Misterul manuscrisului Voynich

O scriere indescifrabila si plante ciudate. Este tot ce se poate spune despre asa numitul manuscris Voynich, o carte care se gaseste la biblioteca Universitatii americane Yale, sub cota MS 408, si despre care se crede ca ar ascunde cunostintele alchimistilor medievali. Explicatia care insoteste fisa de biblioteca a manuscrisului este si ea extrem de edificatoare: „manuscris codificat. Text criptografic intr-o limba neidentificata. Europa Centrala? Secolul al XV-lea pana catre sfarsitul secolului al XVI-lea?” Cine vrea sa vada acest manuscris in campusul situat la doua ore de New York, in partea de nord, trebuie sa ceara aprobare cu mult timp inainte. Daca are noroc, i se aproba aproximativ trei sferturi de ora, dar, atentie: numai doamna de la administratie are dreptul sa-l rasfoiasca, consemneaza Die Welt, citat de Rompres. Insa chiar daca ar avea trei zile sau patru saptamani la dispozitie, tot nu ar putea citi cartea. Cele 262 de pagini bogat ilustrate si scrise foarte indesat raman astfel un secret. Caracterele amintesc cumva de limba sanscrita sau de grafia thailandeza. Pana acum, toate incercarile de a descifra textul, incercari la care au luat parte oameni ai Renasterii si iluministi, iar in secolul al XX-lea criptologi, experti in codurile militare, specialisti care au descifrat celebrul cod german de transmisiuni „Enigma”, precum si o intreaga liota de fani Voynich de pe Internet, au esuat lamentabil. Acum a aparut o carte despre aceste incercari nereusite si in limba germana, iar comunitatea celor care se ocupa cu acest subiect pare sa creasca si in aceasta tara. Cunostintele despre asociatii secrete sau despre alchimistii de la inceputul epocii moderne ar putea fi de mare ajutor. Sau poate totul nu este decat o farsa, o gluma de acum 500 sau 800 de ani? Suspectat de fals In 1585, alchimistul John Dee se afla la curtea de la Praga a lui Rudolf, impreuna cu un tovaras de idei, Edward Kelley (in fotografie), un prieten fanatic al cartilor. Orasul tocmai era pregatit pentru astfel de oameni si oriunde apareau faceau experimente pentru fabricarea aurului sau predicau venirea in curand a Anticristului. Oare sa fie cartea un produs al mistificarilor lor? Pe langa nimfele goale, rozetele enigmatice, tot felul de flore si faune sau ovare supradimensionale si foarte usor de recunoscut in volum, apar si lucruri care nu existau atunci: ca de exemplu floarea soarelui si piperul Cheyenne, venite din America. In acest caz, ipoteza ca Bacon ar fi autorul cade, doar daca nu cumva el ar fi auzit despre Lumea Noua cu 250 de ani inaintea lui Columb. Printre altele, Kelley era cunoscut si ca falsificator si avea o bogata experienta a inchisorilor. Din acest motiv si din cauza aparitiei plantelor exotice, unii experti sunt de parere ca Dee si Kelley au „mazgalit” ei insisi pergamentele si le-au vandut mai apoi imparatului habsburg drept carti care contin intelepciunea seculara, si asta pentru 600 de ducati, suma care reprezenta pe atunci de mai multe ori venitul anual al unui mester breslas. Descoperitorul si locul descoperirii Originea si haltele ciudatei opere sunt invaluite de mister. In 1912, Wilfried Voynich, anticar si luptator pentru libertatea Poloniei, care traia la Londra, a descoperit intr-o lada veche un manuscris cu caractere bizare, „intr-un vechi castel din sudul Europei”, asa cum declara el criptic. Numele complet al descoperitorului este Wilfryd Michal Habdank-Wojnicz s-a nascut in 31 octombrie 1865 in Kaunas (Lituania) si a emigrat in Hamburg si apoi in Londra, pe considerente politice. Locul exact al descoperirii avea sa fie aflat in 1960, la mult timp dupa moartea sa. Era vorba de vila Mondragone din Frascati (in fotografie), un colegiu iezuit la sud de Roma. Parintii iezuiti aveau atunci nevoie de bani pentru renovari si ca atare au inceput sa vanda din manuscrisele rare aflate in posesia lor. Desi manuscrisul i-a sarit in ochi lui Voynich, ceea ce l-a electrizat de-a binelea a fost o scriere alaturata care innobila si mai mult intreaga lucrare. Era vorba de o scrisoare redactata de un anume Joannes Marcus Marci, datata Praga 19 august 1666 si adresata unui prieten numit Athanasius Kircher. In scrisoare Voynich a citit: „Dr Raphael, profesor de limba ceha la curtea imparatului Ferdinand al II-lea, care avea si titlul de rege al Boemiei, mi-a povestit ca aceasta carte a apartinut imparatului Rudolf, care platise pentru ea 600 de ducati. El crede ca autorul ar fi Roger Bacon”. Fostul proprietar, scrie Marci, „s-a dedicat neobosit descifrarii manuscrisului, asa cum reiese din incercarile sale, pe care Vi le trimit de asemenea... speranta reusitei a disparut abia spre sfarsitul vietii sale, eforturile sale au fost in zadar”. Destinatarul Imparatul Rudolf al II-lea, incoronat in 1576 si decedat in 1612, era stranepotul Ioanei Nebuna (fiica regilor catolici Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia - a fost casatorita cu Filip cel Frumos, primul rege habsburg pe tronul spaniol, si au avut un copil, pe viitorul imparat Carol Quintul). Se spune ca moartea prematura a sotului strabunicii lui Rudolf, in 1505, a facut-o pe aceasta sa se prabuseasca pe pantele nebuniei (nu voia sa lase sicriul sotului ei sa fie luat de langa ea pentru a se putea uita din cand in cand in el si sa se asigure astfel ca Filip nu este mort, ci doar doarme). Ulterior, a fost internata la manastirea Santa Clara din Tordesillas, unde a si murit la o varsta extrem de inaintata pentru acea perioada, respectiv 75 de ani. Extravaganta, melancolia si credinta ca este vrajit, particularitati prezente la Rudolf, sunt atribuite de istorici acestei mosteniri genetice habsburgice. Este foarte cunoscut un portret al sau (in fotografie), pictat de Giuseppe Arcimbaldo, care a compus figura imparatului din fructe, legume si radacini. Rudolf a transformat Praga, in 1600, in resedinta imperiala si, in acelasi timp, intr-o metropola a astronomilor, astrologilor, rozicrucienilor (Ordo Rosae Crucis, nume generic pentru mai multe societati secrete, cu origine in Germania secolului al XV-lea si al caror scop comun se presupune ca este realizarea unei societati mai bune prin intermediul unor cunostinte secrete si al preluarii conducerii lumii de catre rozacrucieni, n.red.) precum si a altor societati secrete si intr-un centru al experimentelor misterioase realizate de alchimisti, in perpetua lor cautare dupa piatra filosofala, cu care se putea obtine aurul. Este acelasi oras unde celebrul Golem evreiesc bantuia strazile. Legenda cea mai raspandita povesteste cum rabinul praghez Iuda Loew (1525-1609) ar fi realizat din lut o fiinta cu aspect uman, care prindea viata doar cu ajutorul pronuntarii unor formule magice. Scopul era acela de a-i ajuta pe evreii din ghettoul praghez sa scape de acuzatiile aduse de ceilalti locuitori cum ca ar ucide copii ca sa foloseasca sangele acestora la ritualurile lor si de a face muncile nepermise evreilor in ziua de sabat. Persoanele cu ocupatii esoterice dominau acest oras, contribuind la inflorirea sa culturala si economica si asta pe cand din Ungaria (a carei parte centrala fusese ocupata din 1541 de otomani, n.red.) turcii se profilau amenintator, iar spectrul razboiului de treizeci de ani reinvia povestile despre cavalerii Apocalipsei. Autorul Este oare codul Voynich o opera din secolul al XVI-lea? Sa fie oare o comunicare a fericitului descoperitor al plantelor de care era nevoie pentru prepararea pietrei filosofale, descoperire pe care apoi a preferat sa o tina in secret? Scrisoarea din anexa lucrarii il aduce in discutie ca autor pe calugarul franciscan Roger Bacon (in fotografie), un savant din secolul al XIII-lea care a studiat stiintele naturii la Paris si Oxford, cunoscut si sub titlul de Doctor Mirabilis (doctorul minunat). Pentru prietenul sau, Papa Clement al IV-lea, el a realizat o descriere explicativa a lumii in trei volume, denumita Opus maius (opera majora), Opus minor (opera minora) si Opus tertium (a treia opera). Bacon, un fel de iluminist timpuriu, a scris diatribe contra amestecarii credintei cu stiinta, ceea ce i-a adus domiciliu obligatoriu la manastirea sa, in ciuda relatiilor pe care le avea. Se spune despre el ca stia cum se obtine praful de pusca, inainte ca acesta sa fie descoperit, 100 de ani mai tarziu, de catre calugarul franciscan Berthold Schwarz. Oare sa fie vorba in aceasta scriere cifrata despre descrierea obtinerii substantei explozive? O misiva secreta trimisa cifrat lumii din chilia sa monahala? Curierul Cine a dat manuscrisul Imparatului Rudolf? Informatiile in acest sens il indica pe alchimistul John Dee (in fotografie), una din figurile extrem de bizare ale ocultismului timpuriu, al carui tata era comerciant de vinuri si prieten al celebrului rege englez Henric al VIII-lea, acesta fiind protejatul reginei Maria („Bloody Mary”, urmasa la tron a lui Henric, nascuta din prima casatorie cu Caterina de Aragon, ultima regina catolica a Angliei (porecla „Maria cea Sangeroasa” si-a castigat-o din cauza persecutiilor la care i-a supus pe protestanti in incercarea de a recatoliciza tara, n.red.). Incercarile specialistilor Primul cercetator, cunoscutul filolog William Newbold (in fotografie) de la Universitatea din Pennsylvania, care se ocupa de limbi vechi, afirma ca a reusit sa descifreze manuscrisul. Renumele sau a fost distrus atunci cand s-a stabilit ca totul era lipsit de fundament. Au fost sondate toate caile de decodare. S-a masurat chiar si entropia caracterelor sau gradul de aleatoriu in succesiunea acestora. S-au cautat paralele cu limbi cunoscute pe baza frecventei de repetare a caracterelor. In curand s-a ajuns sa fie excluse toate metodele obisnuite de cifrare, ca de exemplu transpunerea paralela a doua alfabete. Numai intrebarea cate semne diferite exista in lucrare? a produs suficienta bataie de cap. Si profesorul John Manly (un spargator de coduri renumit din Primul Razboi Mondial) s-a ocupat fara succes de manuscris, in anii ‘20. Matematicianul brazilian Jorge Stolfi a presupus ca vocabulele sunt constituite din trei silabe. Rene Zanderbergen, inginer la Agentia Aerospatiala Europeana, incearca sa descopere secretul cu ajutorul computerului, iar Gordon Rugg (informatician la Universitatea britanica Keele) a folosit o retea cardanica, instrument de spionaj din perioada elisabetana, pentru analiza de text. In revista Criptologia, Rugg rezuma observatiile sale sub titlul „O gluma eleganta - O posibila rezolvare a enigmei Voynich”. Exista multe posibilitati oferite de acest cod. Temerea este ca in cautarea codului corect vom fi tot asa de lipsiti de succes, ca si in privinta gasirii pietrei filosofale. Caci vraja textului ar disparea imediat, ca si cea a aurului, de indata ce ar fi rezolvate ambele mistere. Die Welt