Mineri reconvertiti in muritori de foame

* Inchiderea mineritului a parjolit speranta a zeci de mii de familii de a duce cat de cat un trai decent. Totul s-a dus de rapa, de la economia localitatilor miniere pana la natalitate. Oricat de socant pare, multi dintre fostii mineri asteapta sa imbatraneasca si sa se bucure de banii de pensie. Inchiderea mineritului se dovedeste a fi pentru zeci de mii de familii o condamnare la saracie si umilinta. Autoritatile incep sa vorbeasca despre esecul strategiilor de reconversie profesionala, desi in acest sens s-au topit sume enorme. Oricat de tragic ar parea, trebuie stiut ca exista oameni care nu-si doresc nimic altceva decat sa imbatraneasca mai repede sa poata avea o pensie. Asta pentru ca nimeni nu-i angajeaza. Eugen Olea, fostul director Remin, are o imagine cat se poate de clara despre felul in care au fost batuti de soarta fostii subalterni: „dupa ce s-a inchis mineritul, oamenii nu au prea avut alternative de lucru. Marea majoritate s-a intors la locurile de bastina, ca erau din zone rurale, si traiesc din gospodarie. O mica parte dintre cei care au ramas in orase s-au dus in general la firme de constructii. Cursurile de recalificare, in marea lor majoritate, au fost apa de ploaie. Pe 99% dintre mineri nu i-au ajutat cu nimic. Multi n-au gasit nimic de lucru. Plus ca si cei care au lucrat pana acum in constructii incep sa o duca tot mai greu pentru ca a cazut si piata din acest segment”. In 1990, dupa Revolutie, erau 30 de mii de angajati in sistem. „Variantele cu turismul n-au prins. Oamenii aveau o varsta, plus ca nu aveau resurse sa-si deschida o afacere pe cont propriu. Iar banii din disponibilizari n-au rezolvat problemele pentru ca toti aveau lipsuri multe in casa si la vremea aceea. Si-au luat si ei un televizor, un aragaz, si-au platit datoriile si s-au terminat banii. Sunt mineri care intre timp au indeplinit conditiile de varsta si s-au pensionat, dar sunt putini si din aia. Cei care n-au varsta de pensionare au stat pe somaj, iar dupa ce a expirat somajul s-au descurcat daca si-au gasit de lucru. Care n-au gasit nimic, asteapta sa imbatraneasca, sa aiba pensie. Dar daca nu esti angajat, creste varsta de pensionare. Foarte greu este si o sa fie!”, spune Olea. Chinul minerilor a inceput la 2-3 luni dupa disponibilizare. De exemplu, in Cavnic, majoritatea a „investit” banii din Ordonanta in electrocasnice sau masini. Iar pe sistemul „traieste clipa!”, unii se intorceau cu taxiul de la cumparaturile din Baia Mare. Dar „clipa” a trecut repede si in 3 luni s-au putut cumpara la jumatate de pret aproape toate cumpararurile facute dupa inchiderea mineritului. Un fost miner din Cavnic ne-a spus povestea celor batuti de soarta mineritului: „majoritatea s-au indreptat in domeniul constructiilor. S-au facut cursuri de calificare pentru cei care au fost pe somaj, dar au reusit sa se descurce doar cei care au ales domeniul constructiilor. Pe mine m-au ajutat, dar sunt un caz fericit. Am auzit ca acum se fac din nou inscrieri pentru cursuri de astea. Problema este ca acum, desi ai calificare, nu gasesti de lucru in constructii. Majoritatea care au ramas someri din minerit sunt peste 35-40 de ani. Ce fac? Stau si asteapta sa implineasca criteriile, sa poata intra in pensie. Daca inainte oamenii care se intalneau in centru vorbeau vrute si nevrute, acum cel mai frecvent subiect este despre locurile de munca. Cei care au ramas pentru inchiderea de perimetre miniere sunt foarte putini. In rest, fiecare isi cauta loc de munca si nu gaseste”. Despre povestea ca turismul din Cavnic va absobi forta de munca a ramas la stadiul de idee romantica: „ Nici macar unul dintre cei care au lucrat la mina nu lucreza in turism. Pentru ca pe noi nu ne ajuta cu nimic daca se ofera un post de ospatar sau bucatar. Acolo se iau tineri, iar la bucatarie se iau femei. Dar nici astia n-au siguranta, pentru ca sunt angajati ca sezonieri, pe perioada cat este zapada. Ca in afara sezonului de iarna n-au nevoie de angajati”, spune minerul din Cavnic. Concluzia trasa de acesta e dureroasa: „Nu exista nicio sursa de munca pentru mineri. Cea mai serioasa posibilitate de angajare a fost la Italsofa, dar acolo s-au dus in special tineri. Iar femeile fac naveta la diferite croitorii. Putini dintre cei care s-au dus in strainatate au reusit sa se realizeze. Majoritatea merg pentru 3 – 4 luni, aduna ceva bani sa-si plateasca facturile, ratele si ce au, si dupa ce stau acasa 2 – 3 luni se duc inapoi in strainatate”. Nu exista sperante „Altadata in Cavnic isi castigau painea circa 3000 de muncitori. Inchiderea mineritului a adus un marasm economic extraordinar. Una dintre marile dureri e lipsa unei fabrici care sa suplineasca daca e posibil pierderea creata prin inchiderea Minei. Alternativele gandite de administratia publica locala in alte perioade au fost cele legate de dezvoltarea turistica. Dar angajarile se fac eventual de sezonieri, plus ca de la o varsta n-au putut sa fie inclusi. Nu s-a dovedit optima dezvoltarea turismului din perspectiva locurilor de munca pentru cei plecati din minerit. Noi ne-am orientat spre reconversie profesionala, spre zona de constructii, care a explodat dupa inchiderea mineritului, dar care acum e in declin. Asta a dus din nou la cresterea numarului somerilor din Cavnic. Primaria s-a preocupat de reconversia profesionala in turism, gen cursuri pentru administratori de pensiuni, dar acestea s-au adresat categoric celor care aveau o baza financiara pentru a porni o afacere. Minerii ori au intrat la pensie, ori au asteptat somajul si acum asteapta sa indeplineasca conditiile de pensionare. Acum cel mai mare angajator din Cavnic a ramas Spitalul. Acolo sunt in jur de 180 de angajati, apoi vine invatamantul si mai avem serviciile. Deci chiar suntem defavorizati din prisma locurilor de munca. Sperante de mai bine nu se intrevad , iar cel mai mult sufera tot omul de rand. Natalitatea a scazut considerabil” - Marius Marginean, viceprimarul orasului Cavnic Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro