Mondo Cane

Amintirea unui reporter străin despre Regele Mihai:
„L-am întâlnit și intervievat de trei ori, la Lausanne și Bruxelles. De fiecare dată a fost pentru mine un șoc și o dezamăgire.
Prima oară a fost în 1989, la Lausanne, când, împreună cu Opera­țiunea Villages Roumains, la care am fost membru fondator (pornită din Belgia, Villages Roumains a fost o mișcare cetă­țe­nească europea­nă, prin care localități occidentale adoptau sate românești a­me­­nin­­țate de «sistematizarea» lui Ceaușescu, pentru a le împiedi­ca demolarea) am mers cu toții să-l întâlnim pe rege la Lausanne. Aveam noi ideea romantic-subversivă de a-i cere regelui Mihai al României să citească un mesaj adresat națiunii române, în cele trei principale limbi vorbite în România, româna, maghiara și germana, cerându-le locuitorilor României să realizeze oroarea distopiei comuniste.
Soseam noi la Lausanne din Belgia, țară în care suveranul și familia regală vorbesc cu toții din copilărie cele trei limbi naționale: flamanda (olandeza), franceza și germana. E natural aici ca suveranii să vorbească limbile supu­șilor. Prima dezamăgire masivă a fost să descoperim că regele nu știe nici maghiara, nici germana…
Bun, maghiara să zicem că înțe­legem, dar germana?!… Adică un Hohenzollern nu știe germana?
Nu, nu știe, regele Mihai e un român fără mare cultură, nu știe germana, vorbește doar română și franceză (prin forța lucrurilor, mai ales trăind în Elveția francofonă) și care, cum aveam să descopăr imediat, nici măcar nu și-a învățat fetele românește.
Prima mare dezamăgire, atunci
înainte de Revoluția din 1989, a fost să descopăr că acest om nu vorbise românește cu copiii lui. Despre ce patriotism și dorință de sprijinire a țării lăsate în urmă vor­bim? Nu-ți înveți copiii româ­nește?
A doua masivă dezamăgire a fost când l-am văzut în direct la TV pe canalul național franțuzesc A2, în decembrie 1989, intervievat live, tot din Lausanne, despre evenimentele de la Timișoara. România este subiectul numărul unu mondial, iar jurnalistul francez încerca să-l facă pe Mihai să spună ceva interesant: «- Maiestate, se petrec lucruri mărețe în țara dumneavoastră? Care vă e pronosticul?»
A molfăit ceva aproape inaudibil: «- N-am nici o speranță, nu se va schimba nimic».
Am realizat atunci că, în deceniile de după război, lui nu-i păsase niciodată de România, nu luase niciodată poziție împotriva regimului de acasă, de parcă nu era țara lui, ba chiar, cum am zis, nu-și învățase fetele românește.
Apoi, l-am mai intervievat pentru Europa Liberă și când a venit la Bruxelles, în 1993, la înmormântarea regelui Baudouin al Belgiei, al cărui văr era el, cum sunt mai toate familiile regale din Europa legate între ele. Din nou, m-a frapat neplăcut morocănoșenia lui, lipsa lui de emoție, vocabularul sărac, lipsa de cultură și cunoș­tințe elementare vizavi de Belgia, Europa, trecutul colonial al țărilor europene, dispozitivul politic mondial.
Cât despre episodul semnării abdicării, felul în care l-a descris chiar el în multe interviuri e dincolo de grotesc:
« - Petru Groza m-a rugat să-i pipăi buzunarul. Am simțit că are un pistol acolo!…» sau: « - Petru Groza a venit cu un pistol în buzunar. M-a pus să i-l pipăi».
Păcat că Maiestatea sa nu mergea la cinema. A ratat momentul de a-l pipăi pe Groza și de a-l bloca la rândul lui prin celebra replică a lui Mae West : «Is that a gun in your pocket, or are you just happy to see me?»…(Ai o armă în buzunar sau ești doar fericit să mă vezi?)
Un om incult, rău vorbitor, cu maniere robotice, născut în locul nepotrivit, care nu și-a învățat fetele românește, care n-a avut niciodată un discurs coerent despre locul României în UE, despre România și Moldova, despre islam și imigrație, despre Rusia, despre nimic, despre nimic, despre nimic…
Așa că nu caut să mă scuz față de cei pe care i-am rănit postând glume pe Facebook despre buletinul medical al acestui îmbuibat incult și morocănos și fără umor și fără empatie și fără discurs social, care n-a știut să fie la înălțimea rolului său istoric”.
Păreri și păreri...