Mondo Cane

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist român și israelian de limbă română, evreu născut în nordul Moldovei.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Saky Disperatu-Buzău. Au urmat alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult „pentru sertarˮ, iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva „conspirativˮ vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el „impertinenteˮ.
În ultimii ani, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 – 1944, a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.
Este autorul versurilor ro­mâ­nești ale cunoscutei melodii „Zaraza”.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în anul 1962, a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată a cotidianului Viața Noastrăˮ din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.

O poezie de permanentă actualitate este: Odă proștilor

Cu prostul care n-are școală
Te lupți puțin şi-ai câștigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,
Şi actualii, dar şi foștii,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viața ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
„Iubite Doamne, fă-mă... PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
Și ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jignești, să nu-i împroști!
O, Doamne, de ne-ar crește grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Și-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,
Savanții noștri mor de foame
Și numai PROŞTII sunt deștepți.