Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Moment de bilanț pentru Instituția Prefectului – Județul Maramureș
În raportul prezentat, prefectul județului Maramureș a vorbit despre obiectivele strategice, realizările din domeniul propriu de competență, inclusiv accesarea fondurilor europene și despre cooperarea interinstituțională, respectiv relațiile internaționale. Totodată, a prezentat dificultățile identificate în activitate, făcând referire la personalul insuficient, raportat la volumul activităților, termenele foarte scurte pentru întocmirea unor situații și la celeritatea cu care autoritățile administrației publice locale răspund solicitărilor instituției. De asemenea, a prezentat obiectivele propuse pentru anul 2018 și a concluzionat cu faptul că toate sarcinile permanente aferente domeniilor de competență au fost îndeplinite prin activitatea derulată pe parcursul anului 2017.
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a felicitat Instituția Prefectului Județului Maramureș pentru întreaga activitate de anul trecut menționând că: „Atunci când vorbim despre administrația publică locală, atât instituția Consiliului Județean, cât și cea a Prefectului Județului Maramureș sunt instituții etalon la care toate celelalte administrații publice locale, primăriile sau instituțiile publice deconcentrate se raportează pentru performanță atât la nivelul demnitarilor, cât și la nivelul angajaților din cele două instituții”.
Totodată, șeful administrației județene a mulțumit pentru excepționala colaborare existentă între cele două instituții punctând câteva reușite realizate în anul 2017.
„În ultima perioadă am reușit să transmitem către Guvernul României, proiecte care s-au transpus în finanțări pentru județul nostru. Vorbim de o colaborare foarte bună în cazul situațiilor de urgență, cum am avut anul trecut, unde în colaborare cu ISU, atât Consiliul Județean, cât și Prefectura, au muncit alături de primării și au transmis către Ministerul Dezvoltării documentele necesare alocării unor sume de bani pentru a remedia problemele apărute în urma dezastrelor naturale din septembrie 2017. Astfel, am primit cele mai mari sume de bani din fondul de intervenție al guvernului. De asemenea, am avut o colaborare foarte bună în ceea ce privește situațiile și memoriile transmise către Ministerul Transporturilor în ceea ce privește finanțările pe DN18. S-a dispus și în acest caz o sumă foarte mare de bani. Dacă ne referim la anul trecut, vorbim de cel mai mare progres al lucrărilor pe DN18, atât în ceea ce privește tronsonul Baia Sprie – Sighetu Marmației, cât mai ales între Moisei – Iacobeni. Vreau să vă mulțumesc și pentru sprijinul acordat pentru transmiterea proiectelor privind finanțarea Aeroportului Internațional Maramureș din fondul de rezervă al Guvernului României. Vorbim aici despre două finanțări la finalul anului trecut pentru plata lucrărilor deja efectuate la aeroport”.
Gabriel Zetea a precizat că instituția Consiliului Județean Maramureș își dorește în continuare o colaborare fructuoasă cu Instituția cu atât mai mult cu cât ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri, un an important pentru România și implicit pentru Maramureș. }n încheiere, președintele Consiliului Județean Maramureș, a transmis mult succes în activitatea pe care Instituția Prefectului o va desfășura în anul acesta, cu speranța că 2018 să fie un an mult mai rodnic decât 2017.
„Comisia constituită la nivelul Consiliului Județean a transmis către Departamentul Centenar din cadrul Ministerului Culturii proiecte pentru a putea fi finanțate în acest an și pentru a sărbători la cel mai înalt nivel Centenarul României. Avem deja 114 proiecte aprobate în acest an pentru județul Maramureș și pentru autoritățile locale. Ne aflăm în topul județelor cu cel mai mare număr de proiecte aprobate, iar acest lucru se datorează bunei colaborări pe care am văzut-o în anul 2017”.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș