Mizeria de langa noi!

Ne salutam, dam mana, povestim, uneori stam la o bere sau chiar mancam ceva. Cu unii legam relatii de amicitie sau de prietenie. Sunt destepti, de treaba, profesionisti, sunt de tot felul. Oamenii de langa noi! Cei din presa au ocazia sa cunoasca multa lume si odata cu trecerea anilor, cu unii dintre cei care sunt mai mereu in prim-planul vietii economico-politico-sociale ajung sa se imprieteneasca. Nu ar fi o problema grava pana in momentul in care cei in cauza devin subiecte negative de presa. Atunci esti pus in situatia sa alegi: principiul sau o prietenie (poate e mult spus). Dupa ce ai crezut in cineva, o buturuga mica vine si darama increderea. Ce poti sa faci? Exemple sunt cu duiumul. De la colegi, la politicieni, ori oameni cu anumite functii. Afli chestii care te inspaimanta si poate chiar te intristeaza. Carcotasii te taxeaza: „Pai, vezi! Prietenul tau! Ala de care ai scris asa frumos…Ce poti spune atunci cand indoiala s-a insinuat in suflet? Unii sunt colegi, iar altii au functii mai mari sau mai mici, dar sunt oameni care au familii, cariere, perspective pe care le spulbera ca un fum de tigara. De unii auzi ca se drogheaza, ca se imbata si fac scandal unde apuca. Altii sunt cu fel si fel de devieri de la cele firesti. Mai e si categoria celor pe care trecutul ii ajunge din urma si ii ingroapa in gunoiul unei existente mizere. De fapt, ce diferenta este intre mizeria de data recenta si cea din trecut? Nici una. Gunoiul este de un singur fel. Nu poate fi frumos mirositor, oricate scuze, motive, explicatii am gasi pentru comportamentul unora sau altora. Dilema jurnalistilor e mai mare deoarece ei intra in contact cu multa lume, sunt printre cei care comunica cel mai mult. Am vazut multe si am auzit multe. La fel de multe au fost barbi, falsuri, induceri in eroare, dar reversul medaliei este dureros. Cu trecerea anilor, multi dintre cei buni s-au transformat in cei rai. Si ce rai! Poate de aceea, ziaristii nu prea au prieteni (si nu ma refer la politicieni sau la cei care sunt subiecte de presa), prieteni din zona celor multi. Jurnalistii merg acasa si iau o carte (ce obicei desuet), asculta muzica mai veche, stau cu familia, sau fac lucruri care implica singuratatea. Evident, ma refer la cei pe care ii cunosc mai bine. Eu am prieteni cat sa-i numar pe degetele de la o mana. Respect pe mai multi, dar parca mi-e teama ca maine mai „cade” unul pe care pusesem in vitrina cu cei buni. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro