Moartea lui Stalin

 

 

Pe 1 martie 1953, după un chef de pomină, desfăşurat la reşedinţa lui Stalin din Kunţevo, localitate situată la circa 15 kilometri de Moscova, în compania ministrului de Interne Lavrenti Beria şi a viitorilor premieri Ghiorghi Malenkov, Nicolai Bulganin şi Nikita Hruşciov, Stalin n-a mai ieşit din cameră toată ziua. Deşi gărzilor li s-a părut suspectă tăcerea din încăperea liderului comunist, nimeni n-a îndrăznit să intre şi abia la orele 22.00 Beria a fost anunţat de situaţie. Acesta a sosit la reşedinţa din Kunţevo la primele ore ale dimineţii pe 2 martie.

După cum afirmă Hruşciov în memoriile sale, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de aghiotanţii săi, după care dormea toată ziua, conducerea ţării rămânând pe mâna secunzilor dictatorului.

La 4 martie, a început publicarea buletinelor despre starea sănătăţii conducătorului sovietic. În aceste buletine, contrar situaţiei reale, se anunţa în mod oficial: „În noaptea de 1 spre 2 martie I.V.Stalin a suferit o congestie cerebrală... pe baza hipertensiunii şi a arteriosclerozei”. Aceste afirmaţii au fost susţinute de Beria şi oamenii lui, Malenkov şi Hruşciov, imediat după ce aceştia au ajuns la putere.

Stalin a fost găsit în stare de inconştienţă, pe podea. Consultat de medicii veniţi în grabă, a fost diagnosticat un atac cerebral. Trei zile mai târziu, la 5 martie 1953, Stalin se stingea din viaţă, la vârsta de 73 de ani, fiind îmbălsămat pe 9 martie. Oficial, cauza morţii a fost o hemoragie cerebrală. Trupul lui Stalin a fost depus în Mausoleul lui Lenin, unde a rămas până în octombrie 1961, când a fost îngropat în apropierea zidurilor Kremlinului, din ordinul lui Hruşciov.

Încă din momentul morţii sale a existat şi presupunerea că Stalin ar fi fost otrăvit. În memoriile fostului ministru de externe Molotov, publicate în 1993, acesta preciza că l-ar fi auzit pe Beria spunând că „l-a eliminat” pe dictator. În 2003, mai mulţi istorici ruşi şi americani au susţinut ipoteza că Stalin ar fi fost ucis cu varfarină, o puternică otravă de şobolani, inodoră şi nedetectabilă la orice autopsie practicată în anii ’50, otravă care predispune victima la hemoragii cerebrale. Otrava puternică ingerată i-a provocat lui Stalin fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale.

Varianta otrăvirii dictatorului comunist de către Beria este cu atât mai plauzibilă cu cât epurările ce au urmat „complotului doctorilor evrei” ar fi putut

să-l vizeze, în cele din urmă, şi pe terifiantul ministru, de a cărui putere se pare că Stalin începuse să se teamă. Faptul că Lavrenti Pavlovici Beria se pregătea de un „război împotriva lui Stalin” nu este negat nici de fiul său, Sergo. Se pare că Beria aflase că Stalin pregătea arestarea sa. „În 1952, tatăl meu îşi dădea deja seama că n-are ce să piardă... Tatăl meu nu era nici laş, nici un berbec care merge cuminte la abator. Nu exclud că putea să pună la cale ceva...

Pentru aceasta avea în organe oamenii săi... În afară de aceasta, avea propriul serviciu de informaţii, care nu depindea de nici o structură existentă!”

Din amintirile paznicilor lui Stalin reiese că, cel mai probabil, liderul sovietic a fost otrăvit imediat după ce a băut dintr-o sticlă de apă minerală. Drept mărturie este faptul că Stalin a fost găsit culcat lângă un birou pe care stătea o sticlă cu apă minerală şi un pahar din care băuse.

Iar întrucât otrava a acţionat aproape imediat, Stalin a căzut pe loc, potrivit unor date, pierzându-şi cunoştinţa. În această stare l-a găsit personalul din vilă după ce a spart uşa care ducea la încăperile lui.

Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuţie ipoteza otrăvirii lui Stalin încă din 1975. Adevărul despre cauza morţii lui Stalin ar putea fi aflat doar în condiţiile autopsierii cadavrului îmbălsămat al acestuia.

Istoricul şi publicistul Nikolai Dobriuha a realizat o anchetă publică, ajungând la concluzia că totate afirmaţiile potrivit cărora congestia cerebrală intervenită şi moartea fulgerătoare a lui Stalin au fost consecinţele sănătăţii lui precare sunt dezminţite complet de rezultatele examenelor medicale realizate de-a lungul a peste 30 de ani.

Extrasele din examenele medicale ale lui Stalin efectuate între septembrie 1947 şi ianuarie 1952 arată că liderul sovietic avea o tensiune arterială şi pulsul aproape ideale pentru vârsta sa şi nu ar fi existat nici un semn care să indice hipertensiune.

Concluziile „Stalin a fost grav bolnav, în special în urma încordării supraomeneşti din anii celui de-al doilea război mondial”, nu corespund realităţii.

Documentele descoperite confirmă faptul că otrăvirea a avut loc la 28 februarie – 1 martie 1953, adică în noaptea de sâmbătă spre duminică, când personalul medical principal era liber şi era mai greu de găsit repede un medic. Este posibil ca şi acest aspect să susţină ideea că otrăvirea dictatorului a fost gândită temeinic, pentru cazul în care otrava nu ar fi avut un efect imediat, ceea ce s-a şi întâmplat.

 

Moartea lui Stalin, în „Scânteia”

 

În ediţia sa din 6 martie 1953, „Scânteia” anunţa că „Tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin a încetat din viaţă”, prima pagină a ziarului fiind în chenar negru. „A încetat să bată inima lui Iosif Vissarionovici Stalin, tovarăşul de luptă şi genialul continuator al cauzei lui Lenin, înţeleptul conducător şi învăţător al Partidului Comunist şi al poporului sovietic”, sunt informaţi oamenii muncii în oficiosul comunist de către Comitetul central al PCUS, Consiliul de Miniştri al URSS şi Prezidiul Sovietului Suprem al URSS. „Împreună cu Lenin, Stalin a făurit puternicul partid al comuniştilor, l-a educat şi l-a oţelit; împreună cu Lenin, tovarăşul lui Stalin, a fost inspiratorul şi conducătorul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, întemeietorul primului Stat socialist din Lume”, mai spunea ziarul, după care erau enumerate meritele pe care le-a avut răposatul. Articolul se încheia cu convingerea că „numele nemuritor al lui Stalin va trăi veşnic în inima poporului sovietic şi a întregii omeniri progresiste.”

În acelaşi ziar, un alt articol anunţa „Concluzia medicală asupra bolii şi morţii lui I.V.Stalin” semnată de o comisie de medici sovietici, anume „hemoragie cerebrală (în emisfera stângă), în urma maladiei hipertonice şi a arterosclerozei”.

„Vom face zid şi mai puternic în jurul steagului victorios al lui Lenin-Stalin!” este titlul unui alt articol din ziar care relatează adunările din diferite întreprinderi „în care zeci şi zeci de mii de oameni au ascultat comunicatul guvernamental şi buletinele asupra stării sănătăţii tovarăşului Stalin.” Fiecare din biruinţele poporului nostru în lupta pentru făurirea unei vieţi fericite se datoreşte ajutorului părintesc al tovarăşului Stalin. Noi, oţelarii reşiţeni, suntem hotărâţi să păşim înainte spre noi victorii pe drumul luminat de învăţătura marelui Stalin, dând zi de zi tot mai multe tone de oţel şi fontă pentru apărarea patriei noastre dragi, pentru apărarea păcii”, s-a spus într-o adunare a oamenilor muncii.

De la un alt miting sunt relatate cuvintele tovarăşei Tudora Marin, sudoriţă la cazane:

„Vestea îmbolnăvirii tovarăşului Stalin ne-a îndurerat adânc. Ştim că această durere o simte fiecare om muncitor dornic de pace şi libertate, pentru că tovarăşul Stalin e părintele şi călăuzitorul tuturor popoarelor care iubesc pacea şi libertatea. Să întărim neâncetat prietenia şi alianţa cu Uniunea Sovietică. Ne vom strânge şi mai mult rândurile în jurul partidului, luându-ne angajamentul de a nu precupeţi eforturile în lupta pentru realizarea planului cincinal în 4 ani, pentru apărarea păcii”, la care stahanovistul Ion Tiţa a adăugat: „Să dovedim prin fapte, prin succesele noastre pe frontul construcţiei paşnice, că ţara noastră este demnă de înaltul titlu pe care tovarăşul Stalin l-a dat ţărilor de democraţie populară – acela de brigăzi de şoc ale mişcării revoluţionare şi muncitoreşti mondiale”. 

 

Jurnalul medicilor

 

Jurnalul medicilor reduce aproape la zero toate memoriile şi cercetările privind ultima boală şi moartea lui Stalin. După toate aparenţele, medicii şi-au dat seama că Stalin a fost otrăvit. De aceea, printre prescrierile medicilor exista aproape tot ce se aplica în cazul intoxicărilor: o compresă cu gheaţă aplicată la cap, ceai dulce cu lămâie, curăţarea stomacului cu magneziu acido-sulfuric. În consemnarea din 4 martie 1953, ora 8.00, se înregistrează: Cianoza pronunţată a feţei şi a extremităţilor” Nu este exclus ca Stalin să fi fost otrăvit cu un amestec de diverse otrăvuri. Începând cu ora 15.00 şi până la ora 21.00, în 4 martie, adică timp de 6 ore, jurnalul medicilor, nu se ştie din ce cauză, nu a fost completat. S-au făcut doar însemnări generale privind starea bolnavului şi procedurile aplicate. Lipsesc însemnări şi din alte intervale orare.

În noaptea de 4 pe 5 martie au sosit analizele de urină şi sânge, din care reieşea o singură concluzie: otrăvirea.

Concluzia consiliului de la ora 1 noaptea, din 5 martie, este laconică: „La cercetarea sângelui s-a consemnat creşterea corpurilor sanguine albe până la 17.000 (în loc de 7.000-8.000 normal), cu grăunţe toxice în leucocite. La cercetarea urinei s-a descoperit proteina.” Se pare că unul dintre medici, având deja analizele repetate, i-a comunicat în mare secret fiului lui Stalin, Vasili, ceea ce s-a întâmplat în realitate cu tatăl lui. După cum relatează sora lui, Svetlana, Vasili ar fi strigat: „Tata a fost otrăvit!”