Moartea ultimului suveran al României, Regele Mihai I

La data de 5 decembrie 2017, a încetat din viață Regele Mihai, ultimul suveran al României. Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, şi a domnit între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.

Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al reginei Elena, principesă a Greciei. După decesul în anul 1927 a regelui Ferdinand și în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succe­siune, Mihai I a devenit rege al României, la numai şase ani. Însă din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, în 1927, de o Regență în componenţa căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie.
Contrar angajamentului de a nu mai avea nici o pretenţie asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în ţară, în 1930, proclamându-se rege. În această situaţie, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În aceeaşi lună, regina mamă Elena a plecat în exil, iar Mihai a rămas în grija tatălui. A urmat cursurile unei şcoli pe care regele Carol al II-lea a organizat-o la Palat, alături de copii ce proveneau din toate colţurile ţării şi din toate catego­riile sociale. Mai târziu, a urmat cursuri de sport şi a început pregătirea militară, devenind, la vârsta de 14 ani, sublocotenent în Armata Ro­mână. După o domnie contro­versată, Carol al II-lea a fost nevoit să cedeze, la începutul lui septembrie 1940, principalele prerogative ale puterii generalului Ion Antonescu. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea va abdica astfel că prerogativele regale vor fi preluate de către fiului său, Mihai, care va reveni, astfel, la tronul României.
Începând cu 1943, în jurul regelui s-a coagulat o opoziţie antones­ciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial. La 23 august 1944, începând cu ora 22 s-a transmis, la radio, „Proclamaţia către ţară”, prin care regele Mihai anunţa „ieşirea țării din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Forțele Aliate. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat, în iulie 1945, cu ordinul Pobeda, una dintre cele mai înalte distincţii sovietice, distincție acordată regelui Mihai pentru „actul curajos” ce a dus spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite.
După 1944, treptat, atribuţiile regelui au fost reduse, până când au devenit simbolice, asta ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova prin care se urmărea instaurarea regimului comunist în România. În 1947, în condiţiile ocupaţiei militare sovietice şi a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiţionale precum Partidul Na­țional Ţărănesc şi Partidul Națio­nal Liberal, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subor­donării ţării intereselor Moscovei.
La 30 decembrie 1947, politicienii comunişti l-au forţat pe regele Mihai I să abdice şi să părăsească ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declaraţii privind abdicarea sa forţată, iar reacţia conducerii comuniste nu a întârziat să apară, astfel că în urma deciziei Consi­liului de Miniştri din 22 mai 1948, familiei regale i s-a retras cetăţenia română.

Mihai I s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, la Atena, cu principesa Ana de Bourbon Parma, cu care a avut cinci fiice: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Familia Regală a locuit, până la sfârşitul anului 1948, în Florenţa, la locuinţa reginei mamă Elena.

Din 1949, regele Mihai I şi regina Ana s-au mutat la Lausanne, iar din 1950, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveţia, la Versoix, lângă Geneva. Din 2004 s-au mu­tat la Aubonne, în Elveţia.
Regele Mihai a supervizat activitatea Comitetului Na­ţio­nal Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refu­giaţii români din străinătate şi s-a adresat ţării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.

În aprilie 1992, regele Mihai, îm­preună cu familia sa, au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paşti la Mânăstirea Putna şi au vizitat Bucureştiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat.

Totodată, de marile sărbători creştine şi în funcţie de angajamentele lor pu­blice, regele Mihai şi regina Ana au participat la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti.
La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948, Mihai I redevenind cetăţean român.

În data de 5 decembrie 2017, la ora 13:00, fostul suveran s-a stins din viață în urma unei suferințe, și a fost înmormântat, pe 16 decembrie 2017, în noua catedrală arhiepis­copală din Curtea de Argeș, alături de regina Ana, care fusese înmor­mân­tată tot aici pe 13 august 2016.
„Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere.
Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele”.

Discursul Regelui Mihai în Parlamentul României în 25.10.2011

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor
viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând
puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.
Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puter­nic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Națională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de
ierarhia valorilor din societatea românească.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.
Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite
responsabil şi generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacri­ficiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii.
A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care
ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R.

* „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinţii noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.

* „Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”.

* „România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre. Ei toți au fost călăuziți de simțul datoriei, de curaj și de altruism. Vom pierde respectul și încrederea lumii față de România dacă vom continua să ne abatem de la aceste idealuri.”

* „Copiii şi tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii”.

* „A avea legi bune este un lucru însemnat. A-i face pe oameni să le respecte este încă mai valoros. Dar fundamental este ca oamenii să creadă în ele. România prezentului nu a ajuns încă acolo”.

* „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața”.