Moara matusii Ciuloaie

Morile pe apa maramuresene sunt pe cale de disparitie, desi fac parte din patrimoniul material al Romaniei. Daca in lumea civilizata asemenea obiective sunt protejate, intretinute si exploatate turistic, la noi sunt aruncate, ca o masea stricata, in bratele nepasarii. Vedeti, bunaoara, moara din Sat Sugatag, construita in 1869. In urma cu 50 de ani, in Maramures existau aproape 400 de mori pe apa. Astazi mai sunt doar vreo 20, cea mai mare concentrare de asemenea instalatii hidraulice pastrandu-se pe raul Cosau, in satul Sarbi, o zona declarata rezervatie de tehnica populara. In Sarbi mai functioneaza vreo patru mori, alaturi de cateva pive, valtori si horincii, plus o batoza si un gater pe apa. In schimb, pe valea Tisei mai exista o singura moara, la fel ca pe Ronisoara, iar pe valea Marei, doar doua. Una dintre acestea, cea mai veche din Maramures, poate fi gasita in Sat Sugatag, la nr. 305, in apropiere de centrul asezarii, pe drumul spre catunul Dupa Rau. Venerabila moara Proprietara celei mai vechi mori din Maramures e Primaria Ocna Sugatag, de care apartine administrativ satul, desi constructia a fost in proprietate privata vreme de un secol. Pe grinda cladirii exista o inscriptie care aminteste ca moara a fost construita in anul 1869 de catre mesterul Szigeti Ianos. O alta inscriptie atesta ca moara a fost reparata in 1975, imediat dupa inundatiile care au devastat regiunea. Din pacate, astazi moara e tacuta, fiind „infranta” de inundatiile din 2004 si de nepasarea autoritatilor. Administrator al morii este familia Rohnian, prin matusa Ciuloaie: “ne zace ase pentru ca un stramos de-a nostru a patat una cu pribegii (haiducii, n.red.), care erau multi pa vremuri. Odata, mosu’ nost’ o mars undeva si pa drum s-o intalnit cu pribegii (sugatanii au fost porecliti “lupti” sau “pribegi” tocmai pentru ca acest sat a fost fief-ul cel mai important al acestora, n.red.). Atunci iel s-o bagat intr-o tufa, s-o ciulit adica (ascuns, n.red.), ca sa nu-l vada. Si cand o vinit inapoi o tat explicat iel cum s-o ciulit de pribegi, pana ase i-o ramas numele.” „Faina de moara”, uitata Matusa Ciuloaie explica modul in care s-a defectat cea mai veche moara din judet: „moara aiasta s-o stracat anu’ trecut, atunci cand o vinit apa si o inundat-o. Ar mai merge, daca am tomni-o, da’ n-are de ce, ca oaminii nu mai vin la macinat, ci marg la cele electrice. Ultima data am macinat in toamna trecuta. Pa vremea lu’ Ceausescu uiumu’ iera de 60 de bani. De cand s-o stracat moara, lucram numa’ cu valtorile, ca avem doua. Tarifu’ i de 100-150 de mii pa cerga spalata. Da, moara nu mai mere, da’ sa stiti ca faina de moara pa apa ii altfel, mai buna.” Sat Sugatag, renumit prin biserica de lemn, cojoacele viu colorate (care mai nou, prin intermediul interpretilor populari, s-au raspandit in intreg Maramuresul) si bivolii sai mai pastreaza si un fond de case vechi de lemn sau mesteroaice care tes cergi. Si „nestematele” instalatii tehnice hidraulice administrate de matusa Ciuloaie. Din nefericire, in sat nu exista nici macar o pensiune turistica, asa ca desi cohorte de turisti opresc zilnic pentru a fotografia biserica monument de lemn, profitul obtinut de sateni din turism este egal cu zero. Marketing-ul lipseste cu desavarsire din vocabularul sugatanilor. Si nu-i nimeni sa-i invete. Teofil IVANCIUC