Monahul Nicolae Steinhardt, curajul mărturisirii

În 30 martie s-au împlinit 33 de ani de la trecerea la cele veșnice a cărturarului Nicolae Steinhardt. Despre curajul mărturisirii și viețuirea exemplară ca monah ne-a vorbit într-un interviu părintele arhimandrit Macarie Motogna, starețul Mănăstirii „Sfânta Ana”- Rohia, unde cuviosul intelectual și-a trăit smerit ultimii ani ai vieții.

Părinte arhimandrit, ce amintiri păstrează Mănăstirea „Sfânta Ana”- Rohia despre monahul Nicolae Steinhardt?
Mănăstirea Rohia păstrează toată moștenirea spirituală, culturală și materială a cuviosului părinte Nicolae Steinhardt. A intrat în vorbirea colectivă începând cu anii ’90: când spui Mănăstirea „Sfânta Ana”- Rohia, spui și Nicolae Steinhardt. Așa cum, atunci când rostești cuvântul Rohia, instantaneu îl identifici cu părinții Rohiei: Justinian Arhiepiscopul, părintele nostru cel blând și smerit, sau Serafim arhimandritul, starețul gospodar și duhovnicul bun cu credință mare și curaj neînvins.

Obștea mănăstirii l-a prețuit, iubit și ocrotit
Ce însemnătate a avut prezența monahului cărturar pentru obștea acestei mănăstiri?
Părinții Rohiei păstrează vie amintirea părintelui Nicolae prin tot ceea ce a scris, dar și modul lui de gândire și viețuire. Părintele Nicolae, din momentul în care a devenit monah în 1980, a fost impecabil, pilduitor, normativ pentru ceilalți din mănăstire. A găsit în mica obște care exista atunci niște prieteni care l-au prețuit, iubit, apărat şi ocrotit. Era un om cu credință profundă, adânc ancorat în cuvântul și puterea lui Dumnezeu. Credea cu toată ființa lui în Dumnezeu, Îi simțea prezența și tot timpul se comporta ca și cum ar fi în jurul Împăratului Hristos. Ascultările încredințate, la bibliotecă, cititul la strană, trasul clopotelor, le făcea cu multă rigoare. Era nelipsit de la Sfânta Liturghie și de la Miezonoptică. Atunci când citea psalmii la Utrenie sau la Vecernie o făcea atât de pătrunzător, încât lumea care era în biserică credea că îl aude chiar pe David. El era evreu și trăia în profunzime, cu intensitate, textul înnobilat prin harul lui Dumnezeu şi Duhul lui Hristos.
Noi am prețuit convertirea şi alegerea părintelui. Rohia a devenit o mănăstire oarecum disidentă pentru îndrăzneala pe care a avut-o ca
să-l țină aici. Securitatea a fost tot timpul cu lupa pe ea, dar n-a găsit nimic şi părintele a fost destul de înțelept ca să nu spună lucruri care să aducă deservicii mănăstirii şi să-i facă lui un rău.

Curajul și libertatea
Care au fost principalele trăsături ale modului de viețuire și ale personalității monahului Nicolae?
Monahul Nicolae Delarohia a avut foarte multe calități. Din opera și viața sa transpar în mod excep­țional curajul și libertatea. Aceste două idei străbat ca un fir roșu întreaga operă steinhardtiană. Curajul este trăsătura principală a lui Nicolae Steinhardt din copilărie şi până în clipa morții. Monahul Nicolae a dovedit curaj deplin şi în fața morții, aşa precum au dat dovadă sfinții, mucenicii şi mărturisitorii lui Hristos, trăind bucuria întâlnirii cu Cel ce ne-a dat pilda de netăgăduit a curajului în fața morții. Şi cum să nu fi procedat așa, din moment ce monahul Nicolae rămâne unul dintre cei mai mari mărturisitori ai lui Hristos din secolul al 20-lea? Curajul dovedit l-a transmis şi celor cu care a intrat în contact, fie persoane, fie instituții. În închisoare, Providența a rânduit să-l întâlnească pe curajosul ieromonah basarabean Mina Dobzeu, care nu a stat prea mult pe gânduri și l-a botezat în acele momente extrem de dificile. Apoi Mănăstirea Rohia a avut curajul de a-l primi şi ocroti în obștea sa. Într-o perioadă când nimeni „nu se încurca” cu un fost deținut politic, arhimandritul Serafim Man, printr-un curaj ieșit din normele canonice, l-a tuns în monahism, îmbrăcându-l în rasa călugărească.
Starețul şi ieromonahul Iustin Hodea a înțeles deplin să meargă pe aceeași linie a curajului şi toate au culminat apoi cu demnitatea şi curajul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian, care, în pofida tuturor opreliștilor de a lua parte la înmormântarea monahului Nicolae Delarohia, a participat, fiindcă Înaltpreasfinţia Sa a fost cel care l-a ocrotit şi încurajat ca, odată intrat în monahism, să scrie şi să creeze şi mai mult. „Scrie fără frică, fără reţinere”, a fost îndemnul vrednicului arhiepiscop, pentru a nu îngropa talantul atât de bine cunoscut.
În Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt scrie să ne rugăm a primi harul curajului ori harul răbdării, adică pe cel mai adecvat câmpului de luptă pe care avem a face față răului şi modului de provocare ales de adversar. Aceasta este lecția pe care ne-o predă monahul Nicolae Delarohia, una a curajului din care câștigăm libertate şi mântuire.
O altă trăsătură a părintelui Nicolae pe care merită să o menționăm: era foarte atent cu oamenii care nu erau să zicem „foarte grozavi” sau simpatici, atent era şi cu cei tineri. Curajul şi entuziasmul erau calitățile principale ale lui Nicolae Steinhardt, pe lângă dimensiunea lui spirituală. Pentru el, prietenia era ceva extrem de important.
Ce păstrează chilia lui Nicolae Steinhardt?
Chilia unde a viețuit părintele Nicolae Steinhardt în ultimii nouă ani din viață (1980-1989) la Rohia se gă­seș­te la parterul Casei Poetului. Casa poartă acest nume pentru că este legată de poetul creștin Ioan Alexandru, care a avut o legătură spirituală de prietenie cu vrednicul de pomenire Justinian Arhiepiscopul.
Camera unde s-a nevoit părintele Nicolae este foarte mică, dar păstrează atmosfera și duhul cuviosului părinte Nicolae, și acest aspect este cel mai important. Apoi se păstrează unele dintre lucrurile personale ale părintelui. Pe birou sunt câteva acte personale: diplomele de bacalaureat, de licență și de doctor în drept, certificatul de naștere, actul de reținere și arestare, precum și cel de eliberare din detenție, din anul 1964. Lista cu cele 23 de persoane condamnate și arestate în lotul Noica-Pillat. Tot pe acest birou este și actul de Ortodoxie, adică confirmarea prin care s-a făcut desăvârșirea botezului, prin Taina Mirungerii, la Schitul Darvari din București, după ce a ieșit din detenție. Există o mică bibliotecă cu câteva dintre cărțile pe care părintele Nicolae le citea frecvent; cele mai multe au fost transferate în biblioteca mare a mănăstirii. De asemenea, sunt câteva fotografii personale, tablouri, manuscrise, mai nou este expusă Integrala N. Steinhardt, care a ajuns la final și numără 22 de volume, și traducerile în limbi străine ale Jurnalului fericirii.

Această chilie în care a locuit monahul Nicolae se poate vizita?
Da! Chilia este deschisă și se poate vizita împreună cu celelalte obiective spirituale și culturale ale mănăstirii, cum ar fi: biblioteca, muzeul, Paraclisul „Sfân­tul Ierarh Nicolae”, Paraclisul „Izvorul Tămăduirii”. Și vin mulți pelerini care doresc să viziteze chilia și să cunoască modul cum a trăit monahul Nicolae.

Opera Integrală N. Steinhardt
În ce stadiu se află proiectul editorial al operei lui Nicolae Steinhardt pe care îl realizați împreună cu Editura Polirom?
În anul 2006, Mănăstirea Rohia a încheiat un parteneriat de colaborare cu Editura Polirom din Iași pentru coeditarea Integralei N. Steinhardt. La inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Mănăstirea Rohia a alcătuit o echipă de specialiști formată din: Virgil Bulat, George Ardeleanu, Florian Roatiș, preot Ștefan Iloaie, sub coordonarea celui care vă vorbește. Aceasta este echipa care a lucrat și a pregătit materialul cu studiu introductiv, notă asupra ediției, aparat critic, note pentru cele 22 de volume care apoi au ajuns în Editura Polirom, unde au fost prelucrate, tehnoredactate, pregătite cu indici și o ținută impecabilă pentru a vedea lumina ti­pa­rului. Pentru unele volume au mai lucrat preoții Ioan Chirilă și Ioan Pintea, Viorica Nișcov, Irina Ciubotaru și Adrian Mureșan. În luna iulie a anului 2008, au apărut primele cinci volume din cadrul Integralei N. Steinhardt, iar la finele anului 2021 s-a încheiat editarea operei monahului Nicolae Delarohia.
Opera Integrală N. Steinhardt cuprinde următoarele volume: Jurnalul Fericirii; Dăruind vei dobândi; În genul... tinerilor; Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești; Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional; Articole burgheze; Între viață și cărți; Incertitudini literare; Geo Bogza. Un poet al Efectelor, Exaltării, Solemnității, Exuberanței și Patetismului; Critică la persoana întâi; Escale în timp și spațiu; Prin alții spre sine; Monologul polifonic; Primejdia mărturisirii (Convorbirile de la Rohia); Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii; Drumul către isihie. Ispita lecturii; Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan; Corespondența I; Corespondența II; Varia I; Varia II.

În cadrul celor 22 de volume ce alcătuiesc Integrala a fost editat și Jurnalul fericirii (manuscrisul de la Rohia), o altă variantă găsită ulterior în arhiva mănăstirii. Editarea Integralei N. Steinhardt se datorează, așa cum am menționat mai sus, inițiativei Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, muncii depuse de echipa menționată, dar în mod special profesionalismului, acriviei și muncii constante depuse de echipa Editurii Polirom, formată din Adrian Șerban, Emanuela Stoleriu, Adrian Botez, Ioana Aneci, sub coordonarea directorului general al acestei prestigioase edituri, Silviu Lupescu. Așadar, părintele Nicolae Steinhardt se numără printre puținii scriitori din țara noastră care au editat întreaga operă.

Ce evenimente omagiale organizează Mănăstirea Rohia legate de monahul Nicolae?
Anul acesta, în 30 martie, se împlinesc 33 de ani de când cuviosul părinte Nicolae Delarohia a fost chemat la Domnul să primească cununa răsplății pentru mărturisirea credinței adevărate într-un regim ateo-comunist și tot anul acesta se împlinesc 110 ani de la nașterea sa (29 iulie 1912).
La 110 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt, avem în proiect organizarea mai multor evenimente culturale. Până acum, Epis­copia Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Fundația N. Steinhardt, din inițiativa Preasfin­țitului Părinte Episcop Iustin, a instituit trei distincții culturale: Ordinul cultural „Nicolae Steinhardt” pentru preoți; Ordinul cultural -„Nicolae Steinhardt” pentru mireni și Medalia „Nicolae Steinhardt”. În perioada 25-30 iulie, se vor desfășura Zilele culturale „Monahul Nicolae Delarohia”, când vor avea loc un simpozion național și lansarea ulti­melor trei volume din cadrul integralei: Corespondența II, Varia I și II. Din cauza pandemiei, în ultimii doi ani nu s-au mai putut organiza manifestări cu public și nu au fost lansate aceste volume. Manifestări culturale vor avea loc nu numai la Rohia și Baia Mare, ci și la Cluj, Bistrița, Iași și București.

„Acesta este locul pe care îl căutam!”
Ce a însemnat pentru monahul Nicolae retragerea în acest așezământ monahal?
Pentru Nicu Aureliu-Steinhardt, Mănăstirea Rohia a însemnat locul găsirii liniștii și al odihnei, al izbăvirii și al mângâierii. Locul cel mult căutat și unde a fost primit fără nicio rezervă de către starețul Serafim Man și obștea Rohiei. Mănăstirea Rohia l-a primit și l-a ocrotit, i-a devenit scut și pavăză împotriva celor care l-au hăituit timp de 30 de ani. Dacă din 1959 și până în 1989, timp de 30 de ani, 200 de ofițeri de Securitate l-au urmărit pe părintele Nicolae și 70 de oameni au dat informații despre dânsul, părinții mănăstirii nu l-au trădat niciodată.
Părintele Nicolae avea să mărturisească, în textul Aflarea Rohiei, următoarele: „Când am venit pri­ma oară la Rohia, în 1973, locul de îndată mi s-a părut de basm și de vis. Era către sfârșitul toamnei, o zi de ceață ușoară și de belșug de frunze ofilite. Poteca strâmtă - singurul drum din sat până la mănăstire - fusese îndeajuns de abruptă spre a mă obosi, aerul se vădea rece, mă tulburau întrebări; brusc mi s-a arătat o bisericuță scundă, înconjurată de brazi, alături o troiță, un clopot mare abia înălțat deasupra solului... Ca prin farmec ușoara-mi osteneală a pierit. Melancolia se dădea la o parte, cu dubiile ei. Mă copleșeau liniștea, smerenia, misterul, iar minții mele livrești nu i-a trebuit multă vreme spre a-și aminti de titlul unui volum al lui François-René de Chateaubriand: Răspunsul Dom­nului. Acesta este locul pe care îl căutam!”

Sursa: Ziarul Lumina