Mondo Cane

Prezentarea de către guvernul austriac a unei „Hărți a Islamului” a provocat un protest în rândul mu­sul­ma­nilor care denunță o „stigmatizare” „expunându-i masiv la ne­­si­­guranță”, potrivit Agenției Fran­ceze de Presă (AFP). Această hartă interactivă „mărturisește o intenție clară a guvernului de a stigmatiza toți musulmanii ca potențial pericol”, a reacționat Consiliul reprezentativ al musulmanilor (IGGÖ), într-o decla­rație trimisă AFP. Ministrul conservator al integrării, Susanne Raab, a anunțat un nou site web numit „Harta Națională a Islamului”. Publicul larg poate găsi acum numele a peste 600 de moschei și asociații, adresele lor, identitatea liderilor lor și posibilele lor legături în străinătate. Nu este vorba de lansarea unei „suspiciuni generalizate asupra musulmanilor”, a asigurat Raab, ci de demascarea „în curtea din spate” a „ideologiilor” care pun la îndoială „valorile demo­crației liberale”. Această hartă este rezultatul unei colaborări între Universitatea din Viena și Centrul de Documentare despre Islamul Politic, organizație creată anul trecut de coaliția dintre conservatori și verzi. Cu toate acestea, verzii s-au distanțat de această inițiativă. „Niciun mi­nistru sau adjunct al mediului nu a fost implicat sau informat”, a declarat purtătorul de cuvânt al integrării, Faika El-Nagashi, din cadrul partidului Verzilor. „Acest proiect care amestecă musulmani și islamiști este opusul a ceea ce ar trebui să arate politica de integrare”.
Cancelarul conservator Sebastian Kurz vizează în mod regulat ceea ce el numește „islamul politic”. „Vă ima­ginați că am putea produce o astfel de hartă a iudaismului sau creș­tinismului în Austria?” și-a exprimat indignarea la radioul național Tarafa Baghajati, reprezentantul unei alte organizații musulmane, care vorbește despre o asociere între terorism și religie practicată de 8 la sută din cei 8,9 milioane de locuitori ai țării, în mare parte fără legătură cu structurile. „Este îngrijorător și sunt dezamăgit de acest guvern care preia programul extremei drepte”, a adăugat el. Religia islamică a fost fondată în secolul VII d. Cr., de către un om numit Mahomed. El a pretins că a fost vizitat de către îngerul Gabriel. În timpul acestor vizite angelice, care au continuat timp de aproximativ 23 de ani, până la moartea lui Mahomed, îngerul, potrivit relatărilor, i-a revelat lui Mahomed cuvintele lui Dumnezeu (numit „Allah” în limba arabă și de către musulmani). Aceste revelații dictate alcătuiesc Coranul, cartea sfântă a musulmanilor. Islamul învață că autoritatea finală este Coranul și, totodată, ultima revelație a lui Allah. Musulmanii, adepții islamului, văd în Coran cuvântul preexis­tent și perfect al lui Allah. Mai mult, mulți musulmani resping orice altă versiune lingvistică a Coranului. O traducere nu este o versiune validă a Coranului, care există numai în limba arabă. Coranul este cartea sfântă principală, iar Sunna este considerată a doua sursă de instruire religioasă. Sunna a fost scrisă de către însoțitorii lui Mahomed și conține ceea ce Mahomed a spus, a făcut și a aprobat. Conceptele-cheie ale islamului sunt că Allah este singurul Dumnezeu adevărat și că Mahomed a fost profetul lui Allah. Numai afirmând aceste credințe, o persoană se poate converti la islam. Cuvântul „musulman” înseamnă „care se supune lui Allah”.
Islamul pretinde că este singura religie adevărată, din care se trag toate celelalte religii (inclusiv iudaismul și creștinismul). Ca fenomen politic, social şi cultural islamul este bazat pe patru piloni: unitatea, adică solidaritatea cu ceilalți, dreptatea, con­cor­danța legii cu natura şi conviețuirea alături de ceilalți musulmani.  Islamul recunoaște că în fruntea co­munității se află un calif sau un imam, pentru a impune respectarea legii islamice şi pentru diverse pro­bleme administrative. Probarea cu martori presupune existența a patru persoane care să prezinte același punct de vedere. Islamul este, în principiu, o religie egalitară, fără caste. Legea islamică, însă, consacră trei inegalități, care conduc viața socială şi politică: inegalitatea dintre stăpân şi sclav; inegalitatea dintre bărbat şi femeie şi inegalitatea dintre musulman şi nemusulman. Adesea se amin­tește şi de o a patra inegalitate, cea dintre elită (politică, militară, administrativă şi religioasă) şi populația de rând. Aceasta înseamnă că numai un bărbat, liber şi musulman poate exercita autoritatea şi puterea din punct de vedere religios şi administrativ. Între cei care conduc şi cei conduși se creează şi se mențin îndatoriri şi obligații reciproce. Con­ducătorul, recunoscut de supuși, trebuie să dețină anumite calități, iar aceștia din urmă îi datorează primului ascultare şi respect. În fond, rațiunea existenței statului, care justifică autoritatea conducătorului şi ascultarea celorlalți, este cerută de chiar necesitatea respectării legii islamice.