Mondo Cane

Continuare din numărul trecut

„Prima și a doua piață de he­roină din Europa sunt Marea Britanie și Italia. Guvernele occidentale au ignorat dintotdea­una dezbaterea pe marginea dro­gurilor. Drogurile nu sunt un simplu viciu sau o derivă (i)morală: calitatea vieții se înrăutățește, concurența distruge echilibrul. Atât privilegiatul occidental, cât și țăranul disperat din Orientul Mijlociu au acces la droguri: fără ele, lipsa de sustenabilitate a vieții i-ar zdrobi. În timp ce pandemia Covid-19 se dezlăn­țuia anul trecut, cultivarea macu­lui a crescut cu 37% (sursa: Unodc). Cu cât viața este mai grea în această lume, cu atât va crește nevoia de droguri și cu atât traficanții vor obține profit.
Aceasta este o regulă asupra căreia nu veți găsi nicio dezba­tere în aceste zile. Și, nota bene, talibanii nu vând doar cartelu­rilor: medicamentele analgezice nu pot fi produse fără opiu. Fără opiu, fără morfină și fără co­deină. Acum, companiile farmaceutice achiziționează opiu de la producători autorizați, dar aceș­tia cumpără din ce în ce mai mult de la companii indiene care se aprovizionează direct din Afga­nistan. Talibanii decid, deci, în privința analgezicelor și a medi­camentelor psihiatrice din lume.
În 2005, președintele Karzai declara: „Fie Afganistanul distruge opiul, fie opiumul va distruge Afganistanul”. Exact așa a fost. Dar Karzai însuși a fost unul dintre baronii opiului și majoritatea declarațiilor sale au fost doar o fațadă. Fostul președinte era unul dintre cei mai mari proprietari de rafinării afgane de opiu. De fapt, el spunea: „Vom distruge opiul produs de talibani și îl vom păstra pe al nostru”.
Pe scurt, monopolul acestui drog nu poate fi ignorat, războiul a fost câștigat de cei mai buni tra­ficanți.
Noile generații de talibani sunt identice cu cele vechi, cu o diferență substanțială: vechii talibani vedeau în mujahidinii antisovietici niște eroi, noii talibani văd în marii traficanți un punct de referință, ei fiind cei care au schimbat soarta războiului. Talibanii folosesc legea islamică pentru a crea un regim autoritar, necesar traficului lor. În urmă cu douăzeci de ani, drogurile erau vândute doar în afara granițelor. Acum se vând și intern. Depen­dența de droguri în Afganistan este o epidemie pe care nimeni nu a luat-o în considerare și care crește în fiecare an, iar talibanii profită de aceasta: tinerii recruți au acces la hașiș, dar li se oferă și oportunități de acces la heroină: „alăturați-vă milițiilor noastre și veți avea heroină” este îndemnul ocult (de neimaginat acum douăzeci de ani) al caporalilor talibani. Când consumul îi reduce la statutul de larvă, soldații sunt îndepărtați ca niște zombi uzați.
/…/Privind la soldații americani, cu vehiculele lor blindate și cu elicoptere, ai impresia că ai în fața ochilor o armată foarte bogată, în comparație cu păstorii cu barbă lungă și cuțite ruginite. Ei bine, Statele Unite au cheltuit 80 de miliarde de dolari în douăzeci de ani de război pentru a instrui armata afgană, pentru a organiza ofițeri locali, trupe, polițiști și judecători; talibanii, în douăzeci de ani, au câștigat peste 120 de miliarde de dolari din opiu. Care a fost, până la urmă, armata cea bogată?
Talibanii câștigători nu vor avea însă pace. Următorii lor dușmani vor fi iranienii. Iranul are nevoie de heroină ca de benzină, iar heroina consumată la Teheran provine din Afganistan. Trafi­canții iranieni vor să poată controla heroina afgană, să fie ei - și nu turcii, libanezii (și kurzii) – cei care fac afaceri cu Europa. Vor nu doar ca Hezbollah să devină unic instrument al traficului de hașiș și heroină, ci vor și să controleze opiul afgan, iar talibanii vor fi în curând ținte de doborât pentru a fi înlocuiți cu oamenii iranienilor. Iranul este o țară devorată de epidemia de he­roină, dar asta este o altă poveste.
Rămâne un pact între mine și voi, cititorii mei: să le spuneți de acum înainte talibanilor pe nume - traficanți de droguri”.