• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 15 Septembrie , 2019

Ministrul Sănătății confirmă problemele de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighet

După ce reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice au prezentat condiţiile improprii în care sunt îngrijiţi bolnavii internaţi la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut luni, 9 septembrie, o vizită la unitatea medicală. Concluzia vizitei a fost una tranşantă.

 

Săptămâna trecută, imagi­nile cu bolnavi ținuți în cuști sau legați de mâini au făcut înconjurul țării. Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Asociaţia Tonal au descoperit si­tuații deosebit de grave la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (CRRPH, fosta secție de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, județul Maramureș, care încalcă grav drepturile fundamentale ale omului. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a reacționat rapid și a anunțat o vizită la Spitalul sighetean, care a și avut loc luni, 9 septembrie.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a fost însoţită de către primarul locali­tăţii Sighetu Marmaţiei, prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldo­van, dar şi de către managerul uni­tăţii medicale, Radu Dan.
Profund emoționată și cu lacrimi în ochi, după ce a vizitat secțiile de psihiatrie cronici din cadrul Spitalului Sighet, Sorina Pintea a făcut o declarație de presă.
„Am avut o discuție cu managementul spitalului, cu primarul orașului, cu prefectul, precum și cu repre­zentanții Direcției de Sănătate Publică. Am vrut să am o radiogra­fie exactă asupra a ceea ce s-a întâmplat aici cu pacienții care au fost ținuți în acele condiții pe care le-ați văzut cu toții, pacienţi care nu erau pacienții spitalului de psihiatrie Sighet, dar care are de asemenea un număr de 323 de paturi pentru psihiatrie acuți și cronici. Spațiile sunt din punctul meu de vedere improprii cazării pacienților cu afecțiuni psihice. Problema pacienților cu afec­țiuni psihice a fost readusă în atenție prin acest incident tragic de la Sapoca, dar și alte spitale au atras atenția și noi am început să luăm măsuri, cred că o strategie și luatul de măsuri imediate nu este suficient. Din ceea ce am văzut aici la Sighet, din punctul de vedere al unui om care cunoaşte sistemul, nu putem vorbi de soluţii bune pentru pa­cienţi”, a arătat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Condiţiile găsite la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei au făcut-o pe Sorina Pintea să regândească dialogul cu Comisia de Psihiatrie pentru a găsi soluţii clare. „Va trebui să regândim discuţiile pe care le-am avut în Comisia de Psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătăţii, cu repre­zen­tanţii ONG-urilor. Aici sunt cele mai proaste condiţii! În ultimii 15 ani nu s-a alocat nimic. Cei care spun că un anumit partid nu a făcut nimic ar trebui să tacă. Cu toţii nu au făcut nimic. Nu putem să-i îngrijim cu cârpeli pe aceşti pacienţi. Voi avea o discuţie din nou cu Comisia de Psihiatrie pentru nişte programe foarte clare. Am început discuţiile cu minis­trul Fondurilor Europene pentru a avea nişte bani pentru reabili­tarea acestor secţii. Prin urmare, măsurile imediate vor avea un caracter organizatoric, pe care conducerea Spitalului Sighet, Primăria Sighet şi cu sprijin guvernamental le vor lua imediat. Lucrurile nu sunt cum trebuie”, a declarat Sorina Pintea.
Cât despre pacienții Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoa­nelor cu Handicap Sighetu Mar­ma­ției, Sorina Pintea a spus că au fost relocați și sunt în condiții de sigu­ranță. Chiar dacă a subliniat faptul că centrul aparține de DGASPC Maramureș și subordonat Consiliului Județean Maramureș, nu Ministe­rului Sănătății, îi va vizita pe pa­cienți, pentru a se asigura că sunt bine.

 

 

„Problema pacienților cu afec­țiuni psihice a fost readusă în atenție prin acest incident tragic de la Sapoca, dar și alte spitale au atras atenția și noi am început să luăm măsuri, cred că o strategie și luatul de măsuri imediate nu este suficient. Din ceea ce am văzut aici la Sighet, din punctul de vedere al unui om care cunoaşte sistemul, nu putem vorbi de soluţii bune pentru pa­cienţi”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii

 

La Secția de Psihiatrie I Bărbați, Sighetu Marmației, cele două
ONG-uri, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Asociaţia Tonal au reclamat „condiții insalubre, aglomerare, lipsă de personal specializat, subfinanțare importantă; Situații cu risc ridicat de vătămare, autovătămare și agresivitate; Dificultăți procedurale majore în internarea pacienților, în relația cu serviciul de ambulanță; Terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice); Dificultăți în gestionarea internărilor nevo­luntare; Discriminare pe criterii
diagnostice prin aglomerarea secțiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmației, cu cea mai grea cazuistică din Maramureș”.

La CRRPH Sighetu Marmației au fost descoperite opt persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale care erau închise în cinci cuști de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent. Mai mult, în același centru, trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii
din cârpe.
CRJ și Tonal au descoperit însă și alte probleme:
„Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul; Nu există personal specializat și singurii care ar fi putut desfășura activități cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală și trei infirmieri; Singurele informații disponibile la fața locului erau
exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenție psiho-socială”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.