Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Mircea Dolha, deputatul cu REALĂ activitate parlamentară! Ce a făcut în ultimii 4 ani
În decembrie 2012, Mircea Dolha a primit încrederea cetăţenilor pentru a le reprezenta interesele în Parlamentul României, ca deputat de Baia Mare, oraşul pe care întotdeauna îl numeşte, cu drag, „acasă”. S-a implicat, încă din prima zi, pentru binele băimărenilor şi al maramureşenilor, dar nu numai al lor, străduindu-se mereu să facă totul pentru binele comun, indiferent de poziţia în care s-a aflat.
IMPLICAT ÎN CAZURILE BODNARIU ŞI NAN
Din poziţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, Mircea Dolha s-a implicat activ în rezolvarea cazurilor familiilor Bodnariu şi Nan, precum şi a cazurilor altor familii aflate în aceeaşi situaţie, fiind şi conducătorul delegaţiei parlamentare române care s-a deplasat în Norvegia.
Demersurile întreprinse de către delegaţia condusă de Mircea Dolha în Norvegia au avut ca rezultat întoarcerea copiilor în sânul familiilor lor, confirmată şi de sentinţe definitive ale justiţiei norvegiene.
ROŞIA MONTANĂ
Tot în cadrul acestei legislaturi, Mircea Dolha a fost, de asemenea, unicul parlamentar maramureşean care a fost inclus în Comisia specială pentru Roşia Montana, comisie care s-a înfiinţat ca un răspuns la protestele unei mari părţi a societăţii româneşti, îngrijorată de situaţia exploatărilor aurifere pe bază de cianuri.
LIDER PNL MARAMUREŞ
Activitatea sa a determinat conducerea centrală să-i încredinţeze preşedinţia organizaţiei PNL Maramureş. Totuşi, el a rămas conştient de faptul că nu funcţiile sunt importante, ci responsabilităţile pe care le implică acestea. Şi, mai cu seamă, realizările.
În cei 4 ani de mandat, Mircea Dolha a avut 108 iniţiative legislative, dintre care 12 au fost, până în prezent, promulgate legi. Una dintre aceste propuneri legislative, la care a fost co-iniţiator, şi care a devenit între timp lege, este deja celebra lege a dării în plată. Aceasta a reintrodus echilibrul pe piaţa românească a creditelor şi este dată pentru a reglementa relaţiile dintre bănci şi clienţi, nu pentru a fi în favoarea unora sau a altora.
NR. 1 LA SENAT PENTRU PNL
Mircea Dolha, candidat la Senat, din partea PNL Maramureş, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, e singurul parlamentar maramureşean ce a reuşit să impună, încă din mai 2013, un amendament care stipulează clar faptul că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”.
INDEMNIZAŢII PENTRU MAME
De asemenea, ca membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, a pus umărul la votarea altor legi importante, cum ar fi Legea adopţiilor sau cea privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.