• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 25 Aprilie , 2005

Misterul chipului lui Iisus

Principalele izvoare care ni-l prezinta pe Iisus din Nazaret sunt cele patru evanghelii din Noul Testament. Acestea arata caracterul suprem al Mântuitorului, dar nu amintesc nimic de trasaturile sale fizice. De-a lungul secolelor, crestinii s-au intrebat ce infatisare avea Fiul lui Dumnezeu? Portretul sau fizic este inca o enigma. Cartea Sfânta, descriindu-l pe Iisus, ne spune ca “toti cei ce M-au vazut, M-au urât” (Psalmi), lasându-ne sa intelegem ca infatisarea sa nu era una pe gustul oamenilor. Profetul Iisaia il descrie pe Iisus in linii la fel de inchise: “n-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa. Dispretuit si parasit de oameni, Om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama”. A fost acesta modul in care l-au vazut doar dusmanii sai, capii religiosi ai fariseilor si saducheilor, sau trasaturile reieseau din modestia sa? Multi istorici timpurii subscriu la acest punct de vedere. Tertulian spune ca: “Iisus era mic de statura si neproportionat, ca o stârpitura, singura frumusete fiind numai in sufletul Sau si viata Lui”. La fel l-au prezentat si primii zugravi crestini. Intr-o icoana pastrata in capela catacombei Sfânta Domitila (Italia), Iisus apare ca având fata ovala, barba scurta si rara, ascutita in partea de jos, parul ondulat cazut pe umeri, cu carare pe mijloc, expresie grava si putin melancolica. Este chipul traditional atribuit lui Iisus in iconografia crestina. Giulgiul controversat Alti istorici l-au prezentat ca pe un om deosebit de frumos. Istoricul bizantin Nichifor il aseamana pe Iisus cu Fecioara Maria: “frumos, cu parul de culoare deschisa si putin ondulat, sprâncene negre si fata ovala, in nuanta galbuie - bruna, ochi luminosi, inalt si cu statura putin curbata”. In secolul XV s-a gasit o scrisoare a lui Lentulus din Ierusalim, catre un senator roman in care Iisus este infatisat ca o persoana cu chip nobil: “in vremea noastra traieste un om de o mare virtute, cu numele de Iisus Hristos, numit de ucenicii Sai, Fiul lui Dumnezeu. Este inalt de statura si are un exterior nobil. Infatisarea Sa e vajnica si expresiva. Parul Sau e ondulat, putin mai intunecat decât acolo unde cade pe umeri. El se imparte in doua, dupa obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui este neteda si curata, iar fata fara nici o pata sau incretituri, dar arde pe ea cea mai dulce rumeneala. Are o barba plina, de aceeasi culoare cu parul, nu lunga, dar despartita. Ochii Ii sunt albastri si pare ca au lumini diferite, in diferite timpuri. Este groaznic când mustra, plin de duiosie când mângâie. Statura lui dreapta, iar mâinile frumoase la vedere. Este smerit si blând si cel mai minunat din fiii oamenilor...” Dincolo de descrierile contradictorii, ramân portretele realizate de Rembrandt, Da Vinci, El Greco sau Durer, care ni l-au prezentat intr-o aura admirabila. Dar poate nici una dintre marturiile referitoare la Iisus nu a stârnit atâtea controverse cât giulgiul de la Torino. Despre acest giulgiu, presupus a-l fi invelit pe Iisus in mormânt, se spune ca a stat la Ierusalim in primele sase secole si apoi a fost dus la Constantinopol, Capitala de atunci a crestinismului. In secolul XII (perioada cruciadelor) il regasim in Franta, de unde a ajuns in posesia Casei de Savoia. In secolul XV, giulgiul ajunge la Torino, iar in 1898 este fotografiat de Pia, imaginile facând inconjurul lumii. Nici azi misterul giulgiului nu a fost elucidat, autenticitatea sa fiind contestata. Indiferent de descrieri, ceea ce a schimbat definitiv istoria omenirii si a impacat pe om cu Dumnezeu au fost minunile, vindecarile, cuvintele si nobletea caracterului lui Iisus, un ideal demn de atins. Ciprian DRAGOS

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.