorie. Epidemiile de ciumă ale Evului Mediu, se știe, au fost puse de țările europene pe seama evreilor. Se fac fix 700 de ani de când, în 1321, evreii erau acuzați că otrăviseră fântânile, provocând valul Morții Negre. „În Narbonne şi Carcassonne au fost exterminați inclusiv bătrânii şi copiii evrei, iar în Burgundia se ştie că au fost omorâți cinci mii de evrei. În aprilie 1348, la Toulon, odată cu declanșarea epidemiei de ciumă, evreii au început să fie masacrați, uciderea acestora continuând în Languedoc şi Dauphiné, în ciuda inter­ven­țiilor papei. Au urmat ex­ter­minări ale evreilor în Catalonia, Spania şi Cracovia. Masacrarea evreilor a cunoscut virulența maximă în teritoriile germane; episcopul Strasbourgului a ars pe rug 6.000 de evrei, vreme de șase zile; la Speyer, evreii au fost vârâți în butoaie şi aruncați în Rin; în Erfurt, Frankfurt, Nürnberg şi Rostock comunitățile evreiești au fost decimate; la Basel au fost trași pe roată pentru a recunoaște că au pornit molima, iar la Mainz au fost arși pe rug, focul fiind atât de puternic, evident o exagerare a contemporanilor, încât a topit clopotul unei biserici din apropiere. Mulți evrei au fost închiși în casele lor și arși de vii, cu toate că, în iulie 1348, papa Clement al VI-lea a emis o bulă în încercarea de a-i proteja pe evrei, cerându-le creștinilor să înceteze perse­cuțiile antisemite. Arderi pe rug ale evreilor au mai fost semnalate în Austria și la Köln. Prigoana i-a vizat și pe musulmanii din regiunile Spaniei controlate de creștini; pentru a scăpa de persecuții, mulți dintre musulmani au fost nevoiți să se refugieze în Granada sau chiar în Maroc. Aruncarea vinii pe umerii unui grup etnic se practică de când lumea.
Nu e exclus ca asta să se întâmple și României, în ultima vreme. La începutul lunii noiembrie, s-a înregistrat în Italia primul atac al unui oficial împotriva românilor, acuzați că refuză vaccinarea și, ca atare, contribuie la perpetuarea pandemiei. „Guvernul trebuie să-i izoleze pe cei care sosesc din unele țări din Est”, a propus Alessio D’Amato, consilierul pentru sănătate al Regiunii Lazio din Italia, cu referire directă la România și Bulgaria. Și românii stabiliți în Italia au fost puși la zid, pornind de la coeficientul de doar 44% vaccinați. Medicul Lucian Duță, cunoscut pentru numeroasele semne de întrebare ridicate în spațiul public vizavi de măsurile anti-Covid, a fost solicitat să acorde un interviu ziarului italian „Il Fatto Quotidiano” pe această temă. Interviul nu a mai văzut lumina tiparului. Pentru simplul motiv că, în locul unor teorii conspiraționiste de doi bani, el a prezentat elemente concrete și de bun simț, venind din direcția științei. Ar fi fost de dorit, probabil, un articol încins care să permită punerea la zid a medicilor români în ansamblu,  în contextul gradului redus de vaccinare. Nu a fost să fie.
Presa din Italia, de ceva vreme, a ales să nu mai permită exprimarea unor puncte de vedere altfel decât provacciniste, ceea ce naște deja polemici fierbinți.
Ziarista Lucia Goracci nu doar că e o provaccinistă înrăită, dar ea își atacă propriii colegi care îndrăznesc – cu titlu de excepție – să aducă în studio sceptici ai vaccinului, cazul ziaristei Bianca Berlinguer. Lăudată zilele trecute de „Reportes sans frontieres” pentru lupta de a asigura pluralismul opiniilor vizavi de pandemie, Berlinguer s-a văzut executată indirect de Goracci, care le-a transmis celor de la RSF că au ratat ocazia să tacă. RSF făcuse respectivul comentariu, după ce noua directoare a TG1, Monica Maggioni, anunțase public că nu va mai permite opinii antivaccinare pe post. Goracci a contracandidat-o luna trecută pe Maggioni la șefia TG1, pierzând cursa, dar, dincolo de asta, pare-se că vorbesc aceeași limbă în materie de vaccinuri.
Cazul Șoșoacă are toate datele pentru a fi considerat un episod din campania declanșată în Italia împotriva românilor, acești babuini ai Europei care refuză vaccinarea și infectează continentul, cum pare să sune mesajul neoficial. Cea mai bună metodă de a întări această imagine era trimiterea la București a unei echipe care să intervieveze un politician antivaccinist. Ideal ar fi fost chiar un lider de partid rebel, dar George Simion a refuzat solicitarea. The next best thing s-a dovedit Șoșoacă, doar că a apărut micul impediment al condiționării interviului de cele doar trei întrebări. Soluția găsită de Goracci a fost să-și dea acordul, apoi să încalce înțelegerea și deontologia, mizând, corect, pe iritarea impetuoasei politiciene și pe producerea de scandal.
Șoșoacă a căzut în capcană și a livrat exact ce se aștepta de la ea: scandal.
Generos promovat de media italiană, cu fake-urile de rigoare, respectivul scandal crește și deja capătă conotații diplomatice: sindicatul ziariștilor din presa de stat italiană cere guvernului Draghi să solicite României prezentarea de scuze publice statului italian și Uniunii Europene.
Iar mesajul transmis Europei e clar: cum să nu fie România un pericol pentru Europa, în pandemie, când e condusă de politicieni anti-vaxeri, grobieni și violenți pe deasupra?
Punct ochit, punct lovit, am spune.
Și poate nu e lipsit de interes să amintim că nu e nimic nou sub soare. Acum șapte ani, românii au mai fost ținta unei campanii denigratoare, lansate de britanici, de astă dată, presa din Albion trăgând sirena lui Roaită pe motiv că două milioane de români vor lua imediat după 1 ianuarie cu asalt țara, după ridicarea restricțiilor de muncă. Parlamentari britanici s-au îmbulzit la aeroporturi, ca să prindă invazia milioanelor de români în direct. Dar au venit doar vreo câteva zeci.