Moartea reformei mioritice

Vendeta cartelurilor politice de la Bucuresti impotriva presedintelui tarii evidentiaza esecul politicii Uniunii Europene. Ar putea sa destabilizeze chiar Uniunea Europeana. La 19 aprilie 2007, Romania a devenit primul stat membru al Uniunii Europene care a suspendat un presedinte in functie. Cele trei luni anterioare, primele pentru Romania in calitate de membru cu drepturi depline al UE, au fost martorele unei escaladari a luptei pentru putere in privinta a cat de mult se simte in stare elita politica sa isi abandoneze obiceiurile proaste in serie si sa dea socoteala in fata legii. Nu asa trebuiau sa stea lucrurile. Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 a reprezentat momentul in care tranzitia chinuitoare a tarii de la un comunism dur trebuia sa ia sfarsit. Oamenii de afaceri dubiosi care au invadat arena politica - pentru a evita sa fie trasi la raspundere pentru transferarea de miliarde in propriile buzunare punand la cale falimentari spectaculoase de banci si pradand companii gata de privatizare - trebuiau sa se confrunte acum cu ziua judecatii, comenteaza cunoscutul politolog Tom Gallagher, seful catedrei pentru Conflicte Etnice si Pace a Universitatii Bradford din Marea Britanie intr-un articol publicat pe portalul Open Democracy, citat de Rompres. Aceasta asteptare se baza pe o serie de reforme curajoase ale sistemului judiciar roman lansate la insistentele UE incepand cu 2004. Dupa ani in care acest sistem se pliase pana la confundare cu cei care erau la putere, recent au avut loc mai multe puneri sub acuzare importante impotriva unor inalti politicieni care nu au reusit sa explice satisfacator sursa averii lor. Potrivit lui Tom Gallagher, in loc sa admita ca anii de jafuri s-au terminat si este timpul sa se salveze ce mai poate fi salvat, membrii oligarhiei romanesti au pus la cale „un contraatac nerusinat”. Ministrul reformator al justitiei, Monica Macovei, un avocat specializat in drepturile omului si detestat de clasa politica de la Bucuresti, a fost demisa la 2 aprilie. A contat prea putin faptul ca executivul comunitar a salutat in ea persoana care a avut un cuvant greu de spus in aderarea Romaniei la UE la data stabilita. La 19 aprilie, principalul ei sustinator, presedintele Traian Basescu a fost la randul sau suspendat de parlament. Acest lucru nu a reprezentat doar o simpla provocare facuta de legislativ unui lider atotputernic, ci mai degraba un act care a reflectat furia fata de cineva despre care parlamentarii au presupus ca va apara discret interesele celor puternici, dar care, in schimb, a vorbit cu insistenta despre cate averi importante au fost cladite pe furt sistematic, in timp ce milioane de romani traiau la limita saraciei. In opinia lui Tom Gallagher, cinismul parlamentarilor romani merge mana in mana cu incetineala oficialilor europeni. Uniunea Europeana a sfatuit statele membre reticente in 2006 ca, in Romania, reformele erau suficient de bine consolidate pentru ca aceasta tara sa fie capabila sa adere si sa isi asume beneficiile, dar si responsabilitatile aderarii. Partea din intelegere care ii revenea guvernului roman era sa pregateasca un set extins de proiecte de modernizare care ar fi permis, in urmatorii sase ani, accesul la cele 30 de miliarde de euro din banii contribuabililor europeni destinati acestui obiectiv... O directie deformata In Noaptea de Anul Nou, la ceremoniile dedicate aderarii la UE din centrul Bucurestiului, demnitarii europeni prezenti ar fi trebuit sa recunoasca semnele de avertisment atunci cand s-au trezit plimbati intre petreceri rivale care sarbatoreau acest moment: cea a presedintelui intr-o piata si cea a premierului, in alta. Oficialii europeni au presupus - asa cum au facut-o mass-media internationale cand au decis sa acorde condescendent atentie Romaniei - ca astfel de diviziuni si dificultati politice pot fi atribuite personalitatilor contrastante ale presedintelui si premierului carora Constitutia Romaniei le cere sa imparta puterea. Traian Basescu este fost capitan de petrolier, un populist fluent, cu un stil flamboaiant, uneori inconstant in rationamente, care a fost ales presedinte in 2004, dupa niste alegeri stranse. Premierul Calin Popescu -Tariceanu este un dealer de masini bogat si lipsit de carisma, cu interese de afaceri diverse, datorate unei aliante cu Dinu Patriciu, care controleaza o mare parte a industriei privatizate de petrol si a carui firma Rompetrol este cel mai mare contribuitor la bugetul de stat, noteaza Ghallager. Problemele politice au inceput in 2005, atunci cand Patriciu a fost pus sub acuzare pentru coruptie. Basescu l-a acuzat pe Tariceanu ca-si depaseste atributiile si intervine alaturi de alti oficiali (printre care procurorul general si ministrul de justitie Macovei) pentru a incerca sa influenteze cazul. Patriciu a aratat masura ambitiei sale cand, la sfarsitul lui 2005, a intentat un proces international de mai multe milioane impotriva statului roman pentru afectarea reputatiei sale in afaceri. Raspunsul lui Tariceanu, departe de cel al unui gardian al interesului national, a fost sa declare deschis ca respecta decizia luata de prietenul sau. Intr-un sistem politic in care majoritatii partidelor le lipseste platforma politica si au fost dominate de o coalitie schimbatoare de interese private, aceasta recunoastere franca releva directia deformata pe care a luat-o tranzitia Romaniei de la perioada comunista. Multe dintre personalitatile importante ale Partidului National Liberal au fost, asemenea lui Tariceanu, angajati bine platiti in companiile lui Patriciu. Acestia au inceput sa il defaimeze pe Basescu; cooperarea liberalilor cu partidul presedintelui, Partidul Democrat, a incetat si, timp de an intreg, pana la aderarea la Uniunea Europeana, guvernul a devenit doar un organism care a functionat in virtutea inertiei. Presedintele, impotriva tuturor Patriciu a obtinut monopolul asupra petrolului in timpul guvernarii PSD, iar in 2004 a finantat cu generozitate atat campania electorala a acestuia, cat si pe cea a liberalilor sai. Neasteptata victorie prezidentiala a lui Basescu a spulberat sperantele din unele cercuri ca o alianta intre partide ar putea repartiza fondurile de pre-aderare si structurale similar modului in care a fost alocata o mare parte din veniturile obtinute de stat de pe urma privatizarilor. Potrivit lui Tom Gallagher, „este ingrijorator ca unele din grupurile parlamentare europene, in loc sa tina in frau partidele mai neatractive din sud-estul Europei, se lasa manipulate de catre acestea”. Dupa ce l-a intalnit pe Voiculescu, Watson a declarat ca suspendarea lui Basescu a fost justificata, chiar daca cu o zi inainte ca Parlamentul sa ii ia puterile presedintelui roman, Curtea Constitutionala de la Bucuresti a decis ca nici una din acuzatiile formulate de adversarii sai din parlament nu avea fundament. Mai mult, Curtea a sprijinit ideea ca presedintele ar trebui sa aiba un rol activ in viata politica, nu doar pe cel protocolar dorit de oponentii sai; cu toate acestea, la 20 aprilie, Curtea Constitutionala a decis si ca suspendarea presedintelui de catre Parlament este legala. Naiva si necrutatorii Poporul roman va avea ocazia de a judeca actiunile parlamentului dupa 19 mai 2007, cand va fi organizat referendumul menit sa valideze suspendarea presedintelui. In opinia lui Gallagher, Basescu ramane de departe cel mai popular politician al tarii, dar aproape toata mass-media se afla in mainile oponentilor sai, iar Tariceanu a angajat consilieri de frunte folositi de republicani in Statele Unite pentru a-si sustine cauza. „Cartelurile politice din Romania isi doreau cu disperare sa intre in UE pentru a se bucura de imensele beneficii economice ale aderarii; pentru acestea, Uniunea Europeana este doar o alta entitate pe care ei au nevoie sa o corupa”, crede Gallagher. In aceasta incercare, ei au vazut indeaproape cat de limitati, ezitanti, ba chiar oportunisti sunt unii eurocrati in apararea valorilor si proceselor care au consolidat Uniunea in cei 50 de ani de existenta. „O entitate postmoderna naiva cum este Uniunea Europeana”, crede Gallagher, „nu poate face fata cartelurilor fara scrupule de la Bucuresti”. „In lipsa unei reevaluari profunde si rapide la Bruxelles, aceste forte pradatoare - carora li se opune doar un presedinte izolat - ar putea ameninta insasi stabilitatea Uniunii”. „Nu este un enunt alarmist. Pronosticul meu este ca, in pofida suspiciunii istorice fata de Rusia, reprezentantii puterii de la Bucuresti nu vor ezita sa isi lege interesele economice, in special cele energetice, de Rusia, si sa devina o falanga a influentei ruse in interiorul Uniunii Europene”. „In aceasta eventualitate, in loc ca Uniunea Europeana sa fie o influenta occidentalizatoare la una din granitele Europei, Romania ar putea sa contribuie la erodarea UE din interior”, conchide Gallagher. Open Democracy