„Modelul” - Tipologie și sursă stimulatoare a creativității artistului plastic

Menționam cu ani în urmă în cartea „Tehnici și Tehno­logii pentru pictura de șevalet” că „baza desenului, în general este studiul, mai ales după natură, așa cum sfătuiesc toți maeștrii mari din trecut. (...) Numai lucrările făcute după natură – scrie Vasari – sunt cu adevărat aducătoare de cinste pentru cel care a trudit cu ele... de aceea, ceea ce se învață de la natură se învață desăvârșit... Așadar, necopiind după alții, ochiul se poate deprinde să priceapă proporțiile, contururile, mișcarea etc., nedeformate.”

La fiecare început de an universitar, în octombrie, devenise un ritual ca studenții anului întâi să aibă primul curs de tehnicile artelor în sălile de expoziție ale Coloniei Pictorilor (pe vremea când spațiile funcționau ca ateliere de creație, săli de expoziție) în care un rol major era axat pe informarea și formarea personalității creatoare ale generațiilor de elevi, iubitori ai artei, studenți și învățăcei, autodidacți și loc de întâlnire și de discuții colocviale despre artă și despre rosturile acesteia în societate. Urma, firesc, o vizită în propriul meu atelier unde studenții se întâlneau cu „inventarul” unui atelier de pictură, prezentându-le mape de schițe, crochiuri, studii de desen, eboșe și lucrări de pictură din diferite perioade de creație, lucrări finalizate gata de expoziție înnobilate de rame și de parfumul verniurilor.
Toate aceste lucrări erau însoțite de schițe și variante realizate după model (figură umană, studii de plein-air, rafturi întregi și draperii cu naturi statice). Pe lângă obiecte și ustensile de atelier, biblioteca constituia un punct de refe­rință cognitivă în formarea complexă a artistului. Însuflețirea cu care studenții pășeau în primul an de studiu se constituia în sinea fiecăruia ca un obiectiv de a dobândi un spațiu de creație cu zestrea aferentă după finalizarea studiilor.

Despre rolul și rostul modelului în creația artistică pe care o regăsim la pictori: Th. Pallady, N. Tonitza, Degas, Modigliani, Picasso, Renoir, C. Baba, pictorul Liviu Suhar menţionează că: „Prezența modelului în atelierul pictorului se înscrie în cadrul ritualic și tainic al programului său. Între model și pictor se aștern imperceptibile empatii, care nasc fluxuri de vitalitate creatoare și de imaginație. Modelul devine o statuie vie într-o atitudine propusă de pictor, după cum subiectul, ideea și imaginația sa o impun. Privindu-l, pictorul descoperă frumusețea formelor și splendorile cromatice ale dermei mân­gâiate de lumina ce le învăluie.
Imaginația pictorului se animă făcând asocieri cu exemplele clasicilor din toate secolele, care abundă de tablouri în care corpul femeii și cel al bărbatului sunt reprezentate în variate atitudini, personificându-i pe Adam și Eva, zei și profani, figuri alegorice transformate în simboluri ale perfecțiunii și armoniei.
Artistul se simte cuprins în clipele ce urmează de o stare germinativă asemă­nătoare pomului care înflorește.
Desenând și colorând febril pe pânză sau suportul de hârtie, el identifică prin intermediul modelului, aflat în fața sa concretețea unor himere ce-i tulbură visele. (...) «Modelul» ca tipologie despre care vorbeam reprezenta până în trecutul îndepărtat un segment din tradiționala relație cu făuritorul de imagini pictate. Fotografia și mijloacele moderne, sofisticate au suprimat acel «ritual tainic» din atelierul pictorului, când acesta privea, analiza, tălmăcea și transfigura ceea ce modelul aflat sub privirea sa îi sugera prin simpla prezență.” (Liviu Suhar – „Amintiri din labirintul vieții mele”, p.192-193).
Am reflectat la această mărturisire a profesorului meu și tema pentru exa­menul la pictură din semestrul VI, am elaborat-o prin pregătirea celor două modele în costume de epocă, cu accesoriile cuvenite, ce completau în mod expresiv și armonios poza (cum de altfel „provoc” imaginația studenților la fiecare temă) invitându-i pe studenți să înlocuiască schițele premergătoare lucrării, utilizând mijloacele media moderne de documentare, timp de 15 minute (după care modelele părăsesc poza) pentru detalii expresive, sec­vențe ale întregului, solicitându-le o compoziție figurativă prin recompunerea sau sublinierea metaforică și punerea în valoare a unui detaliu. Rezultatul a fost dezamăgitor întrucât fiecare dintre studenți a încercat să reproducă în totalitate modelul ca și cum acesta ar fi stat în poză șase ore! Deci m-am convins încă odată că memoria vizuală se imprimă cu ajutorul liniei de observație, a înțelegerii formelor și volumelor, a tonurilor locale de culoare și a armoniilor complexe ce rezonează din permanentul dialog model-artist.