Misterele cavalerilor templieri

Ordinul Templului, numit la inceput Ordinul religios si militar al Templului din Ierusalim, se situeaza intre realitate si mit. Cavalerii templieri, calugari si ostasi in acelasi timp, discipoli spirituali ai Sfantului Bernard, abatele manastirii Clairvaux, eroi ai Cruciadelor, intemeietori de cetati, constructori de catedrale, diplomati si bancheri, au marcat spiritualitatea crestina pana in epoca noastra. Istoria Templierilor incepe la mai putin de doua decenii dupa prima cruciada (1096-1099), lansata de Papa Urban al II-lea pentru eliberarea Sfantului Mormant si izbavirea crestinatatii rasaritene cazuta sub stapanire islamica. In 1118, noua cavaleri francezi s-au stabilit la Ierusalim, locul de intalnire a celor trei religii monoteiste: iudaica, crestina si musulmana. Botezati la inceput „Sarmanii Cavaleri ai lui Hristos”, cei noua cavaleri fondatori ai Ordinului au fost: Hugues de Payns, André de Montbard, Payen de Montdidier, Geoffroy de Saint-Omer, Archambaud de Saint-Amand, Geoffroy Bisol, Goudemar, Rossal si Hugues de Champagne. Oficial, cavalerii venisera sa ocroteasca drumul pelerinilor, tot mai numerosi, porniti spre Sfantul Mormant, dar se pare ca aveau si o misiune secreta, incredintata lor de Sfantul Bernard, staretul manastirii Clairvaux, a carui manastire se afla chiar pe mosia contelui Hugues de Champagne, pe atunci o feuda independenta de coroana Frantei. Cei noua nu s-au indreptat direct spre Ierusalim, ci s-au oprit mai intai la Efes, oras al carui prim propovaduitor si episcop fusese Sfantul Apostol Ioan, iar pe atunci era pastorit de mitropolitul Theocletes. Sub obladuirea lui, cavalerii s-au calugarit. Cresterea puterii templiere Dupa ce si-au stabilit sediul in apropierea Templului din Ierusalim - distrus de imparatul roman Titus in anul 70 - cei noua cavaleri au disparut vreme de noua ani, timp in care se poate presupune ca au luat contact cu celelalte religii inconjuratoare, sau chiar cu unele curente mistice mult mai indepartate, deoarece insemnele lor, sapate in piatra catedralelor gotice, sugereaza cunoasterea Vedelor indiene. Templierii si-au ales locul pentru sediul lor pe culmile muntelui Moriah pentru ca acolo se afla o stanca, loc simbolic ce uneste combatantii celor trei religii monoteiste. Pe aceasta piatra ar fi trebuit sa se desfasoare sacrificiul lui Avraam, pentru crestini o prefigurare a jertfei lui Hristos; tot aici Solomon, regele iudeilor, a cladit Templul; si tot din acest loc, conform islamului, profetul Mahomed, venit sa se reculeaga, a fost inaltat la cer de catre Alah. La intoarcerea in Ierusalim, cavalerii-calugari nu mai erau noua, ci trei sute si se aflau in fruntea unei armate de trei mii de oameni. Printre acestia se numarau fosti talhari la drumul mare, pacatosi, excomunicati, oameni care incercau sa-si redobandeasca in lupta cu necredinciosii iertarea lui Dumnezeu si reintegrarea sociala. In 1128, un Conclav general al Bisericii Catolice s-a reunit la Troyes, capitala feudei lui Hugues de Champagne, pentru a recunoaste Ordinul si a-i da o Constitutie. In toata istoria cavaleriei europene nu exista o solemnitate similara. Templierilor le-au fost asigurate o seama de privilegii lumesti substantiale. Nu plateau impozite, dar puteau percepe impozite de pe mosiile lor. Nu erau supusi nici unei autoritati judiciare, ci aveau propriile lor tribunale. Aveau o ierarhie proprie, fara a mai da nici un fel de socoteala episcopilor, cardinalilor si nici macar papei, in ceea ce priveste alegerea demnitarilor Ordinului. Gratie acestor avantaje, Templierii au devenit in scurta vreme nespus de puternici si au agonisit o avere imensa. O jumatate de secol mai tarziu, ei posedau, pe langa sediul principal de la Ierusalim, numeroase alte Comanderii in Antiohia, la Tripoli, in Franta, Anglia, Scotia, Portugalia, Spania si Ungaria. Se pare ca ar fi ajuns si in Transilvania, unde ruinele uneia din asezarile lor ar fi dainuit multa vreme in preajma minelor aurifere din Muntii Abrudului. Templierii au inventat scrisorile de credit, devenind bancheri de incredere si numarand printre clientii lor capete incoronate, inclusiv pe regele Frantei. Vineri, 13 La moartea celui de-al douazecilea Mare Maestru, templierii s-au retras in Cipru, ducand cu ei le beaucéant, alcatuit din romburi albe si negre, simbol al bivalentei. In 1307, Jacques de Molay, cel de-al douazeci si doilea Mare Maestru, a hotarat sa paraseasca sediul insular provizoriu si sa se instaleze la Paris, in maretul lacas pe care Templierii si-l ridicasera in cartierul Marais. Ordinul avea deja un imens tezaur din aur, intr-o vreme in care pe tot intinsul lumii cunoscute atunci metalul pretios era destul de rar. Dar nu atat averea, cat mai ales zvonul ca Ordinul Templier ar avea doua fete, ca ar fi ascuns inca de la bun inceput un scop tainic, anumite „secrete”, a provocat pofta si invidia dusmanilor sai. Credinta ca Templierii aveau ritualuri neobisnuite exista inca de la inceputurile Ordinului, dar fiind forta cea mai puternica si mai respectata a crestinatatii, au fost aproape imuni la speculatii. Chiar secretul ritualurilor a oferit un motiv excelent pentru ca falsele acuzatii sa para credibile. La vremea respectiva, in Franta domnea Filip cel Frumos, un suveran vesnic aflat in cautare de bani, dator cu sume mari catre vistieria Ordinului. Templierii ii imprumutasera regelui banii pentru zestrea fiicei sale si Templul din Paris ii asigurase regelui un refugiu de cateva zile, cand o rascoala a parizienilor scapase de sub control. Intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307, a inceput in toata Franta o uriasa razie poruncita de rege si condusa de Nogaret Guillaume, primul jurist si sfetnic al regelui. Nogaret trimisese ordine sigilate tuturor senesalilor din Franta cu trei saptamani inainte de 13 octombrie, cu instructiuni clare ca nu trebuie deschise inainte de 12 octombrie. Inchizitiei i s-au dat ordine sa stoarca marturisiri si chiar sa foloseasca tortura pentru a atinge acest obiectiv. Un templier a fost dus in fata Curtii ca sa marturiseasca, tinand in maini o cutie care continea oasele innegrite care i s-au desprins de la picioare in timp ce acestea ii erau arse. Inca din primele zile, numerosi Templieri au pierit sub tortura, refuzand sa deconspire locul in care era ascuns tezaurul Ordinului, o comoara a carei taina a ramas ascunsa pentru totdeauna. Procesul Templierilor a durat sapte ani, cu toate ca sentinta era cunoscuta dinainte. Papa Clement al V-lea, instalat de Filip cel Frumos la Avignon, a excomunicat Ordinul, iar bunurile sale lumesti, cele care au putut fi confiscate, au fost atribuite Ordinului de Malta, acesta cunoscand de atunci inainte o mare putere si inflorire. Ceremonia macabra La 18 martie 1314, in capitala Frantei a avut loc o macabra ceremonie: arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay, impreuna cu un companion al sau, Geoffroy de Charnay. Pe drumul spre rug, Jacques de Molay s-a dezbracat de toate hainele, gestul sau avand un anume inteles: vesmintele Ordinului Templier nu trebuiau date prada focului, ele fiind fara pata si fara vina. Executia s-a desfasurat pe Insula Iudeilor, loc in care mai multi evrei fusesera arsi pe rug, dupa ce Nogaret le-a inventat mai multe procese masluite si le-a confiscat averile. Pentru ca supliciul sa dureze cat mai mult, cei doi au fost arsi incet, la un foc mistuitor. Mai intai le-au fost arse picioarele, apoi organele genitale. De la fereastra palatului sau regal, Filip cel Frumos a urmarit sinistrul oficiu. Martorii oculari au sustinut ca Jacques de Molay i-a chemat in fata judecatii lui Dumnezeu pe Clement al V-lea si Filip cel Frumos, dandu-le si termene limita: patruzeci de zile pentru Papa si cel mult un an pentru rege. Patruzeci de zile mai tarziu, Clement al V-lea murea pe neasteptate, in mari dureri, provocate se pare de piatra la rinichi. Filip cel Frumos a murit in acelasi an, pe 29 noiembrie, coltii unui mistret rasturnandu-l din sa, o moarte considerata umilitoare la acea vreme. Persecutiile din Franta n-au putut distruge in intregime Ordinul Templier. O parte din flota templiera se afla in portul La Rochelle, de unde templierii s-au indreptat spre Scotia, Portugalia si un tinut indepartat caruia ii spuneau La Merica. La scurta vreme, in toata Franta au inceput sa apara Militii cavaleresti si Ordine noi, care si-au manifestat discret apartenenta templiera. Numeroase societati oculte contemporane, confundand adesea aparenta cu esenta, ii revendica mostenirea, de cele mai multe ori fara nici un fel de justificare. Marele Maestru si giulgiul de la Torino Marele Maestru Jacques de Molay (in imagine) a fost torturat sub directa supraveghere a Marelui Inchizitor al Frantei, Guillaume Imbert. Molay a fost biciuit cu bice pentru cai, avand la capete bile de metal, dupa care a fost crucificat dupa modelul oferit de crucificarea lui Isus. Marele Maestru a cedat torturii si a marturisit crime pe care nu le-a comis, desi a retractat imediat dupa aceea. Se pastreaza o confesiune a lui Molay in care acesta marturiseste ca l-a negat pe Iisus si crucea, dar nega cu vehementa celelalte acuzatii. Se pare ca giulgiul in care a fost infasurat dupa crucificare este celebrul „Giulgiu de la Torino”. Datarea cu carbon a giulgiului a demonstrat ca acesta nu poate fi mai vechi de 1260 de ani, ceea ce exclude posibilitatea ca el sa-l fi acoperit pe Hristos. In mod ciudat, rezultatele datarilor cu carbon au fost date publicitatii intr-o zi de 13 octombrie. „Imaginea pe care lumea crestina a invatat sa o iubeasca drept fata Domnului este de fapt fata unui om torturat si ucis in numele Domnului, nu de catre romani, ci de un rege francez avid de bani, ajutat de biserica romano-catolica”, afirma Christopher Knight si Robert Lomas. Acuzati de sodomie! Principalele acuzatii care au fost aduse Templierilor, fabricate din marturia unui ex-templier, Squin de Flexian, erau urmatoarele: in momentul in care erau admisi, templierii jurau sa nu paraseasca Ordinul si sa-i apere interesele prin orice mijloace, bune sau rele; liderii Ordinului erau in alianta secreta cu sarazinii si aveau o credinta mai degraba islamica decat crestina, fiecare novice trebuind sa scuipe si sa calce pe cruce. Aceeasi conducatori erau acuzati de erezie, cruzime si profanari; se zicea ca ucid orice novice care incearca sa paraseasca Ordinul si ca le indemnau pe femeile insarcinate cu ei sa faca avort si sa-si ucida in secret copiii nou-nascuti. Inchizitorii sustineau ca nici un viciu sau crima, comise in beneficiul Ordinului, nu era considerat pacat de catre Templieri, ca acestia erau dependenti de cele mai infame excese de desfranare, ca dispretuiesc autoritatea Papei, autoritatea Bisericii si cele sfinte, mai ales penitenta si spovedania si ca multe statui ale Ordinului erau nelegiuite, profane si contrare crestinismului. Templierii au mai fost acuzati de sodomie, deoarece emblema lor infatisa doi calareti pe un singur cal, pacat pe care, oricat au fost torturati, acuzatii nu l-au recunoscut. Ei pretextau ca cei doi stand in sa ar fi fost doar un simbol al modestiei traiului lor. In realitate, era vorba de o alegorie a dublului aspect, esoteric si exoterix, al spiritualitatii templiere. Adevarata misiune a Templierilor Templierii sunt cel mai faimos ordin de calugari razboinici crestini care a existat in lumea medievala sau in orice alta perioada. Timp de aproape 200 de ani, Templierii au fost mai puternici decat regii. Existenta controversata a Ordinului si moartea spectaculoasa a acestuia au contribuit la crearea unui aure legendare in jurul lui. Aparitia lor misterioasa, hotiile imense care le-au fost atribuite, influenta si decaderea brusca si totala din gratii, pe 13 octombrie 1307, toate acestea au ramas subiecte de dezbatere si speculatie. Potrivit traditiei, regele Baldwin al II-lea al Ierusalimului a ajutat Ordinul imediat dupa constituirea acestuia, asigurand cavalerilor locuinte in partea estica a palatului care se invecina cu fosta moschee Al-Aqsa, situat pe locul Templului lui Solomon. Exista istorici care sustin ca adevarata misiune a Templierilor nu era aceea de a asigura protectie fluxului crescut de pelerini, care calatoreau intre portul de coasta Jaffa si Ierusalim. „Adevarata sarcina a celor noua cavaleri era sa realizeze o cercetare in zona pentru a obtine relicve si manuscrise, care contineau esenta traditiilor secrete ale iudaismului si Egiptului antic, unele dintre ele datand din vremea lui Moise”, sustine istoricul francez Gaetan Delaforge. Mai multi arheologi sustin ca Templierii au facut sapaturi sub ruinele Templului, cautand ceva misterios. Unii autori au speculat ca poate au cautat comorile pierdute ale Templului, Sfantul Graal, sau chiar Chivotul Sfant. Organizarea Ordinului Templier Cei noua cavaleri initiali nu au vrut sa primeasca noi recruti, dar nevoia de fonduri suplimentare i-a facut sa-si schimbe atitudinea. Noul lor regulament cerea ca membrii noi sa fie intr-o perioada de proba in primul an si le cerea sa faca un juramant de saracie, astfel incat un „frate” nou trebuia sa cedeze intreaga avere Ordinului. Toti candidatii trebuiau sa fie nascuti in urma unei casatorii, sa fie nobili, eliberati de orice juramant si sanatosi. Ordinul nu era format numai din cavaleri. Mai existau doua categorii, in afara fratilor deplini. Prima era cunoscuta drept sergenti si erau recrutati din ceea ce numim astazi clasa muncitoare. Ei erau grajdarii, bucatarii, santinelele si ajutoarele de trupa ale Ordinului. Ca si cavalerii, ei purtau o cruce rosie pe mantie, dar mantia lor era maro inchis si nu alba, ceea ce semnifica lipsa lor de puritate comparativ cu cavalerii Ordinului. Celalalt grup cuprindea clericii care se ingrijeau de necesitatile spirituale ale cavalerilor. Erau singurii membri ai Ordinului care stiau sa scrie si sa citeasca. Uneori, foloseau in scriere coduri foarte complexe. Mantia lor era de culoare verde. Ioan BOTIS