Mondo Cane

Mărturia doctorului Andrei Andreyou care a ajuns la spital pe mâna colegilor.
„Am intrat și eu în contact cu spitalele copleșite de covid. Una este să citești, alta să tră­iești și să observi cu ochii tăi. Rude din familie, din acelea hiperprecaute care merg cu mas­că. Ea vaccinată, se testează, pentru că o colegă a făcut covid și apare și ea pozitivă. Se izolează (deși nu are simptome). El, nevaccinat, lucrează de acasă, are un pic de febră  (38.6) și tușește. Ia paracetamol dar îl vomită, din cauza gâtului care îl doare. Ei cheamă un doctor pentru consult, dar acesta nu vine (ei, oameni serioși, raportează că ea e confirmată pozitiv covid). Vizite la domiciliu nu se fac la cei care au covid, nici privații, nici cei de la stat nu se deranjează. Se gândesc ei atunci să cheme salvarea. Azi nu vine, așteaptă opt ore.
A doua zi încearcă din nou, vine după câteva ore un echipaj, nici nu se uită la cel cu tuse, nu intră în casă, nu fac injecții, nu iau temperatura. Singura ofertă este internare. Stați, domnilor, că nu e grav, are doar tuse și febră 38.6. „Faceți-i o injecție cu paracetamol. Nu se poate!”. Plea­că salvarea dezamăgită. Ai ei nu vor internare.
A doua zi mă roagă pe mine să-l duc pe el la spital să-i facă un consult, ca să nu meargă omul pe stradă cu febră. Oameni serioși, conștiincioși, cu simț civic. Bun, mă duc. La spital isterie, nebunie, triaj. „Păstrați distanța!”. „Ați fost în contact cu cineva cu covid ?” „Da”, zice omul (conștiincios, civic, așa l-au învățat de mic). Panică, izolare. „Așteptați afară!”. Aș­tep­tăm afară în frig. Trece o oră, trec două, omului i se face frig, cu febră, cu tuse, așa e „protocolul”. Ne trimite pe o ușă din spate. Nu se uită dacă are febră. Nu se uită în gât, direct test covid. Îl scormonesc bine. Întreabă omul: „Dar teste pe bază de salivă nu aveți? Sunt mai puțin dureroase și sunt omologate”. „Nu e în protocol”.
Apoi dispar toți și ne lasă să aș­teptăm. Uși cu cartele, de alea, că nu poți ieși decât până la baie, restul e inaccesibil. Nu se știe unde e laboratorul. Nu ai cum să mergi acolo să întrebi. Trece o oră. Apar doctorii cu o față gri, pământie, disperarea se citește pe ochii lor. „Nu are covid. Nu are covid omul. Of, ce să facem, ce să facem?”. „Trebuie consult de ăla, adevărat”. Se uită în gât, se uită în urechi, analize de sânge... Protocolul e rege. Sus nu se poate, pe hol nu se poate. Medicii nu se întâlnesc între ei să se coroboreze. Fiecare pe nivelul lui cu cartela. Mai trec două ore. Concluzie: ceva infecție bacteriană în gât. Trebuie paracetamol prin injectare și antibiotic. Bun, genial, deci putem merge acasă și chema un doctor pentru injec­ție? „Ah, nu se poate fiindcă e contact direct covid”. Bun nu mergem acasă, îl duc la mine, face injecție, s-a dovedit nu are covid . „Dar dacă are ? Întreabă doctorii” . „Că totuși știți, teste­le astea nu sunt infailibile, a zis și FDA american că nu ne putem baza pe ele”.
Omul conștiincios zice: „Bine rămânem aici și fac tratamentul, injecția și ce mai trebuie”. Urcă pe secție la ambulatoriu.
La ambulatoriu, acolo o altă echipă, care, desigur din motive de proceduri, nu se consultă și nu se intersectează cu cei de la Unitatea Primire Urgențe. O iau de la capăt cu fișele și documentele. Mai trec ore. Se decide să-l pună pe om în salon și să-i facă perfuzie cu paracetamol și o injecție antibiotic. „Da, dar... stai nu imediat. Asta mâine. Azi mai facem un test covid, așa e protocolul”.

E ora trei dimineața. Suntem de la șase seara aici și nu a primit niciun tratament. Doar teste și fișe, și triaje. Sala unde stăm are vedere direct în curte. Pe masă este un fișier deschis cu intrările la UPU de la ora 18. Sunt treizeci. Treizeci de oameni au venit pentru consult la un spital mare în nouă ore. Scrie și codul, unul singur e galben (adică nu se poate ține pe picioare). Restul, consult obișnuit: albastru ver­de, etc. Niciun cod roșu. O trei­me, scrie acolo, au plecat nemaiașteptând rezultatul testării covid. Liniște pe holuri, doctorii  închiși fiecare în cabinetul lor (Netflix?). Am fost la radiografie, nu era nimeni (etapă obli­gatorie pentru testarea pa­cien­ților covid ). Între etaje, nu te poți mișca. Întreabă, așteaptă și cere rezultatele analizelor. Așa e procedura.  Reușesc, to­tuși, să mă strecor pe o ieșire de urgență și întreb la laborator rezultatul testului. Le spun că sunt doctor (chiar sunt în psihologie socială, deci maseur, compar amprente sociale). Altă tristețe, mirare, stupoare în ochii lor. Nu are covid nici a doua oară. Infecție bacteriană în gât. Pacientul nu e cooperant. Îl las acolo urmând ca dimineața
să-și primească paracetamolul și antibioticul”.
O fi Josef Mengele de la Auschwitz la nivel planetar?